Fanii mașinii legendare pot vedea din 30 decembrie la cinema mult așteptatul film Lamborghini: Omul din spatele legendei / Lamborghini: The Man Behind the Legend, care prezintă războiul celor doi zei ai industriei auto, Ferruccio Lamborghini și Enzo Ferrari.
Lamborghini: Omul din spatele legendei expune eforturile reale care au fost făcute pentru a crea acest brand iconic, prezentând viața lui Ferruccio Lamborghini (Frank Grillo), de la începuturile modeste în construcția de tractoare, până la rivalitatea cu Enzo Ferrari (Gabriel Byrne) prin care s-a născut cea mai frumoasă mașină a lumii.
Geniul său de neegalat l-a făcut o adevărată legendă în industria automobilistică, în timp ce pasiunile sale au atras deopotrivă suișuri și coborâșuri în viața personală.
Din distribuția filmului fac parte Frank Grillo, Gabriel Byrne (câștigătorul premiului Globului de Aur pentru In Treatment), Mira Sorvino (câștigătoarea premiului Oscar pentru The Goddess of Love), Eliana Jones, Fortunato Cerlino, Romano Reggiani și Hannah Van Der Westhuysen.
Povestea filmului se bazează pe cartea semnată de Tonino Lamborghini, Ferruccio Lamborghini. Povestea Oficială, având scenariul creat de Bobby Moresco.
Lung metrajul este produs de Monika Bacardi, Corso Codecasa, Allen Dam, Andrea Iervolino, Danielle Maloni și Davide Tovi. Producători executivi sunt Jeff Bowler, Thomas Fanning, Guglielmo Marchetti, Sergio Navarretta, Bret Saxon, Stefan Warhol și Andrea Zoso.
AMBI Pictures prezintă producția Lamborghini: Omul din spatele legendei regizată de Bobby Moresco, un film distribuit de Vertical Entertainment ce poate fi vizionat doar în cinematografe începând din 30 decembrie 2022.