Celebrul astrofizician Stephen Hawking a decedat la vârsta de 76 de ani.

Desi la vârsta de 21 de ani a fost diagnoticat cu scleroză laterală amiotrofică (denumită şi boala Lou Gehrig), Hawking a continuat să-și conducă viața și activitatea din scaunul cu rotile în care era țintuit, căci a găsit o cale de a-și comunica ideile – prin intermediul unui computer și a unui sintetizator vocal.

A depășit cu mult previziunile medicilor, care, după diagnosticare, au estimat că va mai trăi doar câţiva ani. A trăit mai bine de jumătate de secol într-un scaun cu rotile. Acesta s-a stins din viață în liniște, la locuința sa din Cambridge, azi, 14 martie, în cursul dimineții.

Hawking a fost fascinat de tainele universului, căruia dorea să îi afle fiecare mister, și și-a făcut o misiune din a face știința accesibilă tuturor.

Membru al prestigiosului for de știință britanic Royal Society și conducător al catedrei de matematică de la Universitatea Cambridge (unde se mutase de la Oxford și unde ultimul care ocupase acest post fusese Newton), a devenit celebru datorită volumelor despre știință publicate în milioane de exemplare (cele mai populare fiind „Scurtă istorie a timpului” și „Universul într-o coajă de nucă”), dar și datorită poveștii de viață neobișnuite.

Viața sa a fost ecranizată în filmul The Theory of Everything / Teoria întreguluiunde Eddie Redmayne i-a dat viață acestui om extraordinar. Acesta a fost recompensat cu un Oscar, un Glob de Aur și un premiu BAFTA pentru interpretarea sa din The Theory of Everything.

Actorul britanic declarând că momentul filmărilor in care l-a întâlnit pe celebrul fizician a fost „unul dintre cele mai grozave din viaţa lui“.

Referitor la moartea lui Stephen HawkingEddie Redmayne a spus: „Am pierdut o minte cu adevărat frumoasă, un om de ştiinţă incredibil şi pe cel mai amuzant om pe care am avut plăcerea să-l întâlnesc vreodată. Dragostea şi gândurile mele se îndreaptă în aceste momente către familia lui extraordinară”.

The Theory of Everything / Teoria întregului a fost lansat la noi pe Blu-ray (28 lei) și DVD (19,5 lei) și poate fi cumpărat de AICI.