Tom Cruise a dezvăluit, în prima sa postare pe Instagram, că al 6-lea film din seria Misiune imposibilă se va numi Mission: Impossible – Fallout / Misiune: I mposibilă - Declinul. 

Acesta va fi și primul film din serie care va rula în format 3D. 

Alături de o fotografie (pe care o puteti vedea si voi mai jos), starul hollywoodian a scris: „Pregătiţi-vă! #MissionImpossible.” Tom Cruise a adăugat o imagine în care apare agăţat de un elicopter, completată de mesajul „Abia aştept să puteţi vedea mai mult”.

În vârstă de 55 de ani, actorul a filmat recent scene pentru noul blockbuster la Londra, unde şi-a executat propriile cascadorii și chiar s-a accidentat. Fiecare din cele 5 filme ale seriei a avut un alt regizor.

Al șaselea film al seriei e regizat Christopher McQuarrie, regizorul celui de-al 5-lea film al seriei, Mission: Impossible - Rogue Nation / Misiune: Imposibilă - Națiunea secretă (2015).

Adesea, cele mai bune intenții ți se întorc împotrivă, să te bântuie. În Mission: Impossible – Fallout,  Ethan Hunt (Tom Cruise), împreună cu echipa sa de la IMF - Alec Baldwin, Simon Pegg, Ving Rhames, dar și cu două aliate deja cunoscute - Rebecca Ferguson, Michelle Monaghan, pornesc într-o cursă contracronometru după ce o misiune a luat-o într-o direcție greșită.

Lor li se alătură în distribuție Henry Cavill, Angela Bassett și Vanessa Kirby.

Premiera filmului va avea loc pe 3 august 2018, distribuit în România de Ro Image.