Filme din acest univers sunt: The Conjuring (2013), Annabelle (2014), The Conjuring 2 (2016), Annabelle: Creation (2017), The Nun (2018), The Curse of La Llorona (2019), Annabelle Comes Home (2019) (harta cu evenimentele mai jos).
Unul dintre cele mai celebre cazuri investigate de duo-ul Ed si Lorraine Warren este cel al lui Arne Cheyenne Johnson, un criminal care s-a apărat la proces jurând că a fost posedat de diavol atunci când l-a ucis, în timpul unui conflict, pe proprietarul casei în care locuia. Contextul şi procesul în sine au stârnit mare vâlvă în epocă, vâlvă alimentată şi de soţii Warren, care şi-au dozat foarte bine dezvăluirile în presă.
În 1983, a fost publicată şi o carte, The Devil in Connecticut (Diavolul din Connecticut), scrisă de Gerald Brittle cu ajutorul lui Lorraine Warren şi plină de detalii şocante despre misteriosul caz de posesie demonică. Declaraţiile contradictorii ale membrilor familiei protagoniste şi ale apropiaţilor lor, unii susţinând mărturiile soţilor Warren, iar alţii dându-i în judecată pentru defăimare, au îngroşat vălul de mister din jurul cazul.
Pe 18 iulie 1981, Ed și Lorraine Warren au fost chemați să documenteze exorcizarea lui David Glatzel. Avea 8 ani. Alături de el erau părinții, sora lui Debbie și iubitul ei Arne. În timpul exorcizării Arne îl invită pe demon în corpul lui. Ed e martor la cum demonul trece din corpul lui David în corpul lui Arne, dar suferă de un atac de cord și nu e unul minor.
Exorcizarea lui David Glatzel de opt ani trebuia să pună capăt lunilor de chin. Dar pentru Arne Johnson (Ruairi O'Connor) acesta fost doar începutul. Evenimentele tragice care au urmat au ajuns pe prima pagină a ziarelor din toată țara și i-au condus pe Ed (Patrick Wilson) și Lorraine Warren (Vera Farmiga) spre cea mai sinistră descoperire din cariera lor.
Peste o lună Ed se trezește în spital și îi spune la ce a fost martor. Arne, face o crimă și este trimis la judecată unde i se propune pedeapsa cu moartea. Doar că Arne pledează nevinovat pe baza posedării demonice. Cum familia Warren se simte vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat, încearcă să demonstreze că Arne a fost obligat să facă această crimă.
Față de celelalte filme din serie, nu prea mai e de groază, ci se bazează mai degrabă pe munca de detectiv. Mă așteptam să se concentreze mai mult pe cazul care se judecă și mi-ar fi plăcut să văd cum era pledat acest caz neortodox. Scenariul nu e rău deloc, am tras niște sperieturi groaznice la film, dar nu este groază.
Cu siguranță nu e un film rău. E mai bun decât celelalte filme din univers dar nu e mai bun ca primele două filme din serie regizate de James Wan. Actorii sunt la înălțime, Ed fiind tras pe line moartă, iar Lorraine strălucește, având un rol mai important în toată schema. Mi-au mai plăcut enorm secvențele din copilăria lui Ed și a lui Lorraine Warren și cele de dinainte ca David să fie posedat.
Dacă vrei sperieturi demonice şi tensiune cruntă, atunci E mâna diavolului chiar oferă ceea ce promite. Filmul s-a lansat în România de Pro Video și este disponibil pe DVD, Blu-ray și 4K UHD.
Harta cu evenimentele din Universul Conjuring si ordinea lor: