Hackerville

  • HBO a lansat astazi primul teaser trailer al serialului Hackerville.

    Se pare ca noua producție HBO Europe, este gata de intalnirea cu publicul!

    Co-producția HBO Europe și TNT Serie va avea premiera în noiembrie la HBO și pe HBO GO.

    În rolurile principale ale distribuției româno-germane sunt: Anna Schumacher (La drum cu tata), Andi Vasluianu (Breaking News, Despre oameni și melci) și tânărul actor debutant, Voicu Dumitraș.

    Episoadele vor fi regizate de Igor Cobileanski (Umbre) și Anca Miruna Lăzărescu (La drum cu tata). Scenariștii serialului sunt Laurențiu Rusescu, Daniel Sandu, Ralph Martin și Steve Bailie.

    Un atac cibernetic, ai cărui responsabili par a fi o rețea de hackeri din România, afectează una dintre cele mai mari bănci din Germania. Lisa Metz, expertă în criminalitate informatică în Frankfurt, preia ancheta în Timișoara, orașul în care s-a născut.

    Lisa ajunge să se confrunte cu secrete incomode din trecutul familiei sale. Între timp, ancheta lui Adam Sandor, polițistul român care se ocupă de caz, este dată peste cap de sosirea Lisei.

    Investigația îi duce pe cei doi, Lisa și Adam, pe urmele unui hacker genial, cunoscut ca Dark Mole. Neîncrederea inițială din acest trio se transformă treptat într-o relație de interdependență. 

    Hackerville e un thriller de investigație, plin de acțiune și suspans. Serialul are în centru lumea cibernetică, acțiunile, dar și consecințele profunde și foarte reale ale jocurilor din acest univers.

  • HBO Europe realizează prima coproducție internațională, Hackerville, un thriller cu scenariu original, în șase părți, despre o rețea de hackeri și cei aflați pe urmele lor.