Disney+ anunță că serialul original Minte-mă / Tell Me Lies, bazat pe romanul cu același nume al Carolei Lovering, a fost reînnoit pentru un al doilea sezon.

Primul sezon urmărește o relație tumultuoasă, dar captivantă, care se desfășoară pe parcursul a 8 ani. Când Lucy Albright (Grace Van Patten) și Stephen DeMarco (Jackson White) se întâlnesc la facultate, se află la acea vârstă de formare la care alegerile aparent banale duc la consecințe irevocabile. Aceștia intră rapid într-o relație dependentă care va modifica definitiv nu doar viața lor, ci și a tuturor celor din jur.

Din distribuția primului sezon au făcut parte Grace Van Patten, Jackson White, Catherine Missal, Spencer House, Sonia Mena, Branden Cook, Benjamin Wadsworth și Alicia Crowder.

Meaghan Oppenheimer a fost producător executiv și showrunner. Producătorii executivi ai primului sezon au fost Emma Roberts, Karah Preiss și Matt Matruski pentru Belletrist Productions, Laura Lewis și Stephanie Noonan pentru Rebelle Media, iar Shannon Gibson și Sam Schlaifer de la VICE Studios pentru Refinery29. Jonathan Levine a fost, de asemenea, producător executiv. Carola Lovering a servit ca producător consultant.

Sezolul 1 din Minte-mă / Tell Me Lies este acum disponibil pe Disney+