Filmul regizat de Ilinca Calugareanu va avea premiera mondiala in cadrul sectiunii competitionale a prestigiosului Festival International de Film Sundance.

Chuck Norris vs Communism prezinta povestea uimitoare a casetelor video piratate care au transformat vocea unei femei intr-un simbol al libertatii si au permis unor milioane de romani sa pacaleasca regimul represiv comunist. 

Ascunsa de ochii vigilenti ai Securitatii, Irina-Margareta Nistor a tradus peste 3,000 de filme straine in Romania comunista a anilor ‘80. Datorita ei, Chuck Norris, Jean-Claude Van Damme si Bruce Lee au devenit eroi extrem de populari in Romania.  

Lung metrajul include si declaratii ale unor persoane din mass-media sau industria de divertisment, precum Mihai Dobrovolschi, Vlad Craioveanu, Ioan Gyuri Pascu si Adrian Sitaru iar filmarile au avut loc in Bucuresti si Cluj. 

Intr-un articol publicat in The New York Times, in luna februarie a acestui an, regizoarea Ilinca Calugareanu declara: "Am crescut in Romania in anii 1980, in timpul unui regim comunist care, printre alte forme de represiune, a redus programul postului national de televiziune la doua ore pe zi de propaganda plictisitoare, muzica populara, poezie patriotica si filme cenzurate. 

Intr-o zi, pe cand aveam 6 ani, parintii meu au reusit sa imprumute un aparat video. Si-au invitat prietenii la noi acasa si toata noaptea s-au uitat la casete video cu filme de categorie B facute la Hollywood. Tin minte acele filme, dar imi amintesc mai bine felul in care m-am simtit atunci cand am pasit in sufragerie - ca si cum as fi intrat intr-o lume secreta, magica si libera".

4 Proof Film este singura casa de productie ce reprezinta Romania in acest an la Sundance, in cadrul sectiunii competitionale de lung metraj fictiune si documentar. 

Proiectul Chuck Norris versus communism a fost respins in cadrul sesiunii de finantare a Centrului National al Cinematografiei in 2012 iar in 2013 a fost descalificat din acelasi concurs, insa s-a bucurat de sprijin financiar din partea HBO Romania.