In prima saptamana din 2015 avem 3 premiere cinematografice: noua aventura a lui Asterix, Domeniul Zeilor, ecranizarea The Seventh Son si musicalul Into the Woods.

Incepem cu Al Saptelea Fiu / The Seventh Son - ecranizarea romanului Ucenicul Vraciului – primul din seria Cronicile Wardstone

In niste vremuri in care magia se intalneste cu legendele, singurul razboinic supravietuitor al unui ordin mistic, Vraciul (Jeff Bridges), porneste intr-o calatorie al carei scop este sa-l gaseasca pe eroul despre care s-a profetit ca se va naste avand puteri incredibile, Al Saptelea Fiu al unui al Saptelea Fiu.

Smuls din tihna vietii pe care o duce, tanarul Tom (Ben Barnes) accepta fara prea mult entuziasm sa se imbarce intr-o aventura indrazneata alaturi de mentorul sau calit in batalii aprige pentru a o invinge pe regina intunericului (Julianne Moore) si armata acesteia de asasini pe care a asmutit-o asupra regatului lor.

Avem parte in acest film de efecte speciale foarte bine realizate, personaje complexe (Vraciul este foarte bine interpretat de Jeff Bridges) dar si de o surpriza placuta. O revedem asadar pe Alicia Vikander, o tanara actrita suedeza in ascensiune pe care am vazut-o anul trecut in Son of a Gun. In acest an mai are doua filme gata de a fi lansate: The Man from U.N.C.L.E. si Ex Machina. In Seventh Son ea este Alice, cea de care se indragosteste Tom.

Alte aparitii surpriza: Djimon Hounsou (Radu), Olivia Williams (Mama) si Kit Harington (Billy).

Seventh Son a trecut prin mai multe schimbari pana a ajunge in acesta varianta pe marile ecrane. Initial, pelicula trebuia sa aiba premiera in februarie 2013, dar studiourile care se ocupau de efectele speciale au dat faliment si productia a fost oprita. Apoi, datorita despartirii amiabile dintre Warner Bros. si Legendary Pictures care a trecut la Universal, filmul a fost amanat mai bine de un an. In SUA el va avea premiera in februarie 2015.

Cu toate aceste belele de-a lungul productiei (la un moment dat Tim Burton trebuia sa-l regizeze) filmul a iesit chiar foarte bine si este un mod placut de a va petrece 2 ore intr-o sala de cinema alaturi de creaturi fantastice intr-o lume asemanatoare cu cea din The Lord of the Rings.

Seria de romane de succes, scrise de Joseph Delaney, Cronicile Wardstone au ajuns in prezent la cel de-al 9-lea roman. Daca acest prim film va avea succes (si pana acum incasarile internationale arata binisor) vom vedea in curand noi aventuri din aceasta serie. Interesant este ca in cel de-al 9-lea roman, Sangele Vraciului actiunea se va petrece in… Romania! Iar Tom si Vraciul se vor confrunta in aceasta aventura cu vrajitoarele din Transilvania, care vor sa il readuca la viata pe Sisicoi, un idol vampiric la care se inchina fortele intunecate din Transilvania. 

Romanele au fost traduse si in limba romana, aparand la Editura Corint Junior.

 

A doua premiera a inceputului de an 2015 este comedia animata Asterix: Domeniul Zeilor / Asterix: Le Domaine des Dieux in 3D.

Suntem in anul 50 i.Hr., cand Galia se afla sub ocupatia Imperiului Roman. Toata? Nu! Intr-un mic sat, bravii Gali rezista si se opun din rasputeri invadatorilor.

Exasperat de situatie, Iulius Cezar decide sa schimbe tactica: ii va seduce pe acesti barbari de Gali cu ajutorul civilizatiei romane. Astfel, da unda verde construirii, la marginea satului Galilor, unui complex rezidential de lux, in care vor locui romanii bogati si il denumeste Domeniul Zeilor.

Ca intotdeauna, Asterix si Obelix sunt hotarati sa faca totul pentru a zadarnici planurile lui Cezar...

Aceasta noua aventura a lui Asterix este printre cele mai bune de pana acum. Plina de umor si personaje haioase (intotdeauna in seriile Asterix Cezar m-a amuzat teribil…), Domeniul Zeilor va bucura atat copiii cat si parintii daca vor alege sa petreaca o ora si jumatate in compania simpaticilor gali.

Trebuie sa recunosc ca am vazut varianta dublata in limba romana si nu m-a dezamagit. Este printre cele mai bune dublaje vazute pana acum, actorii care dau viata personajelor in romana fiind alesi extraordinar de bine (Petrica Lupu este Asterix iar Gabriel Costin - Obelix).

Distribuitorul nu i-a uitat nici pe cei ce vor sa auda versiunea originala, Asterix: Domeniul Zeilor putand fi urmarit in doua versiuni: 3D Dublat si 3D Subtitrat. In varianta sa originala ii veti putea auzi pe: Roger Carel (Asterix), Guillaume Briat (Obelix), Lorant Deutsch (Anglaigus), Alain Chabat (Senatorul Prospectus), Elie Semoun (Cubitus).

Asterix arata bine, filmul este extrem de haios, iar povestea bine inchegata.

Asterix este una dintre cele mai cunoscute serii de benzi desenate din lume. Creat de Albert Uderzo si Rene Goscinny, Les Aventures d'Astérix, primul volum al aventurilor simpaticilor gali a fost publicat in 1961 si are un succes incredibil: 6000 de exemplare vandute. 10 ani mai tarziu, cel de-al saptesprezecelea volum, intitulat Le domaine des dieux, se vinde in peste un milion de exemplare. Succesul este total! Asterix devine Galul cel mai cunoscut de pe mapamond. 

In 1977, Rene Goscinny moare in urma unui atac cardiac insa Uderzo, la cererea cititorilor, decide sa continue seria, realizand inca 9 volume. In 2013, Albert Uderzo le incredinteaza mostenirea personajelor sale unui nou duo: Jean Yves Ferri si Didier Conrad, care semneaza Asterix chez les Pictes. Tradus in 24 de limbi, acesta devine un succes international.

Astazi, la 55 de ani de la aparitia sa, Asterix continua sa fie preferatul tuturor generatiilor. Seria de benzi desenate totalizeaza 35 de volume, traduse in 110 limbi si dialecte, vandute in 355 de milioane de exemplare in lumea intreaga. 

In Romania, desi foarte apreciat la nivel de filme animate si lung metraje, benzile desenate cu Asterix nu s-au bucurat de un mare succes. Egmont Romania, editura care are drepturile pentru aceasta serie a lansat doar 6 volume (Asterix - Eroul Galilor, Asterix si Cleopatra, Asterix si Cosorul de Aur, Asterix Gladiator, Asterix si Gotii si Asterix: Batalia dintre sefi) aparute intre 1994 si 2000 dupa care seria a fost “ingropata definitiv”… speram ca in curand o alta editura sa-si dea seama ca exista inca potential in aceasta serie si s-a ii mai acorde o sansa… Daca s-a putut cu Tintin de ce nu s-ar putea si cu Asterix? (care intre noi fie vorba mi se pare mult mai interesant).

Into the Woods / In inima padurii este ultima premiera a saptamanii, si pot spune ca dezamagirea a fost totala in momentul cand l-am vazut. Doua ore si 5 minute din viata pierdute pentru un film care nu ar fi trebuit sa dureze mai mult de o ora!

Produs de Walt Disney Pictures Into the Woods reprezinta o reinterpretare moderna a mai multor povesti (Cenusareasa, Jack si Vrejul de Fasole, Scufita Rosie, Rapunzel) care ajung sa se intretaie.

Musicalul este regizat de Rob Marshall (Chicago, Memoirs of a Geisha, Nine, Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides) si este bazat pe musical-ul semnat de James Lapine, care a scris si scenariul acestui dezastru cinematografic.

Nu stiu cat de bun sau apreciat este spectacolul teatral (banuiesc ca destul de cunoscut si apreciat din moment ce au ales sa faca un film dupa el), dar adaptarea cinematografica este o plictiseala nemaipomenita de la un capat la altul.

Pacat de actori precum Meryl Streep, Emily Blunt, Chris Pine sau Johnny Depp (care oricum apare doar vreo 5 minute in tot filmul) care s-au implicat intr-un asa proiect stupid.

Si ca treaba sa fie treaba, Emily Blunt si Meryl Streep au primit nominalizari la Globurile de Aur pentru rolurile lor din Into The Woods. Oare ce or fi fumat in momentul cand au vazut filmul reprezentatii presei straine de la Hollywood?

Un film mediocru in care nici Disney nu a avut incredere si care ar fi trebuit sa fie scos direct pe DVD (bine ca ruleaza doar in Bucuresti si cinefilii din tara sunt scutiti de aceasta pierdere de timp). 

In America, naivii au dat navala la acest film ridicand incasarile la peste 91 mil. $ in primele doua saptamani! Dar hei… ce ne mai miram… tot la ei acum cativa ani filmele seriei Spy Kids aveau incasari uriase…