A fost anunțat programul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022.

Evenimentul va avea loc în perioada 8 - 14 august la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Programul este disponibil mai jos sau aici: https://bit.ly/Anonimul2022

Festivalul se deschide luni, 8 august cu proiecția în premieră în România a filmului Mariupolis 2, în regia regretatului cineast lituanian Mantas Kvedaravičius. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes 2022, într-o proiecție specială.

Programul Focus Ucraina - curatoriat împreună cu selecționerul Ludmila Cvikova - din care face parte și Mariupolis 2 - se va închide vineri, 11 august, cu o altă proiecție, tot în premieră în România, cea a filmului Butterfly Vision în regia lui Maksim Nakonechnyi, care a fost inclus în secțiunea Un Certain Regard, anul acesta la Cannes.

Actrița din rolul principal, Rita Burkowska, rezidentă în Kiev, va ajunge la Sfântu Gheorghe pentru a sta de vorba cu publicul prezent la festival, într-o discuție amplă despre felul în care filmul acesta, dar și cinemaul, în general, poate vorbi despre ororile unui război care schimbă vieți.

Miercuri, 11 august, începând cu ora 11:00, cortul festivalului amenajat în camping va găzdui o întâlnire din seria Anonimul Talks, cu actorii Emilia Popescu, Vlad Ivanov, Alexandru Papadopol, regizorii Emanuel Pârvu și Bogdan George Apetri, producătoarea Miruna Berescu și alți invitați ai festivalului și public, la care se va discuta despre filmul românesc - „Așteptările publicului vs. așteptările realizatorilor”. Discuția informală va avea ca punct de plecare interesul crescut al publicului de festival din România pentru filme românești, interes care nu se regăseste întotdeauna în numărul de spectatori ale acestora, odată ajunse în cinematografe.

Ediția de anul acesta a festivalului are un număr de 11 filme de lung metraj românesc în lineup, incluse în secțiunea Romanian OFF Section. Unele dintre ele au intrat deja în distribuție în cinematografele din România, precum R.M.N de Cristian Mungiu, Miracol de Bogdan George Apetri, etc., iar altele, precum Marocco de Emanuel Pârvu, Metronom de Alexandru Belc sau Balaur de Octav Chelaru, vor avea premiera în această toamnă.

Programul festivalului cuprinde și trei secțiuni competitionale: două competiții de scurt metraje, românești și internaționale, anunțate în luna iunie și o competiție de lung metraje. Toate acestea vor fi prezentate atât în cinematograful amenajat în camping, cât și în sălile din Green Village.

Trofeul ANONIMUL va fi acordat în urma voturilor primite de la public, este în valoare de 3000 de euro și este oferit de OTP Bank.

Premiile pentru Cel mai bun scurt metraj românesc, respectiv internațional, vor fi oferite de asemenea în urma voturilor primite și sunt în valoare de 1000 de euro.

Fundația Anonimul va acorda și anul acesta Premiul „Ovidiu Bose Paștină”, în valoare de 1000 de euro, unui scurtmetraj din Competiția românească sau internațională.

Accesul la toate proiecțiile din cadrul festivalului este gratuit. Doar pentru proiecțiile care au loc în sală, în Complexul Cinema Green Village, accesul este condiționat de deţinerea unui bilet cu valoare 0, care asigură rezervarea locului la proiecție și care poate fi obținut de pe platforma Eventbook.ro. Pentru fiecare zi de proiecție, biletele vor fi disponibile pe platformă din ziua precedentă, începând cu ora 10:00. Comenzile sunt limitate la 4 bilete / adresă de e-mail.

Mai multe detalii despre festival, pe http://www.festival-anonimul.ro/

Program:

LUNI, 8 AUGUST

CAMPING

22.00 Gala de Deschidere a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, ediția a XIX-a
Film Deschidere - FOCUS UKRAINE
MARIUPOLIS 2 - r. Mantas Kvedaravičius (Lituania-Franța-Germania), 112’

00.35 Competiție lung metraj
MIGHTY FLASH - R: Ainhoa Rodríguez (Spania), 98’

MARTI, 9 AUGUST

SALA 1

10.30 Romanian OFF Section
R.M.N. - R: Cristian Mungiu, 126’
* în prezența actriței Macrina Bârlădeanu.

13.00 Romanian OFF Section
BALAUR - R: Octav Chelaru, 123’
* în prezența actorului Alexandru Papadopol

15.45 Competiție scurt metraj românesc 1
ARTA ÎNȘELĂCIUNII - R: Adrian Sitaru, 18’
Cu: Giulia Nahmany, Arndt Schwering Sohnrey, Ioana Bugarin.

FRAGMENTĂRI - R: Miruna Minculescu, 25’
Cu: Cătălina Romaneț, Alexia Preda, Roberta Antonie, Adina Cristescu

CUM SE ÎNTINDE UN NOR SPRE ALTUL - R: Iulian- Daniel Popa, 12’
Cu: Alexandru Vlad Munteanu, Victoria Ecaterina Moraru
* proiecțiile vor fi urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu echipele filmelor

17.30 Competiție lung metraj
MIGHTY FLASH - R: Ainhoa Rodríguez (Spania), 98’

CAMPING

21.30 Romanian OFF Section
Film oferit de Groupama
MAROCCO - R: Emanuel Pârvu, 96’
Cu: Șerban Pavlu, Crina Semciuc, Ana Indricău, Tudor Cucu-Dumitrescu
* în prezența regizorului Emanuel Pârvu și a unei părți din echipă.

00.00 Competiție scurt metraj românesc 1
ARTA ÎNȘELĂCIUNII - R: Adrian Sitaru, 18’
Cu: Giulia Nahmany, Arndt Schwering Sohnrey, Ioana Bugarin

FRAGMENTĂRI - R: Miruna Minculescu, 25’
Cu: Cătălina Romaneț, Alexia Preda, Roberta Antonie, Adina Cristescu

CUM SE ÎNTINDE UN NOR SPRE ALTUL - R: Iulian- Daniel Popa, 12’
Cu: Alexandru Vlad Munteanu, Victoria Ecaterina Moraru

01.00 Competiție lung metraj
I’M SO SORRY - R: Zhao Liang (Hong Kong-Franța-Olanda), 96’

MIERCURI, 10 AUGUST

CAMPING CORT FESTIVAL

11.00 ANONIMUL Talks– Filmul Românesc:
Așteptările publicului vs așteptările realizatorilor. Întâlnire informală între public și invitații Festivalului– actorii: Emilia Popescu, Vlad Ivanov, Alexandru Papadopol, regizorii Emanuel Pârvu, Bogdan George Apetri și producătoarea Miruna Berescu.

SALA 1

10.30 Romanian OFF Section
PENTRU MINE TU EȘTI CEAUȘESCU - R: Sebastian Mihăilescu, 100’
* în prezența regizorului Sebastian Mihăilescu.

12.45 Competiție lung metraj
ZUHAL - R: Nazlı Elif Durlu (Turcia-Germania), 88’
* în prezența regizoarei Nazlı Elif Durlu.

14.45 Competiție lung metraj
I’M SO SORRY - R: Zhao Liang (Hong Kong-Franța-Olanda), 96’

16.30 Competiție scurt metraj internațional 1
NORTH POLE - R: Marija Apcevska (Macedonia de Nord-Serbia), 14’

FANTASMA NEON - R: Leonardo Martinelli (Brazilia), 20’

SAFE - R: Ian Barling (SUA), 16’

17.30 Romanian OFF Section
R.M.N. - R: Cristian Mungiu, 126’

CAMPING

20:45 CONCERT LUIZA ZAN & IULIAN PAVELESCU - “DELTA DAWN”.

21.30 Competiție lung metraj
ZUHAL - R: Nazlı Elif Durlu (Turcia-Germania), 88’

23.30 Competiție scurt metraj internațional 1
NORTH POLE - R: Marija Apcevska (Macedonia de Nord-Serbia), 14’

FANTASMA NEON - R: Leonardo Martinelli (Brazilia), 20’

SAFE - R: Ian Barling (SUA), 16’

00.20 Competiție lung metraj
TALKING ABOUT THE WEATHER - R: Annika Pinske (Germania), 89’

JOI, 11 AUGUST

11.00 Competiție lung metraj
TALKING ABOUT THE WEATHER - R: Annika Pinske (Germania), 89’
*în prezența directorului de imagine Ben Bernhard.

13.15 Romanian OFF Section
UNEORI NINGE CU ZĂPADĂ, ALTEORI CU ÎNTUNERIC - R: Gabriel de Achim, 110’
*în prezența regizorului Gabriel de Achim și a actorului Bogdan Dumitrache.

15.45 Competiție scurt metraj internațional 2
MEMOIR OF A VEERING STORM - R: Sofia Georgovassili (Grecia), 14’

TECHNO, MAMA - R: Saulius Baradinskas (Lituania), 18’

IN THE SOIL - R: Casper Kjeldsen (Danemarca), 14’

DATSUN - R: Mark Albiston (Noua Zeelandă), 15’

17.00 Competiție scurt metraj românesc 3
POTEMKINIŞTII - R: Radu Jude, 18’
Cu: Cristina Drăghici, Alexandru Dabija.

EXTRAVAGANZIA MARE, BLAT SUBȚIRE, SOS IUTE - R: Andrei Redinciuc, 25’ (foto sus)
Cu: Vlad Brumaru, Ștefan Mihai, Corina Moise, Alexandru Pavel.

THE STORY OF A WEDDING BALLOON - R: Radu Barbu, 21’
Cu: Ecaterina Elena Lupu, Theodor Șoptelea.
* proiecțiile vor fi urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu echipele
filmelor

18.30 Competiție scurt metraj românesc 2
STILLE POST - R: Brigitta Kanyaro, 17’
Cu: Diana Cavalioti, Lara Kelemen, Gisela Salcher, Karl Fischer

PLANURI DE VACANŢĂ - R: Alexandru Mironescu, 26’
Cu: Iulia Lumânare, Mihai Smarandache, Andrei Lupașcu, Viorica Geantă -
Chelbea, Anca Similar.

CASA NOASTRĂ - R: Bogdan Alexandru, 14’
Cu: Ana Dumitrașcu, Ioana Niculae, Sabina Lazăr, Oana Laura Gabriela,
Armand Crișan
* proiecțiile vor fi urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu echipele
filmelor

CAMPING

21.30 Competiție scurt metraj românesc 2
STILLE POST - R: Brigitta Kanyaro, 17’
Cu: Diana Cavalioti, Lara Kelemen, Gisela Salcher, Karl Fischer.

PLANURI DE VACANŢĂ
R: Alexandru Mironescu, 26’
Cu: Iulia Lumânare, Mihai Smarandache, Andrei Lupașcu

CASA NOASTRĂ - R: Bogdan Alexandru, 14’
Cu: Ana Dumitrașcu, Ioana Niculae

22.30 Romanian OFF Section
METRONOM - R: Alexandru Belc, 102’
Cu: Mara Bugarin, Șerban Lazarovici, Vlad Ivanov, Mara Vicol
Premiul pentru regie Un Certain Regard, Cannes 2022
* în prezența regizorului Alexandru Belc și a unei părți din echipă.

00.40 Competiție scurt metraj românesc 3
POTEMKINIŞTII - R: Radu Jude, 18’
Cu: Cristina Drăghici, Alexandru Dabija

EXTRAVAGANZIA MARE, BLAT SUBȚIRE, SOS IUTE - R: Andrei Redinciuc, 25’
Cu: Vlad Brumaru, Ștefan Mihai, Corina Moise, Alexandru Pavel.

THE STORY OF A WEDDING BALLOON
R: Radu Barbu, 21’
Cu: Ecaterina Elena Lupu, Theodor Șoptelea

01.45 Competiție scurt metraj internațional 2
MEMOIR OF A VEERING STORM - R: Sofia Georgovassili (Grecia), 14’

TECHNO, MAMA - R: Saulius Baradinskas (Lituania), 18’

IN THE SOIL - R: Casper Kjeldsen (Danemarca), 14’

DATSUN - R: Mark Albiston (Noua Zeelandă), 15’

VINERI, 12 AUGUST

SALA 1

10.30 Competiție lung metraj
107 MOTHERS - R: Peter Kerekes (Slovacia-Cehia-Ucraina), 93’
*în prezența producătorului Ivan Ostrochovsky.

12.45 Romanian OFF Section
MIRACOL - R: Bogdan George Apetri, 120’
* în prezența regizorului Bogdan George Apetri.

15.30  Romanian OFF Section
IMACULAT - R: Monica Stan, 115’

18.15 Competiție scurt metraj românesc 4
AURICĂ, VIAŢĂ DE CÂINE - R: Mihai Dragolea, 12’
Cu: Aurel Marton, Iulian Postelnicu, Rex the dog.

ÎN NUMELE TATĂLUI - R: Vladimir Dembinski, 29’
Cu: Diana Cavalioti, Vlad Ivanov, Alin Florea.

CORRI ŞI WILLI - R: Tudor Pojoni, 15’
Cu: Ofelia Popii, Klaus Munster
* proiecțiile vor fi urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu echipele filmelor.

CAMPING

21.15 FOCUS UKRAINE
BUTTERFLY VISION - R. Maksym Nakonechnyi (Ucraina), 107’
*în prezența actriței Rita Burkovska.

23.20 Competiție scurtmetraj românesc 4
AURICĂ, VIAŢĂ DE CÂINE - R: Mihai Dragolea, 12’
Cu: Aurel Marton, Iulian Postelnicu, Rex the dog

ÎN NUMELE TATĂLUI - R: Vladimir Dembinski, 29’
Cu: Diana Cavalioti, Vlad Ivanov, Alin Florea.

CORRI ŞI WILLI - R: Tudor Pojoni, 15’
Cu: Ofelia Popii, Klaus Munster

00.15 Competiție lungmetraj
107 MOTHERS - R: Peter Kerekes (Slovacia-Cehia-Ucraina), 93’

02.00 Competiție scurt metraj internațional 3
SANDSTORM - R: Seemab Gul (Pakistan), 20’

ULYSES MUST GO - R: Anna Belguermi (Franţa), 13’

HAIR TIE, EGG, HOMEWORK BOOKS - R: Runxiao Luo (China), 15’

 

SÂMBĂTĂ, 13 AUGUST

SALA 1

10.00 Competiție scurt metraj internațional 3
SANDSTORM - R: Seemab Gul (Pakistan), 20’

ULYSES MUST GO - R: Anna Belguermi (Franţa), 13’

HAIR TIE, EGG, HOMEWORK BOOKS - R: Runxiao Luo (China), 15’

11.30 Romanian OFF Section
STRĂJERII DELTEI - R: Liviu Mărghidan, 82’
* în prezența producătoarei Ruxandra Flonta și a regizorului Liviu Mărghidan.

13.30 Romanian OFF Section
CRAI NOU - R: Alina Grigore, 85’
* în prezența producătoarei Gabriela Suciu și a directorului de imagine Adrian Pădurețu.

15.45 Romanian OFF Section
Film oferit de Groupama
MAROCCO - R: Emanuel Pârvu, 96’
Cu: Șerban Pavlu, Crina Semciuc, Ana Indricău, Tudor Cucu-Dumitrescu
* în prezența actriței Ana Indricău.

17.45 FOCUS UKRAINE
BAD ROADS - R: Natalya Vorozhbit (Ucraina), 105’

CAMPING

22:00 Gala de Închidere a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, ediția a XIX-a
CONCERT GOJIRA
Urmat de proiecția filmelor câștigătoare a Secțiunii Scurt metraj și a Trofeului ANONIMUL 2022.

anonimul 2022 finall