European Film Promotion a deschis oficial înscrierile pentru programul Shooting Stars, care are loc în fiecare an în cadrul festivalului internațional de film de la Berlin.

Ca reprezentant al României în cadrul prestigioasei rețele de promovare a cinematografiei europene, ADFR - Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc deschide un apel de înscrieri pentru actorii și actrițele din România, care au avut un rol principal într-o producție de film realizată în ultimul an, sau care urmează să apară în 2023.

Programul EFP - Shooting Stars promovează în cadrul festivalului zece actori și actrițe care vor beneficia în timpul festivalului de promovare (interviuri și materiale de prezentare) și întâlniri cu directori de casting, producători și regizori europeni. La finalul programului, fiecare actor selectat este premiat la gala de închidere.

Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc (ADFR) va propune un actor sau o actriță care va îndeplini toate criteriile de mai jos:

  • Să ai peste 16 ani și până în 45 ani
  • Să ai un rol principal într-un film de lung metraj sau un serial internațional care a avut premiera în 2021 (începând cu martie) sau 2022, sau care se află în post-producție și va apărea în 2023
  • Să înțelegi și să vorbești limba engleză fluent
  • Să fii liber în perioada 17 - 21 februarie pentru a participa la Festivalul de film de la Berlin, precum și înainte, pentru sesiunile online și campania de promovare (datele nu au fost încă stabilite)
  • Să completezi formularul de înscriere și toate documentele pe care ți le vom trimite, în cazul în care vei fi selectat/ă (scrisoare de participare, acord GDPR etc)
  • Să dispui de materiale foto și video din filmul/serialul în care ai jucat, precum și din producții mai vechi

Formularul poate fi găsit aici: https://forms.gle/zwHCq78d8ptLUvYo6

Perioada de înscrieri este deschisă între 19.09 - 27.09. Pentru detalii suplimentare, puteți scrie pe Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau puteți vizita website-ul ADPR.

Shooting Stars are loc de 25 ani în cadrul Festivalului de film de la Berlin și a propulsat de-a lungul timpului nume sonore, precum Carey Mulligan (Promising Young Woman, The Great Gatsby), Alba Rohrwacher (Happy as Lazzaro), câștigătoarea de Oscar Alicia Vikander (Beckett, Tomb Raider), Maisie Williams (Game of Thrones) sau Riz Ahmed (Encounter, Sound of Metal, Rogue One: A Star Wars Story, Mogul Mowgli)

European Film Promotion a fost înființată în 1997 și este unica rețea europeană de promovare a industriilor cinematografice ale continentului. Rețeaua cuprinde organizaţii din 38 de state membre europene și promovează, prin programele dezvoltate în cadrul celor mai mari festivaluri de film din lume, cinematografia europeană și cineaștii acesteia.

EFP este susținută financiar de Europa Creativă prin programul MEDIA, precum și de Uniunea Europeană.

Asociația de Dezvoltare a Filmului Românesc (ADFR) este o organizație non-guvernamentală, care are ca scopuri principale sprijinirea producției și distribuției de film independent și dezvoltarea unor noi comunități de cineaști și cinefili în România. Pe lângă reprezentarea României la EFP, susținem promovarea filmului românesc și european prin publicarea revistei online bilingvă Films in Frame.

Mai multe informații:

www.romfilmdevelopment.org

www.facebook.com/ADFRro

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.