Sinopsis Vocea mortii

Cand scenaristul Niall a pornit sa creeze povestea care avea sa devina White Noise, a inceput cu ideea ca, daca ar fi posibil sa iei legatura cu o persoana draga plecata in lumea de dincolo, oricare dintre noi ar porni pe acest drum chiar daca s-ar expune unor riscuri personale foarte mari. Cu cat avansa in studiile sale de documentare pentru acest scenariu, cu atat se convingea tot mai mult de existenta unei culturi FVE destul de substantiale, sustinuta de entuziasti ai FVE si promovata de destul de mult timp, intr-un mod extrem de stiintific si organizat. Albert Einstein era extrem de deschis in fata ideii ca viata are ecouri in spatiu si timp, iar Thomas Alva Edison considera ca impulsurile electronice pot fi transmise din generatie in generatie. Aceste premise de baza au capatat o consistenta mult mai mare pentru scenarist o data ce a inceput sa elaboreze pe marginea lor, navigand pe Internet si facand cunostinta cu cativa dintre adevaratii guru ai FVE, precum sotii Butler sau Sarah Estep, ale carei cercetari si descoperiri l-au ajutat pe Johnson sa isi construiasca scenariul. Pentru a-i convinge pe spectatori sa porneasca in aceasta calatorie destul de dificila, Geoffrey Sax stia ca este esential ca acestia sa tina cu adevarat la Jonathan Rivers sau macar sa ajunga sa il simpatizeze intr-un anumit moment, pe parcursul filmului. Dupa cum remarca el insusi, Cel mai important element pentru mine este personajul central. Trebuie sa investesti in acest personaj. Trebuie sa iti placa si sa fii dispus sa mergi cu el oriunde s-ar duce, chiar daca ajunge sa se prabuseasca intr-o spirala ametitoare. Daca spectatorul nu tine la personaj, nu exista nici un film. Pentru Sax si pentru producatorul Paul Brooks, persoana potrivita era Michael Keaton. Brooks remarca: Ajungi sa tii la Michael pentru ca este un actor desavarsit, care te poate convinge sa tii la el. Practic, el devine una cu personajul sau. Intr-o secventa din film, Jonathan este singur in camera, la ceva vreme dupa inmormantarea sotiei sale. Pana in acel moment, el nu si-a prea exteriorizat emotiile legate de moartea ei. Chiar si in aceasta scena nu apar prea multe momente in care sa isi franga mainile sau sa stea cu capul prins in maini, fiindca am considerat ca riscam sa ne ingropam foarte usor intr-o mlastina de autocompatimire daca faceam asa ceva. Mi se pare interesant ca multi oameni, de fapt, au o pozitie destul de nemiscata in momentele de mare suferinta. Michael a inteles acest lucru si l-a redat in mod minunat. Cat despre Keaton, el a abordat rolul lui Jonathan Rivers cu cateva idei specifice referitoare la interpretarea sa, avand grija sa nu dramatizeze in mod exagerat si sa nu intre in zona sentimentalului. El comenteaza: Mi-am facut ceva griji sa nu fie povestea unui tip sensibil. E genul de chestie care se invecheste rapid. Aici mi-a placut insa ca ajungi sa tii la tipul asta fiindca ai avea asemenea sentimente fata de oricine in situatia lui si fiindca e un tip cumsecade. Am vrut sa il prezint ca pe un personaj placut, de incredere, pentru ca publicul sa fie dispus sa intre in pielea lui pentru aceste experiente. Sax stia ca look-ul filmului White Noise era un element-cheie in relatarea povestii, in creionarea personajelor si in urmarirea premisei supranaturale, dintr-o alta lume. El a apelat la echipa de design de productie, coordonata de designer-ul Michael S. Bolton, pentru a traduce in plan vizual si a aduce pe ecran transformarile treptate prin care trece Jonathan (partea intunecata si periculoasa a calatoriei sale). White Noise nu trebuia sa fie un film impovarat de efecte speciale costisitoare, astfel incat abordarea productiei globale trebuia realizata cu multa grija pentru detalii si nuante. Pentru a ilustra in continuare alunecarea emotionala si mentala a lui Jonathan si pentru a aduce aceasta premisa in zona productiei filmului, Sax, Bolton si directorul de imagine Chris Seager au manipulat paleta de culori. Luminile si culorile utilizate pentru realizarea decorurilor, precum si pentru hainele personajelor, au fost toate aduse intr-o tonalitate mai joasa pe paleta cromatica. Sax explica: La inceputul filmului, casa lui Jonathan si a Annei este zugravita in culori pastel foarte calde. Si ei sunt imbracati la fel, totul straluceste, fiindca ei sunt cuplul ideal, care are totul: o casa frumoasa, o viata frumoasa. Totul este frumos. Dar, pe masura ce actiunea filmului inainteaza, absorbim toata culoarea din film. La fel cum culoarea dispare din viata lui Jonathan, asa se scurge si din film. Cand el se muta intr-un nou apartament si este in plina perioada de obsesie pentru FVE, totul devine foarte geometric si colturos, foarte rece. Obsesia lui capata dimensiuni tot mai mari, iar locuinta devine tot mai dezordonata, el insusi capata un aspect din ce in ce mai neingrijit. Am procesat indelung imaginile dupa ce le-am filmat, pentru a face culorile sa ajunga de la nuante placute, stralucitoare, insorite, la nuante de gri mult mai reci. O mare parte din film o reprezinta lupta interioara a lui Jonathan Rivers, din ce in ce mai retras intr-un univers paranormal personificat de incaperea FVE pe care a dotat-o cu monitoare TV, boxe de ultima generatie si dispozitive de inregistrare. Incaperea respectiva a fost construita intr-un studio special pentru inregistrari de sunet, pentru ca echipa tehnica a filmului sa poata efectiv transmite impulsurile electronice, audio si vizuale, pe care Rivers le studiaza in eforturile sale de a-si imbunatati contactele sporadice cu sotia sa moarta. O foarte mare parte din film se deruleaza in aceasta camera FVE, spune Sax, unde el traieste printre tot soiul de echipamente, iar obsesia lui devine din ce in ce mai puternica. Am incercat sa tratez fiecare scena in mod diferit, pentru a reflecta aceasta izolare crescanda a personajului fata de familie si prieteni, astfel incat incaperea devine din ce in ce mai sumbra. In timpul zilei, de pilda, el trage draperiile, pentru ca incaperea sa fie intunecata, mohorata. Uneori, vedem doar lumina monitoarelor, astfel incat camera capata o nuanta albastruie, iar tehnica de filmare devine mai agitata, sugerand faptul ca psihicul lui Jonathan devine tot mai fragmentat. Filmarile derulate in incapere reflecta framantarile interioare ale personajului. Am folosit pentru anumite secvente camere manevrate manual, iar pentru a face elementele vizuale cat mai interesante am folosit o macara pe care am miscat-o in diferite unghiuri. Reflectarea in plan vizual a descompunerii treptate a personajului principal si a interactiunii sale cu fantomele si fapturile dintr-o alta lume l-a solicitat pe Michael Keaton, ca actor, intr-un mod cu totul deosebit, spune Sax. Regizorul explica: Michael are o paleta de interpretari minunate. O mare parte din rolul sau in acest film ii cere sa stea pe un scaun, intr-o singura incapere, privind in monitoare. Fata si ochii lui sunt atat de vii, incat este capabil sa spuna o poveste doar din priviri, iar noi ii vedem suferinta. E un actor minunat, care m-a ajutat considerabil in timpul filmarilor. De asemenea, a atins un grad ridicat de performanta in jocul actoricesc pe fundal verde, o tehnica speciala de filmare care ii cere sa interactioneze cu lucruri care de fapt nu sunt acolo. Filmarile au necesitat un numar consistent de secvente realizate pe fundalul verde, atat pentru Keaton, cat si pentru alti cativa actori. Umbrele electronice ale vietilor de mult trecute incep sa capete consistenta intr-o furie de miscari si sunete, aparand momentan pe un ecran pe care publicul - dar nu si Rivers - il vede. O data cu aparitia imaginilor in tonuri cenusii ale acestor fapturi diafane, stii ca ceva o sa mearga ingrozitor de rau, spune Sax. Apoi el incepe sa primeasca tot soiul de avertismente, pe care insa nu le baga in seama, invaluit cum este in aceasta lupta. Destinul il previne, dar el nu baga de seama si acesta este elementul care il lanseaza pe drumul catre distrugerea totala. Aceste fapturi (care trebuie sa fie spiritele celor morti) sunt manipulate prin intermediul unor efecte speciale, adaugate in post-productie, la fel ca toate imaginile care se vad pe numeroasele ecrane din film, ca si zgomotul alb, imaginile electrostatice care ajung sa il captiveze pe Jonathan Rivers. Directorul de imagine spune: Am filmat folosind ecrane verzi ca fundal si am generat ulterior zgomotul alb. Apoi am procesat totul digital, astfel incat in final am obtinut zeci de imagini ale unor oameni cu diverse expresii intiparite pe chip. Toate acestea au fost suprapuse si procesate, pentru a capata o aparenta suprarealista, dintr-o alta lume, in secventele in care apar si dispar incet de pe ecran. Apoi am introdus din nou aceste imagini pe ecranele TV. Pentru a le reda un aspect realist, am filmat si ceea ce s-ar reflecta in sticla ecranului, adauga el. Am suprapus acest strat peste toate celelalte si astfel am reusit sa vedem ce se intampla in jurul lui Jonathan, in timp real. Construind incaperea pentru FVE intr-un studio de sunet care putea fi controlat de echipa de productie, realizatorii filmului au reusit sa obtina un design care sa reflecte pe deplin framantarile launtrice ale lui Jonathan Rivers. Sax continua: Singurul spatiu cu adevarat interior pentru Rivers este camera lui pentru FVE, care se afla in apartamentul lui. Pentru ca am construit special acest decor, am reusit sa asiguram toate unghiurile de filmare. In plus, toate acele echipamente computerizate sunt puse in functiune de un complex urias, care trebuia sa functioneze in acelasi spatiu. Desi recunosc ca personajul principal al filmului traieste o transformare interioara fascinanta, regizorul si echipa sa si-au ales cu multa prudenta secventele filmate. Sax glumeste: M-am gandit ca, daca nu suntem foarte atenti, o sa ajungem sa ne ingropam intre patru pereti timp de o buna parte din film, ca urmare am incercat de la bun inceput sa gasesc locatii cu ferestre, pentru a da povestii o oarecare deschidere, iar publicului - un loc pe unde sa poata vedea afara. De exemplu, apartamentul lui Jonathan are ferestre uriase de sticla. Am decis ca vreau ca in fiecare moment sa vad viata de afara. El ramane inauntru, invaluit in nebunia lui, insa afara viata isi vede de cursul ei obisnuit. Se vad in fundal oameni care se uita la televizor si alte asemenea chestii. Regizorul reda esenta filmului remarcand ca, desi vietile personajelor din White Noise se afla in permanenta sub impactul comunicarii cu sufletele celor morti, Un fel de leitmotiv al filmului este ideea ca viata merge intotdeauna mai departe. Si producatorul Brooks considera ca, probabil, interesul tot mai mare de care se bucura FVE ridica intrebari asupra modului in care percepem aceasta experienta de viata: E foarte greu sa tratezi cu usuratate o chestiune cu care foarte multi oameni se confrunta in mod regulat. Pe masura ce sunt inregistrate tot mai multe dovezi, ajungi efectiv sa iti spui: Ia stai putin ! Chestia asta chiar e adevarata. Nu vreau sa par ridicol discutand acest subiect, dar incerc sa sustin ca este posibil sa ne aflam la un pas de un element cultural extraordinar.