Fără prelungiri,  produs și distribuit de Paradox Film, marchează debutul lui Ștefan Pătrașcu ca regizor de lung metraj, va avea premiera pe 13.10.2022, la  Cinema City Cotroceni.

Filmul va intra in cinematografe din 14 octombrie 2022.

Locatarii azilului de bătrâni, Căminul “Seniorii Senectuții Senine” decid să își facă o echipă de fotbal pentru a evada din banalul cotidian, pentru a-și recăpăta demnitatea pierdută, fiind abandonați de familie, prieteni, lume, pe scurt, de soartă. Dar pentru că în viață e ca într-un meci de fotbal, lucrurile se pot schimba la orice fază.

Dinu (Răzvan Vasilescu), un antrenor falit , vine cu ideea formării unei echipe de fotbal din care fac parte Nelu (Mihai Mălaimare), un bunic, care are interzis să vorbească cu nepoțica lui , Ticu (Ion Haiduc), un jucător de păcănele , un sifonar (Nicodim Ungureanu), dar și Lotzi (Andras Demeter), un ungur impus ca titular de doamna directoare.

Directoarea Violeta (Cecilia Bârbora) are impresia că experiențele din trecut dobândite în marile proiecte europene îi oferă și calitățile necesare pentru a conduce echipa de fotbal, a cărei pregătire o supervizează îndeaproape și chiar elaborează strategia pentru marele meci cu echipa Primăriei.

Ce nu știu ei este că pentru oamenii cu funcții echipa de fotbal a căminului este doar un pretext pentru a obține ceea ce vor, iar interesele lor personale nu coincid cu dorințele naivilor bătrâni. Pensionarii oferă însă o lecție de viață neașteptată și demonstrează că niciodată nu e prea târziu pentru a o lua de la capăt. Trebuie doar să îndrăznești.

O distribuție de excepție: Răzvan Vasilescu, Cecilia Bârbora, Mihai Mălaimare, Nicodim Ungureanu, Ion Haiduc, Andras Demeter, Magda Catone, Anca Sigartău, Constantin Florescu, Valentin Popescu, Ioan Brancu, Angel Popescu, Georgiana Saizescu, Nicoleta Lefter.

Filmul Fără prelungiri, o producție Paradox FILM,  cu sprijinul CNC, TVR, HOUSE of MEDIA, MMS COMMUNICATIONS ROMANIA, BORSEC ROMAQUA, în regia lui Ștefan Pătrașcu, după un scenariu de Alex Molico și Marius TH Barna.

afis fara prelungiri