Un numar record de 1.500 de filme din peste 90 de tari au fost inscrise in cele 4 sectiuni competitionale ale festivalului, iar selectia oficiala cuprinde 130 de pelicule din toate colturile lumii.
Cei mai importanti regizori ai momentului: Joshua Oppenheimer, nominalizat in 2014 la Premiile Oscar, Crystal Moselle, premiata la Sundance 2015 pentru filmul The Wolfpack care va fi expus in premiera in Romania la AFF sau Justin Schein care in cei peste 20 de ani de activitate a realizat 60 de filme si a colaborat cu BBC, Discovery Channel sau HBO, se reunesc cu cele mai recente productii in sectiunea International.
In documentarele din sectiunea Europa Centrala si de Est se reflecta subiecte de larg interes specifice regiunii. De mai bine de 2 decenii pulsul productiei romanesti de cinema de non-fictiune se ia la Astra Film Festival, mediul ideal pentru documentaristii romani de a-si prezenta filmele intr-un context international cu specialisti in domeniu din intreaga lume.
Sectiunea Student propune pelicule realizate de regizori promitatori aflati la inceput de drum, studenti la cele mai prestigioase universitati de film din Romania, Austria, Olanda, Norvegia, Franta, Portugalia, China sau Cuba.
Alaturi de sectiunile competitionale, o serie de programe speciale intregesc programul oficial al festivalului.
In 2015, Astra Film Festival se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei ca o garantie a produsului cultural de cea mai inalta clasa.
In cei 22 de ani de existenta, AFF a devenit unul dintre principalele festivaluri de cinema documentar din lume si a ajutat la consolidarea si ascensiunea cinemaului romanesc de non-fictiune dincolo de granitele Romaniei.
Astra Film Festival este un proiect de importanta strategica nationala, iar de-a lungul timpului prin prezenta celor mai de seama regizori, producatori, jurnalisti, organizatori de festivaluri sau reprezentanti ai institutiilor de cultura din tara si strainatate, orasul Sibiu a devenit un punct de intalnire intre cultura si oameni de pretutindeni.
De asemenea, editia din 2015 se afla sub egida EFFE - Europe for Festivals, Festivals for Europe, o distinctie acordata celor mai remarcabile festivaluri europene de catre un juriu international format din experti in domeniu.
“Toate eforturile depuse pentru a mentine Astra Film Festival pe harta marilor festivaluri internationale sunt apreciate la nivel inalt in fiecare an. Faptul ca editia din 2015 se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei si sub egida EFFE este o dovada clara a importantei si amplorii evenimentului, un produs cultural 100% romanesc mentinut la standarde internationale pentru care gireaza atat experti internationali cat si cea mai inalta autoritate din Romania.”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Festival.
Selectia oficiala a acestei editii este disponibila aici.