Pentru inceput, trebuie spus ca acest film face parte in mod evident dintr-o franciza de real succes, ce se intinde efectiv de la mijlocul anilor 1960 printr-un serial foarte apreciat la vremea respectiva, iar in anul 1996 celebrul regizor Brian de Palma a avut curajul sa incerce prezentarea pe marele ecran a aventurilor de spionului Ethan Hunt.

Oare cine era prima varianta de a-l intruchipa pe unul dintre cei mai celebri spioni americani, era nevoie de un actor tanar dar cu un fan-base foarte bine stabilit, cineva cu vagoane de “vino-ncoa’” si care sa faca fata fizic unor cascadorii foarte solicitante.

Folosind un exercitiu de imaginatie... erau doar Johnny Deep, Tom Hanks si Tom Cruise (considerand totusi ca Brad Pitt era la inceputul carierei). Cum primii doi detin calitati vadite de baieti simpatici dar prea cuminti, iar cel din urma era un real sex-simbol, alegerea a fost simpla si starul din Top Gun, Zilele Tunetului si Oameni de Onoare si-a primit rolul intr-o franciza de succes si consider ca el are cel mai greu cuvant de spus in destinul aceste serii de filme.

Despre primul film Misiune: Imposibila pot spune ca a fost o adaptare aprope de perfectiune a serialului deceniilor dintre 1960 si 1980, a avut acea briza de nou, a adus misterul constructiv in prim plan si ne-a pus pe tapet o echipa nevoita sa realizeze imposibilul, iar membrii acestia si-au folosit talentul si au scos-o la capat. Nu a necesitat prea multe efecte speciale sau impuscaturi (Ethan nu foloseste niciodata pistolul in acest film), fiind pus accentul pe calitatea scenariului si munca in echipa, valoarea lui Brian de Palma fiind evidenta.

Din pacate, producatorii au considerat ca trebuie sa schimbe ceva in reteta primului film, au dublat bugetul si l-au adus pe “maestrul in actiune” John Woo pentru scaunul de regizor al primei continuari, alegere pe care o consider ca fiind una dintre cele mai neinspirate din toata aceasta serie, daca nu si din toata istoria de la Hollywood, rezultatul final fiind jalnic.

Privind cea de-a treia parte a seriei, m-as rezuma sa o caracterizez ca o adaptare la epoca moderna a aventurilor lui Ethan, fiind genul de film care nu necesita o a doua vizionare.

Iar spre final, Misiune: Imposibila - Ghost Protocol a reprezentat o gura de oxigen pentru franciza noastra si pentru cariera lui Tom Cruise, fiind singura continuare demna de acest nume.

Pentru a stabili o ierarhie a francizei Misiune: Imposibila, as pozitiona pe varful podiumului filmul de inceput, cu medalia de argint as premia partea a patra, cea de bronz as pastra-o pentru viitor, prima mentiune ar fi pentru filmul al treilea si la repetenti (cu indulgenta) as nominaliza partea secunda. 

Din pacate, Mission: Impossible – Rogue Nation ar trebui sa fie undeva pe la mijlocul catalogului, printre elevii care au facut doar act de prezenta si nu s-au straduit deloc pentru a iesi in evidenta.

Asteptarile pentru acest film au fost uriase, trailere erau grandioase, echipa de productie era aleasa dupa spranceana, castingul de cea mai mare calitate iar regizorul Christopher McQuarrie tocmai a facut un film destul de bun, referindu-ma evident la Jack Reacher.

Pentru a ma rezuma la partile pozitive, va recomand sa revedeti trailerul secund si astfel va veti delecta la aproximativ 75 de procente din secventele de actiune ale filmului si din pacate nu am constat alte aspecte de bun augur.

Hai sa incepem cu aspectele negative si nu pot sa inchid ochii la gaurile din scenariu, la coincidentele extrem de favorabile ale eroilor din acest film sau la stangaciile (mult prea enervante) ale antagonistilor, totusi vorbim despre unul dintre cele mai prestigioase filme ale acestui an, avand un buget de peste 100 de milioane de dolari.

De asemenea, au fost numeroase momente in care desfasurarea filmului a pus la indoiala logica publicului si a prezentat unele secvente care nu au fost destul de bine conturate in desfasurarea intrigii, iar motivatia antagonistilor sau chiar si a personajelor principale nu este bine definita.

Desi partea incipienta a filmului a fost destul de antrenanta si plina de andrenalina, partea de mijloc taraganeaza intr-un mod abuziv si ofera o stare de plictiseala care iti ofera impresia ca te uiti la un alt gen de film si nu la un blockbuster de actiune.

Totodata, calitatea scenariului este destul de modica, desfasurarea povestii fiind foarte usor de prevazut si nu aduce nicio scanteie sau urma de emotie, totul fiind liniar de la inceput si pana la deznodamant. Am avut impresia ca scenariul a croit special un traseu pentru a prezenta cateva locatii impresionante si pentru a lungi intr-un mod artificial durata filmului.

Din nefericire, trebuie sa critic si folosinta actorilor din casting, intrucat Jeremy Renner (un actor foarte apreciat) nu a facut decat un cameo prelungit, iar toata greutatea intrigii a cazut pe umerii lui Tom Cruise si Simon Pegg, doi actori de mare calitate care si-au indeplinit foarte bine sarcinile trasate. 

La acest capitol sunt nevoit sa critic si alegerea lui Sean Harris si Rebecca Ferguson pentru rolurile intruchipate in acest film, intrucat consider cu tarie ca se puteau gasi alti actori mult mai compatibili cu aceste roluri. Privind-o pe cea din urma, nu pot sa nu constat supra-sexualizarea acesteia, aspect care nu o avantajeaza cu nimic si denota o incercare artificiala de a aduce un pic de romantism in film, esecul fiind evident.

Avand in vedere toate aspectele prezentate mai sus, trebuie sa ma intreb cat de inteleapta a fost alegerea producatorilor de a devansa data premierii acestui film din 25 Decembrie (unde sigur ar fi fost canibalizat de Spectre si Star Wars: The Force Awakens) la 31 Iulie, intrucat ar fi castigat destul timp pentru a mai remedia din greselile pe care le-am evidentiat.

Nu pot sa inteleg de ce producatorii nu s-au inspirat macar partial din alte filme de acest gen care au avut un real succes folosind aspectele mai subiective ale muncii de spion si ma gandesc la Kingsman si Spy (ca sa nu ma intind pana la Skyfall sau seria Bourne).

Pentru fanii seriei Misiune: Imposibila (printre care ma numar si eu) cu parere de rau ca am criticat acest film, le recomand o puternica doza de rabdare la vizionarea sa.

Multumesc Ro Image pentru invitatia la acest film.