Smiley are astăzi premiera primului episod din serialul său muzical, Mai mult de-o viață pe canalul său de YouTube.

Locul sfințește omul, primul episod construit ca un scurt-metraj, este un feat între Smiley și prietenul său DOC, o călătorie pe muzică și film a viitorului în trecut, acolo unde încep cel mai frumos poveștile de iubire. 

Locul sfințește omul este începutul poveștii de prietenie și iubire dintre doi băieți și o fată, care și-au trăit copilăria într-o Românie de acum 30 de ani, într-un cartier de blocuri, dintr-un oraș oarecare, înfrumusețat de inocența, pasiunile, peripețiile și compatibilitatea dintre ei. Povestea de prietenie a celor 3 copii este văzută acum prin ochii lor ca oameni mari care își retrăiesc începuturile vieții și ale relației și conștientizează importanța locului și a rădăcinilor trecutului pe care nu le poate șterge niciun parcurs ulterior, oricât de dramatic ar fi. 

„Povestea mea a început la Pitești și mereu voi spune asta, indiferent pe unde mă vor purta pașii. Este locul care mă știe pe mine, care îmi știe povestea și care nu mă lasă să uit de unde am plecat. Locul sfințește omul vorbește despre amprenta pe care o lasă locul și oamenii din copilarie în fiecare dintre noi, acea magie comună care face ca noi să rămânem conectați peste timp chiar daca am crescut, ne-am schimbat și am plecat pe unde ne-a purtat viața. Locul în care ne naștem și creștem, prieteniile pe care le legăm în copilărie, sentimentele care se nasc atunci, dar cărora abia mai târziu știm să le dăm nume, ne scriu și ne construiesc pe noi ca oameni mari. Cred că relațiile din copilărie pot călători și rezista mai mult de-o viață, iar felul în care se transformă ele depinde de fiecare în parte.”, povestește Smiley despre primul episod din serialul să muzical care se va lansa episod cu episod pe parcursul următoarelor luni.   

De-a lungul anilor, Smiley și DOC și-au pus semnătura comună pe multe hituri, iar fanii așteaptă de mult timp o nouă colaborare muzicală între cei doi artiști, mai ales după succesul pe care încă îl înregistrează piesa lor Pierdut buletin, lansată în 2015,: "Ma întâlnesc des prin studio cu Andrei, de cele mai multe ori nu pentru a ne scrie nouă piese. Când am creionat Locul sfințește omul, am știut că va fi ceva special. Inițial nu era vorba de mine pe piesă, dar nu am rezistat și m-am cerut pe ea. Șeriful a percutat instant și iată!", a declarat DOC despre cea mai recentă colaborare cu Smiley

Locul sfințește omul, prima dintr-o serie de 5 piese care stau la baza serialului muzical Mai mult de-o viață, este co-producție HaHaHa Production și Cat Music, are versurile compuse de Dorian Micu, Vlad Munteanu (DOC), Andrei Tiberiu Maria (Smiley), muzica semnată de Dorian Micu, Vlad Munteanu (DOC), Andrei Tiberiu Maria (Smiley), Chopsticks, Roland Kiss și producția realizată de Chopsticks. 

Serialul muzical Mai mult de-o viață, compus din 5 episoade construite ca scurt-metraje care leagă muzical și cinematografic etapele unei povești de iubire fără sfârșit, are scenariul scris de Iulian Moga, regia poartă semnătura lui Kobzzon, muzica este compusă, produsă și înregistrată în studiourile HaHaHa Production, iar proiectul este co-producție HaHaHa Production și Cat Music.

Iata episodul muzical:

 


Evenimente

Festivalul Filmului Palestinian 2021

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refu...

Noutati Home Entertainment

G.I. Joe Origins: Snake Eyes pe 4K UHD (Steelbook si plastic), Blu-ray si DVD

Pro Video ne aduce al treilea film din seria G.I. Joe după G.I. JOE: Rise of the Cobra (2009) și G.I. JOE: Retaliation (2013), care acum se ...

Ultimele Stiri

The Conjuring: The Devil Made Me Do It provoaca sp…

Regizat de Michael Chaves, The Conjuring: The Devil Made Me Do It e al treilea film al seriei și al optulea film din acest univers.

27-11-2021 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

Smiley lanseaza Locul sfinteste omul, primul episo…

Smiley are astăzi premiera primului episod din serialul său muzical, Mai mult de-o viață pe canalul său de YouTube.

25-11-2021 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

A aparut vol. 8 al colectiei Marvel Must-Have - Ul…

Libertatea in parteneriat cu Editura Litera a lansat o colectie inedita de benzi desenate: Marvel Must-Have. Săptămâna aceasta a apărut vol 8: Ultimate Spider-Man: Miles Morales.

24-11-2021 | Benzi desenate | Emanuel Lazarescu

Cristina Deleanu o interpreteaza pe Brigitte Bardo…

Vineri, 19 noiembrie, de la ora 22.00, la Prima TV, sitcomul Secretele Președintelui vine cu un nouă apariție surprinzătoare, celebra actriță Brigitte Bardot, interpretată de Cristina Deleanu.

19-11-2021 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Uneori ninge cu zapada, alteori cu intuneric in re…

Filmul Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric / Snowing Darkness semnat de Gabriel de Achim va avea premiera mondială în selecția competițională Rebels With A Cause din cadrul celei de-a 25-a...

18-11-2021 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Festivalul Filmului Palestinian 2021

Viaţa grea din Gaza, violenţele asupra palestinienilor din teritoriile ocupate, agresiunile asupra femeilor în lumea arabă sau problema refugiaţilor se numără printre subiectele tratate de o serie de documentare care...

18-11-2021 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Serban Pavlu prezinta seria de autor Petre Salcude…

Petre Sălcudeanu: unul dintre cei mai populari scriitori români ai sfârșitului de veac XX - din noiembrie în exclusivitate la Editura Publisol!

18-11-2021 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

De 1 decembrie, documentare despre Regina Maria si…

De 1 decembrie, telespectatorii HISTORY Channel România au întâlnire cu istoria.

18-11-2021 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

Recomandarile lunii decembrie la Crime + Investiga…

Iată cateva recomandări pentru luna decembrie la Crime+Investigation.

18-11-2021 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

A aparut vol. 7 al colectiei Marvel Must-Have - Da…

Libertatea in parteneriat cu Editura Litera a lansat o colectie inedita de benzi desenate: Marvel Must-Have. Săptămâna aceasta a apărut vol 7: Daredevil: Omul fara frica.

17-11-2021 | Benzi desenate | Emanuel Lazarescu

Eternals: Un film epopeic cu supereroi

Eternals / Eternii – cel mai nou film Marvel și-a făcut apariția pe marile ecrane.

17-11-2021 | CineStuff | Avramescu Alexandru Virgil

A aparut vol. 6 al colectiei Marvel Must-Have - Th…

Libertatea in parteneriat cu Editura Litera a lansat o colectie inedita de benzi desenate: Marvel Must-Have. Săptămâna aceasta a apărut vol 6: Thanos: Origini.

10-11-2021 | Benzi desenate | Emanuel Lazarescu

Pentru mine tu esti Ceausescu de Sebastian Mihaile…

Documentarul Pentru mine tu ești Ceaușescu, în regia lui Sebastian Mihăilescu, a fost distins cu premiile pentru Cel mai bun film din Europa Centrală și de Est și Cea mai...

05-11-2021 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Annette deschide cea de-a 11-a editie BIEFF 2021

Annette, noua producție semnată de cineastul francez Leos Carax, deschide cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF).

05-11-2021 | Eveniment | Emanuel Lazarescu

Os de peste, co-productie cu participare romaneasc…

Lung metrajul Os de pește / Fishbone, regizat de Dragomir Sholev, producție Bulgaria - România, va fi lansat în cinematografele din România pe 25 martie 2022.

05-11-2021 | CineStuff | Emanuel Lazarescu

Focus Sat TV investigheaza disparitiile din cataco…

Focus Sat TV va difuza noua mini-serie NOX, producție Canal+ Création Originale, începând din 4 noiembrie, câte două episoade în premieră în zilele de luni și joi de la ora...

05-11-2021 | TV & Online | Emanuel Lazarescu

A aparut vol. 5 al colectiei Marvel Must-Have - De…

Libertatea in parteneriat cu Editura Litera a lansat o colectie inedita de benzi desenate: Marvel Must-Have. Săptămâna aceasta a apărut vol 5: Deadpool ucide Universul Marvel.

03-11-2021 | Benzi desenate | Emanuel Lazarescu

A aparut vol. 4 al colectiei Marvel Must-Have - Wo…

Libertatea in parteneriat cu Editura Litera a lansat o colectie inedita de benzi desenate: Marvel Must-Have. Săptămâna aceasta a apărut vol 4: Wolverine: Batranul Logan.

02-11-2021 | Benzi desenate | Emanuel Lazarescu

G.I. Joe Origins: Snake Eyes pe 4K UHD (Steelbook …

Pro Video ne aduce al treilea film din seria G.I. Joe după G.I. JOE: Rise of the Cobra (2009) și G.I. JOE: Retaliation (2013), care acum se axează pe originile luptătorului GI JOE, Snake Eyes. G.I. Joe Origins: Snake Eyes...

29-10-2021 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Space Jam: A New Legacy pe Blu-ray si DVD

Pro Video ne aduce mult aștepta continuare a filmului Space Jam (1996), Space Jam: A New Legacy / Space Jam: O nouă eră pe Blu-ray și DVD. 

29-10-2021 | Noutati Home Entertainment | Avramescu Alexandru Virgil

Benzi desenate

A aparut vol. 8 al colectiei Marvel Must-Have - Ultimate Spider-Man: Miles Morales

Libertatea in parteneriat cu Editura Litera a lansat o colectie inedita de benzi desenate: Marvel Must-Have. Săptămâna aceasta a apărut vol ...