Din mintea copiilor, un omnibus alcătuit din 7 filme de scurt metraj realizate integral de copii, va avea luna viitoare premiera în cinematografe, chiar de Ziua Copilului!

Din mintea copiilor conține scurt metraje imaginate, scrise, regizate și filmate integral de copii și adolescenți cu vârste între 8 și 18 ani și coordonate de profesioniștii în film și teatru de la Academia “Studiourile Buftea”.

Actori cunoscuți precum Daniel Nuță, Victoria Raileanu, Silviu Mircescu, Liviu Cheloiu sau Ana-Maria Moldovan au jucat cot la cot cu copiii, însă de dată această au avut roluri secundare, lăsându-și proprii cursanți să se bucure de experiența rolurilor principale.

"Din mintea copiilor este acel film pe care toți adulții din lume și-au dorit să-l facă atunci când erau copii. E o evadare pentru fiecare copil în parte, o fugă din realismul de zi cu zi și un strigat de libertate - exact ca Mel Gibson în Braveheart. Când aveam 12 ani mi-aș fi dorit să am șansa lor." - Daniel Nuță, actor, producător executiv și trainer.

Proiectul este cu atât mai special cu cât expune realitățile cu care un copil se confruntă zilnic, așa cum le simte el, dar și preocupările care apar dintr-o imaginație prea bogată, uneori greu de ținut în frâu. Vorbim despre 7 povești despre dragoste, dezamăgire, răzbunare, frică sau prietenie, pline de momente comice sau, după caz, presărate cu multe lacrimi, cu schimbări majore de la un moment la altul, lucru foarte comun pentru orice copil sau adolescent. Toate apar pentru a-i împinge pe eroi pe buza prăpastiei, spre incontestabila schimbare și evoluție.

Filmările realizate de cursanții Academiei “Studiourile Buftea” au avut loc în primăvara lui 2021, iar fiecare scurtmetraj a fost filmat cu echipament profesionist: camere Arri Alexa, obiective Zeiss Standard, carmount, trav, Dana Dolly, lumini profesioniste și echipament profesionist de sunet, un cadru excelent pentru o inițiere în lumea magică a filmului!

Aceste filme au apărut în urmă a 39 zile de filmare, 583 de ore pe set, peste 1000 de ore de pregătire și peste 200 de ore de scris la scenarii.

Din mintea copiilor este un omnibus în care s-a dorit cât mai puțînă intervenție din partea adulților și care se dorește un cadou pentru toți copiii și adolescenții care visează să facă film, arătând prin simpla existență că orice este posibil, chiar și atunci când ai doar 8 ani. Trebuie doar să ai curaj și să muncești pentru visul tău!

"În prima zi de filmare m-am simțit ca un bebeluș care face primii pași și părinții vor să ii păstreze fiecare moment pe telefon, filmat. Am descoperit o nouă eu, de care nu eram conștientă până atunci, dar am învățat să mă bucur de ea cu toată ființa mea, iar această parte din mine este dragostea pentru film, pentru teatru. Filmările ne-au ajutat pe noi toți, cursanții, să realizăm cât de diferiți suntem și totuși câte lucruri avem în comun și ne-au adus mai aproape ca niciodată și ușor- ușor am devenit o familie! Academia “Studiourile Buftea” mi-a dat posibilitatea să mă descopăr alături de mulți alți oameni uimitori, prin toată muncă și eforturile depuse pentru a ajuta generațiile noi să se dezvolte și să ajungă profesioniști!"  -  a declarat Sara Mircescu, cursantă care la vreme filmărilor avea 14 ani.

Cele 7 scurt metraje au fost realizate de Academia “Studiourile Buftea” și Studioul Cinematografic Sahia Film, în coproducție cu Avanpost Media. Parteneri oficiali au fost Mobexpert, ICHB Colentina, Medlife, Pheonicia Hotels și Xiaomi România.

DIN MINTEA COPIILOR – date despre proiect

Durata totală: 123 minute

Numele scurt metrajelor și durata fiecăruia

  1. Dormind cu ochii deschiși - 14'
  2. Datoria - 16'                          
  3. Umbra - 19'                            
  4. La răscruce de drumuri - 17'   
  5. Gloria - 24'                     
  6. Lovitura magică - 13'                     
  7. -34 Grade - 21'

Producător: Studioul Cinematografic Sahia Film și Avanpost Media.

Distribuitor: Studioul Cinematografic Sahia Film

Despre Academia “Studiourile Buftea”

Academia “Studiourile Buftea” este singura școală privată de film și teatru pentru copii și adolescenți ce are la baza o programă inspirată din cea a universităților de profil. Alături de cursurile de actorie și teatru, programa include și module de scenariu, regie, imagine și producție, oferind astfel toate informațiile și cunoștințele necesare pentru realizarea unui film, a unei piese de teatru sau instrumentele potrivite pentru crearea de conținut online. 

Fiecare an de studiu se încheie cu o serie de scurtmetraje realizate de cursanți și cu un festival de teatru.

Afis din mintea copiilor