Am visat, am sperat și am strigat! Un moment așteptat de ani de zile de către toți microbiștii.

Aseară, în uralele unui întreg stadion și cu emoțiile unei țări ale căror inimi băteau la unison, echipa condusă de Edi Iordănescu a reușit o victorie încântătoare! Meciul a scris istorie, iar PRO TV a fost lider absolut de audiență! EURO 2024 continuă astăzi cu noi confruntări de neratat.

România și Ucraina au deschis maratonul fotbalistic al zilei de ieri. Generația de suflet s-a născut odată cu acest meci, iar golurile marcate de Stanciu, în minutul 29, respectiv de Marin și Drăguș, în minutele 53 și 57 au adus trei puncte esențiale pentru viitorul Naționalei. Adversarele din grupă, Belgia și Slovacia s-au confruntat de la ora 19:00, iar marea surpriză s-a produs. În minutul 7, Schranz a marcat singurul gol al meciului, iar Slovacia a obținut primele puncte de la turneul final.

Seara s-a încheiat cu meciul din grupa D, dintre Austria și Franța. Pornită ca favorită clară, Franța s-a impus printr-un autogol marcat de Wober, în minutul 38, trecând la șefia grupei, alături de Olanda, cu câte trei puncte. 

Meciul dintre România și Ucraina a fost lider absolut de audiență, la PRO TV, în intervalul orar 16:00 – 17:51. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 14.8 puncte de rating și 65.2% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 1.9 puncte de audiență și 8.3% share. De-a lungul difuzării, aproape 2.8 milioane de români s-au bucurat de spectacol, iar în minutul de aur, la ora 17:50, peste 3.7 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.

Surpriza zilei, victoria Slovaciei, înregistrată în fața Belgiei a plasat PRO ARENA în topul preferințelor celor de acasă, în intervalul orar 19:03 – 20:49! Meciul a înregistrat, în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, 3.7 puncte de rating și 16.0 cotă de piață.

Jocul dintre Austria și Franța, de la PRO TV, i-a ținut pe români în fața televizoarelor și a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 22:00 – 23:56. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 9.5 puncte de rating și 36.4% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 4.3 puncte de audiență și 16.7% share. De-a lungul difuzării, 1.5 milioane de români urmăreau prestația celor două echipe, iar în minutul de aur, la ora 22:34, peste 1.8 milioane de telespectatori trăiau emoția jocului.

Romania Ucraina lider absolut de audienta

Primul Studio EURO al zilei, cel din intervalul orar 17:59 – 18:57, în care au fost trase concluziile după meciul României, a fost lider absolut de audiență! În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 10.6 puncte de rating și 49.9% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 2.1 puncte de audiență și 10.0% share. De-a lungul difuzării, peste 1.6 milioane de români urmăreau analiza realizată de cei din Studio, iar în minutul de aur, la ora 18:03, aproape 2.2 milioane de telespectatori

Seara s-a încheiat cu Studioul UEFA EURO 2024, moderat de Costin Ștucan. Acesta aduce, zi de zi, cele mai importante informații de la turneul final și trage alături de experții PRO TV concluziile care fac diferența.  

Studioul EURO a fost lider absolut de audiență în intervalul 24:02 – 25:02. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 3.4 puncte de rating și 28.5% cotă de piață, față de locul 2 care avea 2.1 puncte de audiență și 17.8% share.

Astăzi, intră pe teren Cristiano Ronaldo!

Doar câteva ore rămase până la startul unei noi zile în care fotbalul este la putere! De la ora 19:00, live, la PRO ARENA și pe VOYO, Turcia întâlnește Germania, iar de la ora 22:00, la PRO TV și pe VOYO, Portugalia va lupta contra Cehiei.

Nu ratați EURO 2024, la PRO TV, PRO ARENA și pe VOYO!