Patru cineaști spanioli singulari, în drumul lor de la scurt metraj către lung metraj. Filmele vor putea fi urmărite pe canalul de Vimeo al Institutului, cu subtitrare în limba engleză.

În luna noiembrie, Institutul Cervantes prezintă pe canalul său de VIMEO, cu sprijinul Festivalului de Film de la Alcalá de Henares (ALCINE), o serie de filme structurate ca un omagiu adus unor cineaști spanioli care s-au dedicat atât scurt metrajului, cât și lung metrajului, în funcție de necesitățile artistice ale narațiunii filmice.

Este vorba despre Marina Seresesky, Neus Ballús, Zoe Berriatúa și Guillem Morales, patru cineaști singulari cu o carieră extraordinară. Sunt patru personalități foarte bine conturate, care au dat tot ce au avut mai bun în scurtmetrajele lor și au continuat să o facă în primele lor filme de lungmetraj. Patru personalități care și-au lăsat amprenta asupra cinematografiei spaniole, au câștigat premii și au arătat clar că au o voce proprie. 

Astfel, fiecare săptămână a lunii noiembrie va fi dedicată unuia dintre cei patru cineaști, cărora le vor fi prezentate câte un scurtmetraj și câte un lungmetraj caracteristice fiecărei dintre filmografii, cu scopul de a pătrunde în universurile lor prin intermediul ambelor tipuri de creații. Filmele vor putea fi urmărite pe canalul de Vimeo al Institutului, cu subtitrare în limba engleză, începând cu ora 21.00, în ziua indicată.  

„În trecut, nu cu mulți ani în urmă, drumul de la scurtmetraj la lungmetraj era doar o călătorie dus, iar, odată ce se făcea pasul spre lungmetraj, cei mai mulți dintre ei uitau repede formatul scurtmetrajului și ce implică acesta: mai multă libertate, mai puțină presiune, un domeniu în care se poate investiga, testa și crea fără multe riscuri. De ceva vreme, însă, mulți regizori au rupt acest vechi tipar, această călătorie fără întoarcere, și se întorc la scurtmetraj atunci când împrejurările le permit. Scurtmetrajul și-a pierdut vechiul stigmat de fragilitate și de amatorism, pe măsură ce cinematograful a încetat să mai fie o formă de expresie costisitoare, aproape elitistă, dependentă de echipe mari de producție. [...] Din fericire, în ultima vreme, călătoria de la scurtmetraj la lungmetraj este din ce în ce mai mult o călătorie dus-întors”, a declarat Luis M. González, directorul Festivalului de Film de la Alcalá de Henares

instituto cervantes bucarest filme online noiembrie2022

SĂPTĂMÂNA DEDICATĂ MARINEI SERESESKY 

  • 1 noiembrie: Nunta (2012) 

Acest scurt metraj, nominalizat la Premiile Goya în 2012, este un exemplu remarcabil al lumilor ficționale de mare forță create de argentinianca Marina Seresesky. Forța protagonistei și imigrația ca temă centrală structurează această narațiune care îmbină delicat dramatismul și comicul.  

  • 4 noiembrie: O ușă deschisă (2016) 

În acest prim lung metraj al Marinei Seresesky – care a câștigat Premiul pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu și cel mai bun actor la Festivalul de la Aswan (Egipt), precum și Premiul Criticii – regizoarea argentiniană vorbește despre familia pe care o moștenim și cea pe care o alegem, despre femeile luptătoare și despre o a doua șansă. 

SĂPTĂMÂNĂ DEDICATĂ LUI NEUS BALLÚS 

  • 8 noiembrie: Scufundare (2009) 

Scurtmetrajul câștigător al Premiului I Ciudad de Alcalá la cea de-a XL-a ediție a Festivalului Alcine trece de la experimental la costumbrist, prezentându-ne viața de zi cu zi într-o piscină de cartier. În acest scurt metraj, filmat în întregime sub apă, regizoarea catalană Neus Ballús ne arată o latură foarte diferită a artei sale.  

  • 11 noiembrie: Călătoria Martei (2019)  

Acest al doilea lung metraj al lui Neus Ballús ne prezintă în mod admirabil și autentic intrarea simbolică în lumea adulților a Martei, o fată de 17 ani care călătorește într-o stațiune din Senegal împreună cu tatăl și fratele ei. Inocența care descoperă o lume nouă și dificultățile familiale sunt temele filmului, care atinge, aluziv, și problematica turismului neocolonialist. 

SĂPTĂMÂNA DEDICATĂ REGIZOAREI ZOE BERRIATÚA 

  • 15 noiembrie: Epilogul (2008) 

În acest scurtmetraj, câștigător al mai multor premii la Festivalul Alcine și la Festivalul de scurtmetraje Aguilar de Campoo, regizoarea madrilenă Zoe Berriatúa ne povestește, cu un montaj și o utilizare magistrală a coloanei sonore, relația unui cuplu pornind de la amintirile lor.  

  • 18 noiembrie: Eroii răului (2015) 

Zoe Berriatúa nu face haz de necaz cu trecerea ei la lung metraj. Ne prezintă fără menajamente povestea violentă a trei tineri care, după ce au fost hărțuiți la școală, decid să se răzbune. Eroii răului este un film curajos și crud, care nu încearcă să facă o impresie bună asupra publicului.  

SĂPTĂMÂNĂ DEDICATĂ LUI GUILLEM MORALES 

  • 22 noiembrie: Upside down (2002) 

Acest scurt metraj, câștigător al Premiului Danzante de Oro la Festivalul Internațional de Film de la Huesca, abordează suspansul cu o privire fascinantă. O femeie blocată într-o mașină răsturnată în zăpadă și un bărbat care încearcă să ajungă la ea constituie scenariul pe care Guillem Morales îl folosește pentru a-și spune povestea.  

  • 25 noiembrie: Locuitorul necunoscut (2005) 

Mult-așteptatul film de debut al lui Guillem Morales nu a dezamăgit publicul care a urmărit cu fidelitate calea trasată de scurt metrajele sale. Povestea misterioasă care se desfășoară în interiorul unei case dar și în mintea protagonistului leagă acest debut de cele mai bune filme de acest gen din toate timpurile