HISTORY® transmite în premieră și în exclusivitate, din 25 martie, în fiecare miercuri, de la ora 21:00, serialul Comori salvate / Salvage Kings.

Serialul prezintă activitatea riscantă și deseori, contra cronometru a echipelor de demolare şi recuperare ale unei importante firme canadiene specializate în astfel de servicii.

Misiunea acestora este de a dărâma clădiri, nu înainte însă de a salva obiectele valoroase dinăuntru.

Înainte ca buldozerele și celelalte utilaje să fie puse în funcțiune pentru demolarea unor case sau a altor tipuri de clădiri, la cererea proprietarilor sau a administrației publice, echipa de recuperări intră în acțiune.

Fiecare episod reprezintă o cursă solicitantă și plină de adrenalină pentru șeful de echipă Ted Finch, mâna sa dreaptă, Justin Fortin și novicele, Julien Savag, în încercarea de a găsi cât mai multe artefacte și lucruri valoroase în clădirile care urmează să fie demolate, înainte ca cealaltă echipă să își înceapă activitatea ireversibilă.

Echipa de recuperare este antrenată pentru a evalua rapid utilitatea și prețul lucrurilor pe care oamenii le abandonează, dar si pentru a revalorifica aceste obiecte, astfel încât membrii echipei își vor putea exersa din plin abilitățile de negociere. Așadar, un serviciu de demolare reușește să scoată la lumină obiecte valoaroase și surprinzătoare, care altfel nu ar fi fost descoperite niciodată, de la seifuri vechi de secole, jucării de colecție, popice vintage, accesorii de iluminat străvechi, până la grinzi din lemn masiv și chiar o mașină de epocă. 

Serialul Comori salvate / Salvage Kings aduce în prim-plan nu doar procesul de căutare-găsire-valorificare al acestor lucruri, ci spune și poveștile din spatele acestor obiecte abandonate, care altfel ar fi rămas necunoscute.

Trailerul oficial al serialului poate fi urmărit aici: