Într-un moment decisiv pentru viitorul României, principalele posturi de televiziune își unesc forțele într-un demers jurnalistic fără precedent.

Televiziunea Română, PRO TV și Kanal D se implică în campania EU IES LA VOT.

Această inițiativă are ca scop încurajarea participării cetățenilor la alegerile parlamentare din 1 decembrie și la turul decisiv pentru desemnarea viitorului Președinte al României, din 8 decembrie.

Votul are un rol esențial în consolidarea democrației unui stat, iar românii, mai mult ca niciodată, trebuie să înțeleagă că pot decide drumul pe care-l va lua țara printr-un gest concret.

EU IES LA VOT este un îndemn către toți românii de a-și exercita dreptul constituțional de a vota. Pentru cele trei instituții media – Televiziunea Română, PRO TV și Kanal D, campania va include emisiuni speciale, mesaje ale personalităților publice, materiale informative şi educative atât pe TV, cât și în mediul online, pentru a evidenția impactul pe care fiecare vot îl poate avea asupra viitorului națiunii noastre.

Televiziunea Română, ca serviciu public, își asumă responsabilitatea de a inspira și informa, pentru ca fiecare român să înțeleagă puterea pe care o deține prin vot. Astăzi, mai mult ca oricând, să alegem să ne implicăm, să ne exprimăm și să decidem împreună drumul României – pentru democrație, pentru viitor!”, a declarat Cristian Turturică, Președintele - Director General al TVR.

Și celelalte instituții media sunt invitate, în continuare, să se alăture acestei campanii, într-o mișcare comună care va aduce românilor mesaje inspiraționale, perspective echilibrate și inițiative comune, despre aceste momente importante ale României, demonstrând că mass-media poate lucra unitar pentru un scop atât de important: susținerea democrației și dreptul de a alege.

Tu de ce ieși la vot? Alege democrația. Alege România.