• Lea Seydoux – rol principal in Gambit

    IMDB.com, care citeaza site-ul We Got This Covered, anunta ca actrita care va juca rolul principal feminin in filmul Gambitin care Channing Tatum va juca rolul binecunoscutului supererou, este nimeni alta decat Lea Seydoux

  • Lea Seydoux in Bond 24?

    Sam Mendes se pare ca a gasit noua Bond Girl!

  • The Grand Budapest Hotel deschide DaKINO 2014

    Prezentat in premiera mondiala in deschiderea Berlinale 64, The Grand Budapest Hotel va fi proiectat in premiera in Romania in deschiderea celei de-a 23-a editii a Festivalului International de Film DaKINO, miercuri, 12 martie.

  • Sali pline la Les Films de Cannes a Bucarest 2013!

    Mii de spectatori au umplut salile Cinema PRO, Studio si Elvira Popescu, la unul dintre cele mai asteptate evenimente ale toamnei. Proiectii cu casa inchisa, Q&A-uri cu invitati speciali, petreceri si evenimente surpriza au marcat weekend-ul Les Films de Cannes a Bucarest.

    Festivalul continua in forta, cu Abdellatif Kechiche, castigatorul trofeului Palme d'Or la Cannes cu Adele: Capitolele 1 & 2, invitat pentru prima data la Bucuresti.

    Actrita Sandrine Bonnaire, regizorul Amat Escalante, delegatul general al Festivalului de la Cannes Thierry Fremaux, producatoarea Sylvie Pialat si actorul Christophe Paou s-au intalnit cu publicul in acest weekend, Les Films de Cannes a Bucarest, in cadrul catorva evenimente speciale.

    Proiectiile de seara, majoritatea sold-out, au adus mii de spectatori la cele trei cinematografe ale festivalului: CinemaPRO, Studio si Elvira Popescu.

    Proiectiile continua pana joi, 31 octombrie, cu alte cateva premiere mult-asteptate si intalniri cu Abdellatif Kechiche, regizorul premiat anul acesta cu Palme dOr pentru La Vie d'Adele: Chapitres 1 & 2 / Adele: Capitolele 1 & 2.

    Miercuri, cel mai titrat regizor al anului va fi prezent la proiectiile de gala ale filmului sau, la Cinema Studio (20.00) si CinemaPRO (20.45) si va sta de vorba cu publicul. Cineastul va fi prezent si la proiectiile a doua dintre filmele sale anterioare La graine et le mulet, castigator a patru premii Cesar, si Venus Noire.

    Joi, 31 octombrie, de la 11.00, la Cinema Elvira Popescu, Abdellatif Kechiche va sustine un masterclass pentru studentii scolilor de film, pentru pasionatii de cinema si profesionistii din industrie. Intrarea este libera.

    Adele: Capitolele 1 & 2, distins cu Palme dOr si Premiul criticii - FIPRESCI, le are ca protagoniste pe Adele (Adele Exarchopoulos) si Emma (Lea Seydoux), doua adolescente care descopera impreuna iubirea, dorinta si suferinta.

    Pelicula are cele mai explozive scene explicite de sex intre lesbiene din istoria recenta, titra Variety dupa premiera de la Cannes. Fenomenala performanta a celor doua actrite a fost premiata cu doua trofee Palme dOr pe langa cel oferit filmului, o exceptie in istoria festivalului. Distribuitorul roman al filmului este Independenta Film.

    Mii de spectatori sunt asteptati si la urmatoarele premiere romanesti ale filmelor de Cannes: Only Lovers Left Alive, filmul cu vampiri al lui Jim Jarmusch, Only God Forgives (r. Nicolas Winding Refn), cu Ryan Gosling pe afis, A Touch of Sin (r. Jia Zhangke), premiat pentru scenariu la Cannes, All is Lost, debutul puternic al lui J. C. Chandor cu Robert Redford in rolul principal, Like Father, Like Son (r. Kore-Eda Hirokazu), distins cu Premiul Juriului, Grand Central (r. Rebecca Zlotowski), o poveste de dragoste cu Lea Seydoux si Tahar Rahim, sau Omar (r. Hany-Abu Assad), recompensat cu Premiul Juriului Un Certain Regard. In paralel, continua proiectiile din Retrospectiva Maurice Pialat, unul dintre cei mai pasionanti regizori au ultimelor decenii.

    Biletele la festival se vand separat pentru fiecare dintre cele trei cinematografe: pentru CinemaPRO, Cinema Elvira Popescu, Cinema Studio, la casieria cinematografului. Intrarea este libera la proiectiile de scurtmetraje, la filmele lui Steven Spielberg, la discutii si masterclass-uri.

    Les Films de Cannes a Bucarest are loc intre 25 si 31 octombrie, la Cinema Pro, Studio, Elvira Popescu.