Primăvara aceasta, AXN aduce pe micile ecrane două dintre cele mai cunoscute și iubite seriale de tip procedural drama. Serialele FBI și The Rookie: Feds vor fi difuzate începând cu 4 și 7 martie.

După un succes fulminant la nivel mondial, FBI și The Rookie: Feds vor captiva acum telespectatorii din România printr-o serie de anchete complicate, situații neprevăzute și povești pline de emoție și adrenalină.

Primul sezon din FBI va avea premiera pe 4 martie și va fi difuzat în fiecare luni, de la ora 21:00, iar The Rookie: Feds își va încânta fanii începând cu 7 martie, urmând să fie difuzat în fiecare joi, de la ora 22:00 pe AXN România.

Realizat de Dick Wolf, câștigător al premiului Emmy, și de echipa din spatele francizei Lege și Ordine, FBI este dramă procedurală despre activitatea Biroului Federal de Investigații din New York.

Serialul se concentrează pe lupta neobosită a unei echipe de criminaliști, care își pun la bătaie talentul, inteligența și expertiza tehnică în cazuri de o importanță majoră pentru securitatea și liniștea din SUA. Născută într-o familie de polițiști, agentul special Maggie Bell (Missy Peregrym) este un criminalist ambițios, implicat și cu o minte ascuțită, care nu se dă înapoi nici măcar în fața celor mai periculoase cazuri. Partenerul ei este Omar Adom "OA" Zidan (Zeeko Zaki), care, timp de doi ani a fost agent sub acoperire, înainte de a fi selectat de FBI.

Din echipă mai fac parte agentul special Isobel Castille (Alana de la Garza), agentul special adjunct Jubal Valentine (Jeremy Sisto) și analistul Kristen Chazal (Ebonée Noel). Acest prim sezon îi va pune pe agenți față în față cu numeroase cazuri de o amploare extraordinară, inclusiv terorism, crimă organizată sau spionaj.

Din marea metropolă de pe coasta estică a Americii, telespectatorii vor călătorii, în fiecare joi, de la ora 22:00, la un alt birou FBI, aflat de data aceasta în Orașul Îngerilor. Aici, agentul
special Simone Clark, cea mai în vârstă începătoare din Academia FBI, este desemnată să sprijine biroul din Los Angeles. The Rookie: Feds este un serial de tip dramă
polițienească procedurală și un spin-off al producției de televiziune The Rookie.

Creat de Alexi Hawley și Terence Paul Winter, serialul dezvăluie începuturile fascinante ale unei echipe de agenți federali proaspăt recrutați, într-o călătorie plină de provocări
și descoperiri. Actorii Niecy Nash-Betts, Felix Solis, Frankie Faison, Britt Robertson, Kevin Zegers și James Lesure joacă rolurile principale.

”Această dublă premieră demonstrează din nou că AXN este locul unde telespectatorii din România pot vedea în exclusivitate unele dintre cele mai cunoscute producții de televiziune. Atât FBI, cât și The Rookie: Feds și-au câștigat un loc în inimile fanilor din toată lumea și suntem plini de entuziasm să le oferim telespectatorilor noștri din România un conținut de calitate, cu povești puternice și emoții autentice. Acesta este doar începutul, deoarece în 2024 ne concentrăm pe achiziția unora dintre cele mai bune seriale și filme ale celor mai apreciate și de succes studiouri americane, pentru a continua să oferim publicului nostru conținut de cea mai bună calitate" - a declarat Éva Kis-Bocz, director de canal al Antenna Entertainment pentru Europa Centrală și de Est.

Cele două seriale originale vor da din nou șansa publicului să descopere universul criminalistic al FBI, prin prisma personajelor veridice, interpretate de unii dintre cei mai apreciați actori, al anchetelor complexe și, nu în ultimul rând, a unui fir narativ construit cu măiestrie de unii dintre cei mai buni regizori ai genului procedural drama.