Debut la Prima TV pentru Florin Călinescu!  Cel mai așteptat show al toamnei va fi difuzat în prime time, de marți până joi, de la ora 20.00 de către postul TV din portofoliul Clever Media.

În prima ediție, Florin Călinescu are 2 invitați de marcă, actori importanți pe scena politică și cea sportivă. Ana Maria Brânză, vicecampioană la Jocurile Olimpice de la Tokyo, i se va alătura lui Florin Călinescu în platoul emisiunii. Temele dezbătute vor fi diverse, de la munca asiduuă depusă pentru a deveni campioană până la situația actuală a sportului românesc.

Ana Maria Brânză a reușit să arunce în aer opinia publică la întoarcerea de la Jocurile Olimpice cu discursul său foarte critic la adresa celor care conduc sportul românesc. Ce are marea noastră campioană de spus la 2 luni după ce a reușit să câștige medalia de argint la Tokyo, aflăm de la 20.00, la Florin Călinescu Show. 

Și, tot mâine, de la 20.00, liderul PSD, Marcel Ciolacu, este invitat pe canapeaua lui Călinescu. Într-o perioadă în care pandemia de coronavirus ne-a aruncat pe un nedorit loc fruntaș în lume la categoria decese, când iarna bate la ușă și facturile se anunță a fi noul coșmar al românilor, țara caută un premier și un nou Guvern.

Marcel Ciolacu, liderul celui mai mare partid din România, PSD, a anunțat clar că nu va susține guvernul Cioloș și a aruncat în dezbaterea publică ideea alegerilor anticipate. Însă, cât de pregătit este PSD pentru aceste alegeri?

La Florin Călinescu Show vom afla răspunsurile. În emisiunea pamflet, Florin Călinescu aduce în fața telespectatorilor planurile vieții noastre de zi cu zi, cu flux și reflux.

Prima TV și-a propus să cucerească publicul în această toamnă cu un show unic în care umorul și entertainment-ul de calitate fac casă bună pe micul ecran. Florin Călinescu Show debutează mâine seară, de la 20.00, iar din emisiune nu vor lipsi nici invitații, nici momentele  de muzică live ale orchestrei condusă de celebrul compozitor Virgil Popescu și nici invitați cu talente deosebite: magicieni, cântăreți, dansatori, acrobați sau stand-up-eri.