Sâmbătă, 10 decembrie 2022, de la ora 13:00 la Târgul de Carte Gaudeamus, îndrăgitul actor Florin Piersic lansează cartea Viaţa este o poveste…

Florin Piersic și-a dăruit întreaga viață scenei, ecranelor, sălilor pline de ochi curioși, iar acum ne dăruiește spectacolul suprem: cel al umanității sale nefiltrate și vulnerabile.

“Vreau ca dumneavoastră, citind paginile cărții, să mă cunoașteți mai bine, nu doar ca pe actorul pe care cât de cât îl stiți, ci și ca pe omul care-și pune inima în palmă, dăruindu-v-o.”

Cuvântul cheie care definește acest volum, extrem de valoros de altfel, este emoția. Autorul și-a dorit foarte mult ca fiecare gând, amintire sau lecție pe care o întipărește pe hârtie să provoace emoții.

Să facă cititorul să simtă, să-l doară, să-și plângă sufletul, dar să-l și amuze, să râdă de intemperiile vieții. În altă ordine de idei, cartea este scrisă într-un balans continuu între plânsete și râsete, pentru că așa-i și-n viața de actor, cât și de spectator.

"Vă invit la Târgul de Carte Gaudeamus din București, la standul Bookzone, cu ocazia lansării cărții mele, „Viața este o poveste...”!

Alături de bunul meu prieten, Dan Negru, voi povesti despre cartea pe care am scris-o în curtea casei sau în cabina Teatrului Naţional, într-o pauză de filmare, într-un tren sau avion, oriunde am găsit un moment să aștern pe hârtie din bucuriile, speranțele și chiar tristețile mele!
 
Gând cu gând, întâmplare cu întâmplare, am adunat toate amintirile la un loc, pentru ca voi, cei care îmi dați putere și dragoste nemărginită, să mă descoperiți așa cum sunt eu, al vostru Florin! Vă aștept în număr cât mai mare!"
a scris Florin Piersic pe pagina sa de Facebook.

Viața este o poveste…, spune Florin Piersic. Iar el își spune povestea, din adâncul sufletului și cu magia cuvântului de această dată, nu prin jocuri actoricești. O spune real și sincer, acum, cât e în viață și pe marile scene.

florin piersic carte

Iar noi îți propunem să îl susții acum, să îl încurajezi și să îi oferi recunoștința ta, aprecierea pentru munca de-o viață și omagiul pentru tot ce înseamnă Florin Piersic pentru tine și pentru țara aceasta cu tot mai puține valori, nu când este prea târziu.

Sâmbătă, 10 decembrie 2022, de la ora 13:00, cel mai iubit actor din România, Florin Piersic, alături de Dan Negru, își va împărtăși memoriile cu fanii, cei care-l inspirați, îi dați putere și iubire nemărginită.

Detalii carte aici.