CBS a anuntat ca merge mai departe cu ideea realizarii unui serial bazat pe filmul Training Day.

Conform unei stiri postate azi pe Deadline, CBS l-a abordat pe Ethan Hawke pentru a-si relua rolul din filmul cu acelasi nume. 

Hawke a jucat alaturi de Denzel Washington in filmul Training Day / Zi de instructie (2001) regizat de Antoine Fuqua si a primit o nominalizare la Oscar pentru interpretarea ofiterului de politie din Los Angeles Jake Hoyt.

Se pare ca regizorul Antoine Fuqua va reveni si el pentru acest serial, el urmand a regiza episodul pilot.

Scenaristul si fostul politist Will Beall (Gangster Squad) va scrie scenariul. 

Deasemenea va reveni in rol de producator al serialului Training Day prolificul Jerry Bruckheimer (Bad Boys, Pirates of the Caribbean), care va fi producator executiv alaturi de Jonathan Littman (franciza CSI). 

Bruckheimer a mai produs filmul King Arthur, regizat de Fuqua in 2004.

In timp ce in filmul Training Day Denzel Washington era un politist corupt ce il ghida pe “bobocul” Hoyt (Hawke), planurile pentru serial ar fi ca personajul lui Hawke sa fie acum sef si astfel sa poata aparea si in alte episoade de-a lungul seriei.

Vom vedea cum vor evolua lucrurile…