Actorii din distribuția lungmetrajului regizat de Petre Năstase și distribuit de Vertical Entertainment din 18 octombrie, în cinematografele din întreaga țară, se vor plimba prin 9 orașe mari pentru a le transforma în locuri de retreat, ca-n Vama Veche, în care se face terapie prin comedie.
Biletele la toate proiecțiile se pot deja cumpăra pentru toată țara de pe site-ul filmului, www.retreatvamaveche.ro, unde poate fi consultat și calendarul caravanei care debutează pe 11 octombrie, la Constanța.
Ada Condeescu, Laura Cosoi, Adela Popescu, Răzvan Fodor, Radu Vâlcan, Adelina Pestrițu, Daniel Nuță, Vasile Calofir, Jorge, Lia Sinchevici, Mihai Mărgineanu, Ovidiu Niculescu, Roxana Condurache sunt parte din actorii care vor ajunge începând din 11 octombrie până-n 28 octombrie în cinematografele din Constanța, Cluj, Timișoara, București, Brașov, Iași, Craiova, Galați, Brăila, Sibiu pentru a se întâlni cu oamenii și a le face poftă de vară, de film și de terapie prin comedie în cinema.
„După un an și o vară de la primul Motor, iată că filmul Retreat Vama Veche este deja în drum spre spectatorii săi, acolo unde îi este locul, și se pregătește să aducă în luminile de cinema o comedie ca o terapie, revelații, nostalgii și doruri de vremuri bune oamenilor din toată țara. Vă așteptăm în cinematografe, acolo unde filmul se vede, se aude și se simte cel mai bine, să fiți parte la terapia noastră prin film și prietenie. Și ca să fim siguri că găsiți drumul spre Retreat, venim și în țară, în 9 orașe mari, să ne întâlnim cu oamenii de acolo, în cinematografe și să vă povestim aventura noastră care capătă acum culoare, alături de oamenii cu care și pentru care am făcut filmul.”, declară cu emoție Petre Năstase, regizorul lungmetrajului Retreat Vama Veche, al cărui scenarist este Ovidiu Niculescu.
Lungmetrajul are în prim plan povestea a trei prietene bune interpretate de Ada Condeescu, Adela Popescu și Laura Cosoi care își respectă promisiunea din tinerețe și organizează petrecerea burlăcițelor în Vama Veche unde se întâlnesc cu iubiri vechi, distracții ca pe vremuri, nebunii ca-n tinerețe și revelații care le schimbă culorile prezentului și viziunile asupra viitorului.
Filmul beneficiază de o distribuție valoroasă în care se regăsesc, pe lângă protagoniste, Radu Vâlcan, Răzvan Fodor, Lia Sinchevici, Mihai Mărgineanu, Daniel Nuță, Toto Dumitrescu, Emilia Popescu, Smaranda Caragea, Ștefan Lupu, Marius Stănescu, Ovidiu Niculescu, Jorge, Mihai Popescu, Vasile Calofir, Cosmina Păsărin, Adelina Pestrițu, Emi Alupei, Roxana Condurache alături de guest star-ul Florin Călinescu.
„Este un film în care am încercat să fac o radiografie a femeii moderne de succes din România care încearcă să fie perfectă atât în plan personal, cât și în plan profesional, un film în care femeia apare frumoasă, bine îmbrăcată, puternică, centrul universului. Spuneam noi la întâlnirile noastre că este un film pentru și despre femei pe care ar trebui să-l vadă obligatoriu și bărbații.”, adaugă Petre Năstase, regizorul filmului, care a încercat în Retreat Vama Veche să creeze din distribuție, scenariu, viziune, imagine, sunet și coloană sonoră un mix de forță și vulnerabilitate, de poezie și comedie, de romantism și realism pe alocuri cinic, de autoironie și supradoză de prietenie.
Imagini, concursuri, glume și detalii din și despre filmul Retreat Vama Veche se regăsesc pe canalele oficiale ale acestuia https://www.instagram.com/retreat_vamaveche/?hl=en, www.retreatvamaveche.ro, dar și pe canalele actorilor din distribuție, pregătiți pentru întâlnirea din 18 octombrie, cu spectatorii de cinema din întreaga țară.