Din 21 decembrie poate fi urmărit la cinema al șaselea film al seriei DCEU (DC Extended Universe): Aquaman.

Celelalte cinci filme ale seriei sunt: Man of Steel (2013), Batman v Superman: Dawn of Justice (2016), Suicide Squad (2016), Wonder Woman (2017) și Justice League (2017).

Am făcut deja cunoștință pe Arthur Curry/Aquaman (Jason Momoa) mai întâi în Batman V Superman: Dawn of Justice şi apoi în Justice League, iar acum aflăm ce s-a întâmplat cu acesta după lupta cu Stephenwolf.

Dacă până acum cel mai bun film din serie mi s-a părut Batman v Superman (voi poate ați avut un alt film favorit) și cel mai slab din această serie a fost Justice League (presupun că toată lumea e de acord), James Wan a reușit să regizeze cel mai bun film din seria DCEU de până acum.

James Wan e foarte cunoscut pentru regia unor filme horror cu încasări uriașe: Saw, Insidious, The Conjuring, Insidious: Chapter 2, The Conjuring 2. Până înainte de AquamanWan a regizat un singur film care nu a fost genul horror: Furios si iute 7 / Furious 7, și acesta având un mare succes la public și box-office.

Nu-i de mirare ca Warner l-a ales pentru acest proiect îndrăzneț: Aquaman.

Aflat la graniţa dintre două lumi ce s-au respins dintotdeauna, Arthur (Jason Momoa) este fiul îngrijitorului unui far cu o prinţesă a adâncurilor, Atlanna (Nicole Kidman).

La un an de la evenimentele din Justice League, Arthur este avertizat de Mera (Amber Heard), fiica lui Nereus (Dolph Lundgren) că fratele său mai mic Orm (Patrick Wilson) are de gând să formeze o alianţă a adâncurilor pentru a declara un război total uscatului. Pentru a evita acest conflict atotdistrugător misiunea lui Arthur e aceea de a-și revendica tronul.

Din punct de vedere vizual, Aquaman este cel mai spectaculos film din seria DCEU. Atlantida e readusă la viață de James Wan, cu o fidelitate care chiar te transportă acolo.

Ca efecte speciale și coloană sonoră Aquaman mi-a readus aminte de Tron Legacy.

Aquaman e un adevărat spectacol vizual care vă va da senzația că faceți parte din lumea din adâncuri. Scenele de acțiune, sunt excelente și îi pun în valoare pe cei doi eroi: Arthur și Mera.

Arthur este o adevărată forță a naturii și asta ați observat probabil și în Justice league din felul în care acesta luptă. Nu e de mirare pentru că a fost antrenat de consilierul Atlantidei: Nuidis Vulko (Willem Dafoe). Arthur nu e un erou ca oricare altul. El nu vrea să fie nici măcar rege. El e atât un om al uscatului cât și al apei. Face parte din ambele lumi. Dar e singurul care ar putea să le unească, conform spuselor Atlannei. Nu e niciodată serios, e pus mereu pe glume, dar niciodată nu se sfiește să își rănească rău adversarii. El e omul care poate vorbi cu peștii.

Dar nici Mera nu se lasă mai prejos. E primul film în care efectiv am adorat-o pe Amber Heard. Acesta oferă o interpretate magică. Ea e prințesa care manipulează apa și o transformă într-o armă letală. M-au surprins în mod plăcut agilitatea și mobilitatea acesteia. E o adevărată luptătoare și face tot ce-i stă în putință de a evita un conflict între cele două lumi.

Nu o interesează dacă e considerată trădătoare, atâta timp cât face ce-i dictează inima. E o adevărată luptătoare și alături de Arthur fac o echipă imbatabilă. Cel mai mult mi-a plăcut scena din Sicilia (Italia) în care cei doi luptă împotriva lui Black Mantha (Yahya Abdul-Mateen II) și a soldaților din Atlantida.

Aquaman atinge doua teme foarte sensibile: rasismul şi poluarea. Aquaman le atacă frontal, sugerând că nu rasa sau originea ne definesc, ci faptele. De asemenea, că omenirea poluează iresponsabil planeta şi că faptele noastre nu sunt lipsite de consecinţe.

Regizorul James Wan şi armata sa de specialişti în efecte speciale (nu mai puţin de şapte companii, printre care celebrele Industrial Light & Magic şi Weta Digital) au reuşit să creeze o lume a adâncurilor extrem de captivantă, în care culori electrice se luptă încontinuu cu întunericul.

3D-ul e senzațional și cu siguranță e un film care trebuie să-l vizionați pe un ecran cât mai mare, de preferat ecranul IMAX (București sau Timișoara) sau ecranul Ultra din Băneasa (București) pentru că mult-așteptatul blockbuster Aquaman are numeroase secvențe de acțiune, atât pe pământ, cât și sub apă, 90% din acțiunea filmului fiind filmată cu camerele de înaltă rezoluție IMAX.

Dacă nu puteți, vă așteptăm la Reșița să-l vizionați în 4K pe un ecran de 18 metri lungime și 10 metri înălțime (eu unul așa l-am vizionat). Unele cadre din film sunt impresionante şi e posibil să vreți să revizitați la cinema străfundurile oceanului.

Vă invităm să mergeți să-l vizionați și așteptăm comentarii despre el (o discuție). În caz că nu v-am convins cu acest cinereview, poate vă convinge trailer-ul de mai jos.

Aquaman ajunge în cinematografe din 21 decembrie, distribuit de Vertical Entertainment.

PS: Nu uitați să rămâneți după genericul de final.