Anunțul a fost făcut în cadrul Content London, cea mai mare conferință de entertainment la nivel global.

Printre noile titluri se numără și noul serial original SkyShowtime, Tatuatorul de la Auschwitz / Tattooist of Auschwitz, bazat pe cel mai bine vândut roman la nivel mondial

SkyShowtime a anunțat astăzi cele mai noi seriale originale, precum și conținutul exclusiv care va fi disponibil pe platformă din 2024.

Anunțul despre viitoarele lansări a fost făcut de CEO-ul companiei, Monty Sarhan, și de către Kai Finke, Chief Content Officer SkyShowtime, în cadrul Content London, eveniment de referință în industria de entertainment.

SkyShowtime a anunțat că Tatuatorul de la Auschwitz va fi lansat drept o producție originală SkyShowtime și va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe platformă în 2024, în majoritatea piețelor în care serviciul este disponibil. Producția Sky Studios este un serial dezvoltat pe baza celui mai bine vântul roman al lui Heather Morris, avându-i în rolurile principale pe Jonah Hauer-King și Anna Próchniak, interpretându-i pe Lali și Gita.

Harvey Keitel, nominalizat la Oscar®, interpretează o versiune modernă a lui Lali, în timp ce câștigătoarea Critics Choice Awards, Melanie Lynskey joacă rolul lui Heather Morris. Jonas Nay îl interpretează pe Stefan Baretzki. Coloana sonoră poartă semnătura compozitorului câștigător al unui premiu Multi-Award® Hans Zimmer și a Karei Talve, în timp ce Tali Shalom-Ezer este regizorul celor șașe episoade.

De asemenea, SkyShowtime va lansa în premieră serialul original Veronika, un serial suedez thriller de crimă cu accente paranormale, în care joacă superstarurile nordice Alexandra Rapaport și Tobias Santelmann.

Katja Juras și Anna Lindblom au creat și scris scenariul serialului format din opt episoade, în timp ce apreciatul Jonas Alexander Arnby este regizor. Serialul a fost achiziționat de la Viaplay Content Distribution și va fi disponibil pentru vizionare în toate țările în care SkyShowtime este disponibil. Data premierei va fi anunțată anul viitor.

Fiind un serviciu de streaming creat special pentru Europa, SkyShowtime își continuă angajamentul de a oferi abonaților săi un conținut cu care publicul local din piețele în care serviciul este disponibil să rezoneze. Aceste titluri extind portofoliul de conținut original și exclusiv disponibil publicului, venind în completarea serialelor originale de succes lansate pe platformă anul acesta, precum Bosé, Codename: Annika, Fleeting Lies, Poker Face, The Invisible Ladies, Câștigătorul și Warszawianka.

Pe lângă aceste titluri, SkyShowtime va oferi abonaților săi și mai multe seriale noi și exclusive în 2024, inclusiv serialele originale The Curse și The Envoys (S2), precum și serialele exclusive Apples Never Fall, Halo (S2), Knuckles, The Lovers, Mary & George, Ted și The Woman in the Wall.

Abonații SkyShowtime vor putea urmări și o selecție mare de filme difuzate în premieră, succese de box office, printre care Asteroid City de Wes Anderson, Mission: Impossible – Dead Reckoning Part One și Patrula cățelușilor: Filmul cel mare. Data de lansare a acestor filme va fi anunțată ulterior.   

"Continuând extinderea listei solide de producții lansate în 2023, SkyShowtime este mândru să anunțe o parte din divertismentul deosebit planificat pentru a fi lansat în 2024. Pe lângă oferirea celor mai bune producții de la Hollywood, inclusiv serialul original apreciat de critici The Curse și succese de box office precum Mission: Impossible – Dead Reckoning Part One, oferim și producții locale cu care publicul din piețele în care suntem prezenți rezonează. Serialele SkyShowtime Original precum Tatuatorul de la Auschwitz, alături de seriale exclusive precum Mary & George și Ted, demonstrează angajamentul nostru de a oferi divertisment de calitate și valoros membrilor noștri.”, a declarat Monty Sarhan, CEO SkyShowtime.

Oferind mii de ore de divertisment de calitate pentru întreaga familie, abonații SkyShowtime au acces la seriale noi și exclusive, originale, filme premiate, conținut pentru copii și familie și la o selecție de titluri emblematice marca Universal Pictures, Paramount Pictures, Nickelodeon, DreamWorks Animation, Paramount+, SHOWTIME®, Sky Studios and Peacock - toate disponbile într-un singur loc. SkyShowtime este disponibil în Albania, Andorra, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Finlanda, Ungaria, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia.

Serviciul SkyShowtime este disponibil direct pentru clienți prin intermediul aplicației SkyShowtime pe Apple iOS, tvOS, dispozitive Android, Android TV, Google Chromecast, LG TV, Samsung și prin intermediul site-ului web: www.skyshowtime.com.


Din aceeasi categorie...

The Walking Dead: Dead City - din 27 ianuarie în premieră la AMC

The Walking Dead: Dead City - din 27 ianuarie în premieră la AMC

Fanii universului The Walking Dead primesc un nou motiv de entuziasm!

Ce vedete pornesc anul acesta pe Drumul Eroilor, în Asia Express 2025

Ce vedete pornesc anul acesta pe Drumul Eroilor, în Asia Express 2025

Unul dintre cele mai lungi trasee de până acum se așterne în fața a 9 perechi de vedete în sezonul cu numărul 8 al celui mai dur reality show al momentului, Asia Express.

SkyShowtime anunță lansarea serialului Lockerbie: A Search for Truth cu Colin Firth

SkyShowtime anunță lansarea serialului Lockerbie: A Search for Truth cu Colin Firth

Noul serial va fi disponibil pentru vizionare pe toate piețele SkyShowtime începând cu 28 februarie.

Doinița Oancea se alătură distribuției serialului Iubire cu parfum de lavandă

Doinița Oancea se alătură distribuției serialului Iubire cu parfum de lavandă

Doinița Oancea revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă, ce poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20.30, la Antena 1.

Documentarul Trump: Revoluţia puterii - la pe Pro TV și pe Voyo

Documentarul Trump: Revoluţia puterii - la pe Pro TV și pe Voyo

Documentarul despre noul mandat al lui Donald Trump va putea fi urmărit la PRO TV și pe VOYO.

Andreea Frățilă devine gazda emisiunii Mireasa. Direct din culise, de la Antena Stars

Andreea Frățilă devine gazda emisiunii Mireasa. Direct din culise, de la Antena Stars

Începând cu 20 ianuarie, Andreea Frățilă se alătură echipei Antena Stars și devine gazda emisiunii Mireasa. Direct din culise.

Survivor România revine la Pro TV pe 3 februarie 2025

Survivor România revine la Pro TV pe 3 februarie 2025

Cel mai intens reality show din România, Survivor România, revine la PRO TV cu un sezon nou, mai autentic și mai captivant ca niciodată!

Un nou serial produs de Studiourile Pixar ajunge pe Disney+: Câștigi sau pierzi / Win or Lose

Un nou serial produs de Studiourile Pixar ajunge pe Disney+: Câștigi sau pierzi / Win or Lose

Serialul original Câștigi sau pierzi / Win or Lose de la Studiourile de Animație Pixar are premiera pe Disney+, pe 19 februarie.

O nouă premieră națională pe FilmBox Premium: Whisky-ul lui Arthur, cu Diane Keaton

O nouă premieră națională pe FilmBox Premium: Whisky-ul lui Arthur, cu Diane Keaton

Un așa-zis elixir le întinerește pe trei prietene septuagenare, printre care și Linda, interpretată de Diane Keaton. O adevărată legendă a cinematografiei, actrița strălucește în această comedie, produsă în 2024. ...

Antena 1 anunță startul filmărilor pentru sezonul 21 din show-ul Te cunosc de undeva!

Antena 1 anunță startul filmărilor pentru sezonul 21 din show-ul Te cunosc de undeva!

Unul dintre cele mai iubite show-uri din România! Un format care a dus divertismentul la cel mai înalt nivel.

Minimax dă startul anului cu premiere captivante și desene animate adorate de cei mici!

Minimax dă startul anului cu premiere captivante și desene animate adorate de cei mici!

La Minimax, începutul de an este mereu special, iar 2025 nu face excepție! Micii telespectatori sunt invitați să descopere o mulțime de surprize animate, inclusiv noi episoade din serialele lor preferate și lansări în premieră.

Cel mai iubit show al României se întoarce!

Cel mai iubit show al României se întoarce!

Sezonul 15 Românii au talent începe vineri, 31 ianuarie, de la ora 20:30.

FilmMania este disponibil pe DIGI România

FilmMania este disponibil pe DIGI România

AMC Networks anunțӑ cӑ, începând cu luna decembrie 2024, canalul TV FilmMania a intrat în grila DIGI România, marcând un nou capitol al colaborării de lungă durată dintre cele două companii.

Dima Trofim din Iubire cu parfum de lavandă a trecut printr-o transformare spectaculoasă

Dima Trofim din Iubire cu parfum de lavandă a trecut printr-o transformare spectaculoasă

Noi episoade ale serialului original se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1.

Din 10 februarie serialul Tătuțu' poate fi urmărit la Pro TV!

Din 10 februarie serialul Tătuțu' poate fi urmărit la Pro TV!

Toți fanii CLANUL au stat cu sufletul la gură să afle povestea lui Bebe Măcelaru, iar serialul TĂTUȚU` arată de unde a început totul... în urmă cu aproximativ 20 ani!

Noul serial Marvel Daredevil: Born Again se lansează pe Disney+ pe 5 martie 2025

Noul serial Marvel Daredevil: Born Again se lansează pe Disney+ pe 5 martie 2025

Celebrele personaje Matt Murdock și Wilson Fisk se confruntă din nou în serialul Marvel Television Daredevil: Renașterea / Daredevil: Born Again, ce va debuta pe Disney+ pe 5 martie.

Nasrin Ameri se alătură echipei Xtra Night Show, de la Antena Stars

Nasrin Ameri se alătură echipei Xtra Night Show, de la Antena Stars

Începând din 17 ianuarie, Nasrin Ameri va prelua rolul de co-prezentator, alături de Andrei Ștefănescu, în night show-ul Xtra Night Show, difuzat vineri-duminică, de la ora 21.30, la Antena Stars. ...

Alina Chivulescu despre serialul original Ana, mi-ai fost scrisă în ADN

Alina Chivulescu despre serialul original Ana, mi-ai fost scrisă în ADN

În fiecare joi, de la 20:30, telespectatorii pot urmări cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion, Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN.

Marius Niţă i se alătură Marei Bănică în calitate de invitat permanent în platoul emisiunii Spynews TV

Marius Niţă i se alătură Marei Bănică în calitate de invitat permanent în platoul emisiunii Spynews TV

Luna ianuarie vine cu două schimbări importante pentru emisiunea Spynews TV, de la Antena Stars. 

Alien: Romulus este de azi disponibil pe Disney+

Alien: Romulus este de azi disponibil pe Disney+

Legendara franciză Alien dă naștere unui nou thriller SF de groază, odată cu lansarea pe Disney+ a noii producții Alien: Romulus, de la Studiourile 20th Century.

SkyShowtime lansează trailerul pentru thrillerul politic Agenția / The Agency

SkyShowtime lansează trailerul pentru thrillerul politic Agenția / The Agency

Thrillerul de spionaj va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe platformă începând cu 27 ianuarie.

Warner Bros. Discovery lansează Good To Know în parteneriat cu AIEA: primele producții despre știința nucleară de la Discovery Channel

Warner Bros. Discovery lansează Good To Know în parteneriat cu AIEA: primele producții despre știința nucleară de la Discovery Channel

Good To Know, este o serie de videouri educative care explică modul în care știința nucleară poate contribui la rezolvarea problemelor globale.

Survivor România începe în curând! Imagini spectaculoase de la filmarea promo-ului de lansare

Survivor România începe în curând! Imagini spectaculoase de la filmarea promo-ului de lansare

Cel mai așteptat sezon Survivor România este gata să cucerească publicul, iar promo-ul de lansare aduce o poveste dramatică și autentică, concepută pentru a reflecta duritatea și realitatea pură a show-ului. ...

Marius Moga: "Noul X Factor e special prin prisma concurenţilor"

Marius Moga: "Noul X Factor e special prin prisma concurenţilor"

Show-ul va avea premiera duminică, 26 ianuarie, de la 20.00 la Antena 1 şi pe AntenaPLAY.