Show-ul care demonstrează că împreună putem construi speranță, care arată că magia încă există și că poate fi redată cu ajutorul celor din jur, Visuri la cheie, revine cu un nou sezon!

În curând, la PRO TV și pe VOYO, cel mai iubit și așteptat autocar se va întoarce... și va fi pregătit să ofere cele mai puternice emoții.

Sezonul 11 vine cu o nouă formulă în echipa proiectului! Alături de Dragoș Bucur, prezentatorul emisiunii, se vor afla Alex Gavrilescu, Andra Marinescu, Cristina Joia și Omid Ghannadi! Prima zi de filmări are loc chiar astăzi.

De la an la an, aducem noutăți pentru cei de acasă, dar și pentru familiile la care ajungem și care ne devin, ulterior, inspirație. În sezonul 11, avem parte de o nouă formulă de arhitecți, care vă garantez că este una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum, dar și de o serie de lucruri noi pe care abia aștept să le vedeți. Dăm startul cu încredere și suntem gata să învățăm noi lecții de la oamenii pe care îi vom cunoaște”, este mesajul lui Dragoș Bucur odată cu startul noului sezon.

După o pauză de trei sezoane, unul dintre cei mai iubiți arhitecți, Omid revine în cadrul echipei cu multă energie și dorință de a aduce o schimbare. ”Visuri la cheie schimbă vieți. O face repede și pentru un număr mare de beneficiari în fiecare an! Nu este o treabă ușoară, dar cu siguranță este o treabă foarte importantă. Schimbă destine pentru unii și moduri de gândire pentru alții. Pe unii îi salvează, pe alții îi conștientizează. Toate acestea sunt motivele pentru care m-am întors la Visuri la cheie. Oricât de mult am încercat să fac visuri la cheie și în afara emisiunii, mi-am dat seama că ceea ce face acest proiect este la o scară mult mai mare, așa că nu m-am mai putut ține departe de el și m-am întors. Am acumulat ceva idei de design și energie pentru binefacere în ultima vreme, așa că abia aștept să mă apuc de treabă și să le pun în aplicare. Hai! Renovarea începe acum!”, spune acesta.

Nerăbdător, încântat, bucuros, intrigat, determinat, plin de energie bună, mai bun și mai plin de bunătate. Într-un cuvânt, Visuri la cheie, sezonul 11. Al patrulea an pentru mine și tot îmi place în autocarul ăsta. Abia aștept să întâlnesc familii noi să ofer bucăți din ce am mai bun, atât profesional, cât și omenesc. Nerăbdător să mă văd cu echipa, Dragoș, Cristina, Andra și Omid și abia astept și echipa de producție și tot ce se petrece acolo în familia noastră, că e ca în orice familie, cu de TOATE. Așa că privesc cu optimism și încredere noul sezon”, declară Alex Gavrilescu.

visuri la cheie Alex Andra Cristina Omid

Sunt tare recunoscătoare să fac parte din ceva unic care aduce fericire și schimbare în viața oamenilor în mod concret, palpabil. La fiecare început de sezon, simt o bucurie și o curiozitate, ca și cum ar fi prima mea zi de filmare. Bucurie că mă revăd cu colegii, bucurie să întâlnesc familii pe care urmează să le ajutăm, entuziasm, creativitate, e un amalgam de emoții pentru că nu facem ceva repetitiv, fiecare poveste e diferită, fiecare amenajare are alt concept, e în altă parte a țării și atunci starea e de descoperire și povocare continuă. Eu nu știu când au trecut șapte ani de când sunt în echipa Visuri la cheie și nu simt că acest proiect are 11 ani. Sunt fericită că Omid a revenit în echipă, el, Dragoș și Alex, sigur vor face un super trio pentru că toți au simțul umorului și o să ne distrăm la filmări. Proiectul acesta unește foarte mult oamenii pentru că trăiești aceleași emoții, împarți situații de criză, faci totul împreună, așa că abia aștept primul "mută autocarul" din acest sezon!🤗”, zice Cristina Joia.

Emoția unui nou început este în fiecare an tot mai mare. După trei ani, Visuri la cheie rămâne proiectul meu de suflet, locul în care imposibilul se poate transforma în realitate. Sunt recunoscătoare că pot face parte din această echipă și că pot trăi, în continuare, magia momentelor ce nu pot fi puse în cuvinte. Revenim în fiecare an mai puternici, plini de energie creativă și încrezători că poveștile cu final fericit nu rămân doar în cărți”, a menționat Andra Marinescu.

Toți cei care au un vis de împlinit sau care cunosc o familie ce merită ajutorul pot completa formularul de înscriere!

Visuri la cheie – Crede în oameni!