Având o tradiție de zece ani, competiția are loc o dată pe an, iar în această ediție s-au înscris peste 200 de scurtmetraje de pe întregul mapamond.
Bucharest International Dance Film Festival, Ediția a X-a, este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului „București 565. Conexiuni urbane” 2024.
Elementul central din programul festivalului este competiția de scurtmetraje, însă acesta cuprinde și alte evenimente precum patru filme de dans (premiere naționale), două spectacole de dans contemporan, tururi ghidate, ateliere și o expoziție VR.
Cu o selecție inedită, festivalul aduce povești puternice și emoționante din peste 30 de țări. Tema acestei ediții, Mapping Bodies, va crea o hartă a diferitelor contexte social-politice, prezentând noi perspective asupra lumii contemporane și aducând în fața publicului evenimente care abordează subiecte interconectate cu ecologia, tehnologia, transformările corpului și conexiunile dintre trecut și viitor.
Competiția Internațională de Scurtmetraje este împărțită în patru calupuri : Land Of the Unmarked / Land of Fluids Outlines / Land of Living Frames / Land Of Flickering Bodies. Scurtmetrajele se văd la Cinema Elvire Popesco, Muzeul Țăranului Român, Teatrul Masca, Grădina cu Filme, Roaba de Cultuă și Apollo 111.
𝐋𝐀𝐍𝐃 𝐎𝐅 𝐭𝐡𝐞 𝐮𝐧𝐦𝐚𝐫𝐤𝐞𝐝 - Competiția internațională de scurtmetraje nr. 1
Primul calup competițional cartografiază reacțiile umane senzoriale într-o lume volatilă care navighează între trecut și prezent. De la întâlniri speculative între figuri istorice, fizicalitatea fricii, pendularea între forțe ale naturii, imaginației și empatiei până la dinamicile unui cuplu tânăr în zorii zilei, calupul Land of the Unmarked explorează conexiunile fluctuante dintre imaginar și real, dintre natură, oameni și istorie.
5 SEPT / 21:00 / Cinema Elvire Popesco
6 SEPT / 18:00 / Cinema Muzeul Țăranului
Bilete: https://shorturl.at/sGkRp
SEPT / 21:00 / Amfiteatru Teatrul Masca ( intrare pe bază de rezervare)
𝐋𝐀𝐍𝐃 𝐎𝐅 𝐟𝐥𝐮𝐢𝐝 𝐨𝐮𝐭𝐥𝐢𝐧𝐞𝐬 - Competiția internațională de scurtmetraje nr. 2
Land of Fluid Outlines este o colecție de nouă povești intime despre legăturile fragile și puternice dintre corp, identitate, și mediul înconjurător. Calupul de scurtmetraje provoacă normele sociale printr-o serie de gesturi simple, limbaje și atmosfere corporale. Lua caută o pasăre pe nume Memory pe străzile unui oraș ostil, în timp ce o tânără femeie se confruntă cu demonii ei interiori. În alt colț al lumii, o poveste de dragoste este documentată într-un slideshow intim, iar Noora își găsește libertatea și expresia prin dans, fie pe sol, fie în apă. Corpul devine un mediu al libertății de expresie și de confruntare a provocărilor personale, sociale și temporale.
5 SEPT / 21:00 / Amfiteatru Teatrul Masca (intrare pe bază de rezervare)
6 SEPT / 18:30 / Cinema Elvire Popesco
8 SEPT / 16:00 / Cinema Muzeul Țăranului
Bilete: shorturl.at/WjosJ
𝐋𝐀𝐍𝐃 𝐎𝐅 𝐥𝐢𝐯𝐢𝐧𝐠 𝐟𝐫𝐚𝐦𝐞𝐬 - Competiția internațională de scurtmetraje nr. 3
Secțiunea captează într-un univers cinematic poveștile a 8 corpuri care pornesc în călătorii introspective. Land of Living Frames reflectă contrastul dintre decuplare și conexiune la propriul corp, la cei apropiați, la trecerea timpului și la mediul înconjurător. În timp ce o regizoare se întoarce acasă pentru a-și filma părinții, amintirile unei femei de 90 de ani dansează în fumul din bucătăria sa. Un extraterestru ajunge în New York, încercând să se integreze, în timp ce un fost rockstar al baletului românesc se confruntă cu dilema generării propriului portret. Calupul conturează un tărâm al contrastelor, al disonanțelor între așteptări și realitate, între conexiune și acceptare.
5 SEPT / 18:00 / Cinema Muzeul Țăranului
7 SEPT / 18:30 / Cinema Elvire Popesco
Bilete: https://shorturl.at/sGkRp
6 SEPT/ 21:00 / Amfiteatru Teatrul Masca (Intrare pe bază de rezervare)
𝐋𝐀𝐍𝐃 𝐎𝐅 𝐟𝐥𝐢𝐜𝐤𝐞𝐫𝐢𝐧𝐠 𝐛𝐨𝐝𝐢𝐞𝐬 - Competiția internațională de scurtmetraje nr. 4
Land of Flickering Bodies traversează prin texturi și peisaje corporale cu umor, sarcasm, curaj și sensibilitate. Îmbinând universuri animate cu realități corporale distorsionate, ultimul calup competițional dezvăluie experiența umană printr-o varietate de lentile. O serie vibrantă de povești care aduce în prim-plan teme de autodescoperire și adaptare într-un cotidian instabil.
5 SEPT / 21:00 / Apollo 111 (intrare liberă, în limita locurilor disponibile)
7 SEPT / 21:00 / Grădina cu Filme - Cinema & More ( bilete: https://shorturl.at/7b4VS )
Juriul din acest an este format din Lucia Carolina de Rienzo (vicepreședinta COORPI și producătoare de dans, artă digitală și film de dans. Este co-directoare artistică a concursului național La danza in 1 minuto, co-creatoare și producătoare executivă a rezidenței artistice internaționale CAMPO LARGO, Italia), Fu LE (coregraf - Performer - Filmmaker, Director al companiei Tetrapode, artist asociat la Istres Dance House, Franța), Iztok Kovač (director artistic al Centrului Cultural EN-KNAP Productions și Španski borci, coregraf, pedagog, creator și dansator de renume internațional în domeniul dansului contemporan,Slovenia).
La finalul celor patru zile de festival, duminică, 8 septembrie 2024, de la ora 21:00, Bucharest International Dance Film Festival invită publicul în Grădina cu Filme – Cinema & More (Piața Alexandru Lahovari, nr. 7) să vizioneze scurtmetrajele de film de dans care au câștigat competiția în cea de-a 10-a ediție BIDFF și să ia parte la decernarea premiilor.
Descoperiți programul complet pe siteul festivaluluibidff.ro, cât și pe paginile salede Facebook șiInstagram.
Bucharest International Dance Film Festival este organizat de Asociația Tangaj Collective.
Bucharest International Dance Film Festival. Ediția a X-a este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național - AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Festivalul este sprijinit de Institutul Francez, Institutul Cultural Român, de ICR Madrid, ICR Roma, ICR Berlin, ICR Londra, Institutul Italian de Cultură, Prohelveția și Acuarela.