Griselda este o dramatizare ficțională inspirată din viața priceputei și ambițioasei Griselda Blanco, care a creat unul dintre cele mai puternice carteluri din istorie.

În anii 1970 – 1980, în Miami, Blanco deținea o combinație letală de cruzime nebănuită și șarm, care au ajutat-o să penduleze cu grație între afaceri și familie și să devină cunoscută drept „Nașa”.

Cu Sofía Vergara în rol principal, care deține și funcția de producător executiv, miniserialul dramatic Griselda a fost creat de Eric Newman, care a fost și realizatorul serialelor Narcos și Narcos: Mexic.

Iata mai jos un interviu pe care îl publicăm prin amabilitatea Netflix.

Griselda poate fi văzut în exclusivitate pe Netflix.

Ați lucrat la dezvoltarea acestui proiect vreme de aproape 10 ani. De ce l-ați considerat atât de important? De ce v-ați dorit să o întruchipați pe Griselda Blanco?

VERGARA: Am început să dezvolt acest proiect, pentru că mi-am dorit o provocare și pentru că Griselda Blanco este un personaj extrem de complex. Nu este o eroină și multe dintre lucrurile pe care le-a făcut au fost cu adevărat îngrozitoare. Dar, în același timp, a fost o persoană foarte interesantă. Au existat foarte multe nuanțe de explorat, de la identitatea de lider de cartel și de îndrăzneață femeie de afaceri activă în Miami în anii '70 la cea de femeie și mamă. A fost o combinație destul de neobișnuită. A fost o persoană care a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a-și proteja familia. Cel puțin asta pare să fi spus în legătură cu motivațiile ei. Mi-am dorit mult să explorez asta din perspectiva faptului că Griselda a fost singura femeie care a mers vreodată atât de departe.

Vorbiți-ne despre povestea Griseldei Blanco.

VERGARA: Cei mai mulți oameni știu doar că Griselda a fost o traficantă de droguri violentă și lipsită de scrupule. Prin urmare, am avut mare grijă să nu o ridicăm în slavă în cadrul serialului. Dar am vrut și să ne luăm timpul necesar pentru a explora mai în detaliu povestea Griseldei și felul în care, deși părea extrem de puțin probabil, o femeie săracă și needucată din Columbia a reușit să creeze un adevărat imperiu de miliarde de dolari într-o industrie dominată de bărbați și într-o altă țară decât patria ei, totul cu ajutorul unor metode crude, dar ingenioase, gândite de ea însăși. Adevărul este că, deși a reușit să dărâme bariere, Griselda nu este o eroină și nu trebuie idolatrizată. Așadar, proiectul mi-a plăcut și pentru că am avut ocazia să descopăr povestea originilor Griseldei, adică să aflu cum se poate naște un monstru. Dacă ne gândim la cineva ca June, o mamă care încearcă să înfrunte cultura dominată de bărbați la locul ei de muncă, dincolo de faptul că putem face o comparație, înțelegem din ce în ce mai bine de ce justificările Griseldei sunt atât de aberante. Griselda și June sunt două fețe ale aceleiași monede și reprezintă cele două căi diferite pe care cineva o poate apuca pentru a-și proteja familia.

Vorbiți-ne despre perioada în care se derulează acțiunea din acest serial care încearcă să descrie viața ieșită din comun a Griseldei.

VERGARA: Serialul începe cu momentul plecării ei din Columbia și sosirea la Miami împreună cu cei trei fii și cu un kilogram de cocaină de cea mai bună calitate. Apoi urmează ascensiunea ei neobosită și constantă și transformarea în unul dintre cei mai temuți și violenți capi de carteluri din acea vreme. Serialul descrie toate eșecurile și triumfurile ei, urmate de alte eșecuri și succese și mai importante, totul până la spectaculoasa ei decădere.

De ce o considerați pe Griselda o persoană impresionantă?

VERGARA: Genul acesta de personaje din viața reală sunt întotdeauna impresionante și, într-un fel, enigmatice. Cei care sunt familiarizați cu alte povești despre traficanții de droguri știu că acești oameni creează întotdeauna senzația că ajută la construirea comunității și că oferă de lucru multor oameni nevoiași. Pe vremea Griseldei, ideea ca o femeie să conducă un cartel era considerată complet absurdă, mai ales pentru că un astfel de lider era, de regulă, o persoană violentă și lipsită de scrupule. Nimeni nu credea că ea ar fi fost capabilă de faptele îngrozitoare de care a fost responsabilă. Acest amestec de feminitate și cele mai nefericite aspecte ale masculinității este captivant. Este ca atunci când se petrece un accident înfiorător și toată lumea se uită.

Cu toții am mai văzut povești despre traficanți de droguri celebri. Care sunt perspectivele diferite oferite de GRISELDA comparativ cu producțiile pe care deja le cunoaștem?

VERGARA: Despre Griselda nu s-a vorbit prea des. Cu siguranță că nu a fost la fel de celebră ca Pablo Escobar, dar până și lui Pablo Escobar i-a fost teamă de ea în perioada aceea. A fost o persoană care s-a descurcat singură. Nimeni nu a mai văzut un lider de cartel care, după ce organiza un transport de cocaină din Columbia, se ducea acasă ca să aibă grijă de cei trei copii. E ca și cum l-ai vedea pe Tony Montana pregătind pachețelul pentru școală al copiilor.

Cum ați defini moștenirea lăsată în urmă de Griselda? Cu anume va adăuga acest serial la legenda ei?

VERGARA: Cred că serialul va oferi publicului o perspectivă mai cuprinzătoare asupra acestei femei și asupra universului ei. Griselda a fost o extraordinară forță a naturii. Ea a avut o viață tragică și înspăimântătoare, iar consecințele au fost cu adevărat îngrozitoare. Viețile victimelor ei nu vor mai fi niciodată ca înainte. Felul în care o femeie a reușit să pătrundă în această lume și a ajuns până la vârf reprezintă o poveste pe care nu cred să o știe prea multă lume.

Griselda S2

Transformarea este esențială pentru acest rol. Care s-a dovedit a fi elementul principal care v-a ajutat să pătrundeți complet în universul Griseldei?

VERGARA: Echipa responsabilă de coafură și machiaj a făcut o treabă extraordinară în privința creării acestui personaj aflat în universul din Miami din anii '70 și 80'. Crearea înfățișării perfecte a fost esențială, pentru că eu însămi trebuia să mă fac nevăzută. Am vrut ca nimeni să nu se gândească la mine sau la personajul Gloria Pritchett, cel mai recent dintre cele pe care le-am interpretat. Mi-am dorit să pătrund în mintea Griseldei și să-i înțeleg cu adevărat mentalitatea și motivațiile.

Ați lucrat cu o parte dintre membrii echipei din spatele serialului NARCOS. De ce i-ați considerat cei mai potriviți pentru a colabora la GRISELDA?

VERGARA: A fost firesc să ne dorim să ne unim forțele cu cei din echipa care a lucrat la NARCOS, pentru că am avut în vedere abilitatea lor de a descoperi aspectele umane în cadrul unui subiect complex. Acești oameni înțeleg universul respectiv și istoria lui, iar publicul reacționează favorabil și are încredere în viziunea lor. Asta mi-am dorit pentru GRISELDA.

Cum a fost colaborarea cu columbianul Andrés Baiz? Ce impact a avut viziunea lui asupra produsului final?

VERGARA: Îl apreciez enorm pe Andi și am știut din prima clipă că decizia ca el să regizeze toate cele șase episoade a fost cea mai bună. Andi cunoaște această lume și acești oameni și asta nu numai pentru că și el este columbian. Luis și cu mine ne-am dorit ca acest proiect să se bucure de autenticitate. Nu am vrut să pară fals, iar Andi a făcut tot posibilul ca totul să fie dur și real.

Vorbiți-ne despre importanța scenografiei în cazul unui serial a cărui acțiune se desfășoară într-o anumită perioadă din trecut, așa cum este GRISELDA. Cum contribuie acest aspect la experiența dumneavoastră și a publicului?

VERGARA: Scenografia serialului a fost extrem de importantă pentru noi. În perioada respectivă, orașul Miami avea un aspect deosebit din perspectiva felului în care trăiau și se îmbrăcau oamenii din carteluri. Locațiile și stilurile respective sunt, la rândul lor, ca niște adevărate personaje. Prin urmare, acestea au fost tratate cu cel mai mare respect și cu onestitate.

Ce ne puteți spune despre producția acestui serial? Cum s-au desfășurat filmările pentru GRISELDA?

VERGARA: Nu a fost deloc ușor. Povestea se referă la un interval de timp destul de lung și au existat multe locații și scene de acțiune. În plus, este vorba despre o poveste fără prea multe momente fericite. A fost ca și cum fiecare episod ar fi fost un mic film. Am filmat șase episoade și am alocat câte o lună pentru fiecare, ceea ce a fost o nebunie.

Griselda S3

Faptul că ați avut o echipă de creație și o distribuție din comunitatea latino-americană a contat în privința deciziei de a aduce această poveste pe ecran?

VERGARA: Trebuie să recunosc că, din punctul meu de vedere, acest lucru a contat cel mai mult în decizia de a realiza serialul GRISELDA. Acest proiect mi-a oferit oportunitatea extraordinară de aduce oameni talentați din comunitatea latino-americană pe ecran și în spatele camerelor de filmat. Acest lucru și realitățile din lumea de astăzi au avut o foarte mare importanță pentru mine. Am fost foarte fericită pentru că mi se pare că am realizat ceea ce mi-am propus.

Povestiți-ne despre procesul de documentare pentru acest serial.

VERGARA: În cazul meu, a fost vorba despre un proces foarte lung, care a durat aproximativ zece ani. Eram în avion când am citit într-o revistă despre o femeie din Columbia de care, deși crescusem în această țară în anii '70 și '80, nu auzisem niciodată, la fel cum nu auziseră nici majoritatea cunoscuților mei. Primul meu gând a fost că este vorba despre un personaj foarte interesant. Pentru mine ca latino-americană și pentru persoane ca mine nu există multe proiecte care să se potrivească atât de bine. Nu e ușor să găsești astfel de roluri. Pentru că era vorba despre o femeie puternică din Columbia, m-am gândit că aș putea interpreta acest rol. A fost nevoie de foarte mulți ani și, în plus, pentru o vreme, Griselda a fost încă în viață, lucru care m-a frământat, pentru că nu voiam să spun această poveste în timp ce încă mai trăia.

Povestiți-ne despre o scenă care vi s-a părut deosebit de intensă sau interesantă din perspectiva filmărilor.

VERGARA: Filmările pentru întregul serial mi s-au părut foarte intense! Acele șase luni au fost ca un carusel. Nu mai jucasem un rol în limba spaniolă și nici nu mai făcusem altceva în afară de comedie. Atunci când te apuci de ceva nou, nu ești foarte sigur pe tine. Am fost destul de stresată aproape tot timpul. pentru că mi-am dorit să mă descurc cât mai bine. Și niciodată nu am mai avut de învățat atât de multe replici. Am fost prezentă în toate scenele. Am avut monologuri. Am avut de făcut lucruri pe care, ca actriță, nu le mai făcusem niciodată, pentru că eu am început să joc destul de târziu, după 30 de ani. Așa că a fost foarte greu și foarte stresant. Dar a fost o provocare interesantă.

De ce anume vă amintiți cu drag din perioada petrecută pe platouri?

VERGARA: A fost o mare plăcere pentru mine să împart platoul cu actori latino-americani și cu un regizor latino-americani. Chiar dacă poate pare greu de crezut, nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. N-am mai avut ocazia să joc în limba spaniolă alături de actori din America Latină, pe care îi admir dintotdeauna. A fost o experiență deosebită să mă aflu pe platou cu oameni la fel ca mine. În plus, unul dintre personajele principale este interpretat de Paulina Davila care, întâmplător, îmi este verișoară. Ne-am simțit grozav împreună. Ca producătoare executivă, acesta a fost unul dintre motivele pentru care mi-am dorit enorm să realizez serialul GRISELDA. Nu întotdeauna ne ies în cale atât de multe roluri care să fie interesante, așa că mereu am visat să produc ceva care să reunească toți actorii pentru un serial atât de important ca acesta. Aș lua oricând totul de la capăt numai ca să am din nou ocazia de a petrece timp alături de ei pe platou.

Credeți că serialul GRISELDA prezintă într-o lumină strălucitoare brutalitatea pentru care este cunoscută Griselda Blanco?

VERGARA: Serialul arată cât de îngrozitor de departe a putut merge această persoană pentru a avea grijă de familia ei. Am fost onești în privința impactului și a lucrurilor îngrozitoare care s-au petrecut ca urmare a acțiunilor ei, pentru că, dacă am fi omis aceste aspecte, am fi făcut un deserviciu poveștii victimelor.

Ce anume face ca acest serial să se refere în principal la importanța consecințelor, fără a încerca să transforme o criminală într-un mit?

VERGARA: Acest serial nu ignoră și nu scuză alegerile făcute de Griselda. Mai degrabă aruncă lumină asupra efectelor acestui imperiu al drogurilor asupra orașului Miami și asupra societății. Nu este un serial frumos sau plăcut, ci unul dur în mod deliberat, pentru că nu se referă la o viață strălucitoare. Viața acestor personaje a fost adesea sângeroasă, terifiantă și contradictorie în raport cu valorile după care se ghidau, cum ar fi dorința de a-și proteja familiile și de a le asigura traiul zilnic.

Cum sperați că va reacționa publicul atunci când vă va vedea într-un rol atât de dramatic?

VERGARA: În mod cert, Griselda este complet diferită de orice alt personaj pe care l-am întruchipat până acum. Dar, ca actriță, obiectivul meu este mereu același, respectiv să ofer divertisment publicului și să spun povestea într-o manieră cât mai onestă și mai autentică, indiferent dacă este vorba despre o comedie sau o dramă dură și întunecată precum GRISELDA.

Griselda S4

În universul Griseldei pot exista și oameni onorabili?

VERGARA: Cu siguranță există loialitate în lumea ei. Onoarea este ceva mai greu de distins. Dar, ca actriță, nu este treaba mea să judec acțiunile Griseldei. Eu nu trebuie decât să înțeleg ce anume o motivează. Detectiva Hawkins este o persoană onorabilă, care se află de partea corectă a legii și care, până la urmă, o învinge pe Griselda. Dar cele două femei sunt motivate de lucruri similare. Ceea ce diferă este drumul pe care îl aleg.

E dificil să vă împăcați cu povestea Griseldei?

VERGARA: Acest serial prezintă momente din viața Griseldei, care au funcționat ca un fel de catalizator pentru acțiunile ei. Ea și-a dorit să fie cât mai puternică și a fost complet lipsită de scrupule în atingerea acestui țel. Și-a dorit să aibă putere pentru a avea grijă de familia ei și pentru a face totul pentru copiii ei. Acesta este un lucru pe care toate femeile, mai ales mamele, îl pot înțelege, indiferent dacă pot înțelege sau nu felul în care a procedat Griselda. Având în vedere lumea din care venea, a făcut ceea ce știa să facă. Dar adevărul este că numai adevărata Griselda știe cu adevărat de ce a făcut tot ceea ce a făcut.

În afară de evenimentele emblematice din viața Griseldei, publicul va avea ocazia să urmărească povestea complexă a relațiilor ei, mai ales a celor din cadrul familiei și a celor cu bărbații din viața ei. În ce măsură oferă acest aspect un echilibru serialului?

VERGARA: Griselda a fost o persoană reală, cu foarte multe nuanțe. A iubit și și-a protejat cu îndârjire copiii. În plus, a fost mânată de dorința de a-și demonstra valoarea și puterea în fața tuturor celor care o subestimau. Prin urmare, nu avea cum să fie un simplu personaj negativ. Aceea este povestea pe care oricine o poate găsi online. Pentru că ne-am dorit ca oamenii să trăiască o experiență reală în timpul vizionării acestui serial, ne-a fost clar că publicul va trebui să înțeleagă și să perceapă toate nuanțele acestei povești.

Cu ce sperați că va rămâne publicul în urma vizionării acestui serial?

VERGARA: Aș vrea ca oamenii să înțeleagă cât de ușor te poate corupe puterea. Dincolo de sex, dincolo de politică și dincolo de normele legate de identitatea de gen. Fiecare element contribuie la unicitatea acestei povești. Realitatea este că aceasta este povestea unei femei atât de orbite de putere, încât acest lucru a reușit să pună în umbră orice altă motivație pe care a avut-o. Griselda a înfruntat mulți bărbați înfricoșători și puternici. Dar nimic din toate acestea nu mai contează pentru că, până la urmă, a ajuns să fie la fel ca ei.

Foto: ©2023 Netflix, Inc. and ©Elizabeth Morris / Netflix.

griselda poster


Din aceeasi categorie...

Un nou sezon Atletico Textila, vara aceasta, în exclusivitate, pe Voyo!

Un nou sezon Atletico Textila, vara aceasta, în exclusivitate, pe Voyo!

Singurul serial unde fotbalul și comedia fac casă bună este aproape de revenire!

Filme pline de mister, în fiecare joi la Diva

Filme pline de mister, în fiecare joi la Diva

Colecția Filme pline d mister este difuzată săptămânal de la ora 20:00 și include patru povești cu accente culinare, peisaje captivante și amenințări mortale (iar primele trei sunt premiere).

Diva sărbătorește Sezonul Nunților în primele trei weekenduri din luna mai

Diva sărbătorește Sezonul Nunților în primele trei weekenduri din luna mai

"O viaţă fară dragoste e ca un an fără vară” scria autoarea Jenna Evans Welch în cartea Love & Gelato: Vacanță la Florența (2016).

Cine sunt Vânătorii de comori, protagoniștii noului serial de la History Channel

Cine sunt Vânătorii de comori, protagoniștii noului serial de la History Channel

Vânătorii de Comori: România, noua serie docu-reality de șase episoade de la HISTORY Channel, va avea premiera marți, 14 mai, de la ora 21:00.

Netflix prezintă primele imagini și teaser-ul pentru Senna

Netflix prezintă primele imagini și teaser-ul pentru Senna

În acest prim teaser al Senna, seria limitată ce va avea premiera în a doua jumătate a anului 2024, vom revedea victoria istorică a pilotului de Formula 1 Ayrton Senna, alături de comentariul celebrului comentator sportiv Galvão Bueno, la...

Înapoi în Groapa. Ediția TV. În această vară, la Pro TV și pe Voyo!

Înapoi în Groapa. Ediția TV. În această vară, la Pro TV și pe Voyo!

În curând, vara aceasta, PRO TV aduce o veste bună, pentru toți fanii serialului!

Întâlnirea dintre Clanul și Groapa a fost în topul preferințelor celor de acasă!

Întâlnirea dintre Clanul și Groapa a fost în topul preferințelor celor de acasă!

Aseară, am văzut două lumi care s-au intersectat: CLANUL și GROAPA. Bebe Măcelaru i-a cerut ajutorul lui Sandu Vlahu, iar Magda a ajuns la Zina – care, neașteptat, a trecut peste cuvântul soțului ei și i-a oferit informațiile de care avea...

SkyShowtime anunță primul parteneriat în Europa Centrală și de Est cu DIGI România

SkyShowtime anunță primul parteneriat în Europa Centrală și de Est cu DIGI România

DIGI România va lansa serviciul complet SkyShowtime – care include cele două canale liniare premium  – disponibil tuturor abonaților de televiziune digitală.

Clanul ajunge în Groapa

Clanul ajunge în Groapa

Începe numărătoarea inversă! Utimele episoade din Clanul ne vor arăta finalul poveștii și cum se va încheia parcursul fiecărui personaj.

Angie Tribeca și Mike & Molly vin din luna mai la Warner TV

Angie Tribeca și Mike & Molly vin din luna mai la Warner TV

Serialele de comedie Angie Tribeca, cu Rashida Jones în rol principal, și Mike & Molly, cu Melissa McCarthy și Billy Gardell, au premiera în luna mai la Warner TV. ...

Cinci lucruri mai puțin știute despre NASA

Cinci lucruri mai puțin știute despre NASA

NASA, Administrația Națională Aeronautică și Spațială, a uimit întotdeauna, generație după generație, prin inovațiile sale și descoperirile remarcabile făcute explorând spațiul cosmic.

Serialul Povești nespuse, disponibil în AntenaPlay

Serialul Povești nespuse, disponibil în AntenaPlay

Povești nespuse / Annemin Sırrıdır Çocuk - serialul care a cucerit o lume întreagă ajunge în România.

Seară de Cannes la Cinemaraton dedicată regizorului Cristian Mungiu

Seară de Cannes la Cinemaraton dedicată regizorului Cristian Mungiu

Sâmbătă, 27 aprilie, Cinemaraton are onoarea să-l sărbătorească pe unul din cei mai importanți cineaști români, regizorul Cristian Mungiu.

Serialul Vinovaţi de iubire, o poveste despre puterea vindecatoare a dragostei, în curând, la Kanal D

Serialul Vinovaţi de iubire, o poveste despre puterea vindecatoare a dragostei, în curând, la Kanal D

Urmând tradiţia de a oferi telespectatorilor săi cele mai bune seriale turceşti, Kanal D aduce, în curând, în faţa publicului o nouă producţie emoţionantă, Vinovaţi de iubire / Masumlar Apartimani, în care dragostea şi puterea sa vinde...

Iulian Postelnicu și Alexandru Papadopol în Brigada Nimic - un nou serial, din 20 mai, la PRO TV și pe VOYO!

Iulian Postelnicu și Alexandru Papadopol în Brigada Nimic - un nou serial, din 20 mai, la PRO TV și pe VOYO!

Un nou serial începe luni, 20 mai, la PRO TV și pe VOYO. Brigada Nimic este o comedie savuroasă în care patru polițiști luptă împotriva lumii interlope din București.

În luna mai, seria polițistă Crimă în... continuă la Diva, cu 4 filme în premieră

În luna mai, seria polițistă Crimă în... continuă la Diva, cu 4 filme în premieră

Amatorii de povești polițiste și detectivi cu mintea brici au motive de bucurie în luna mai.

Paramount va reprezenta în exclusivitate vânzările de publicitate ale SkyShowtime

Paramount va reprezenta în exclusivitate vânzările de publicitate ale SkyShowtime

SkyShowtime continuă să fie un lider bazat pe valoare, lansând pe 23 aprilie un nou abonament susținut de reclame.

Diseară, în Clanul, Sergiu, omul de bază a lui Bebe Măcelaru, e gata să-l trădeze

Diseară, în Clanul, Sergiu, omul de bază a lui Bebe Măcelaru, e gata să-l trădeze

A început numărătoarea înversă! Sunt ultimele episoade din CLANUL și fiecare trebuie să-și găsească drumul și să-și plătească păcatele.

Barbra Streisand va lansa un single pentru serialul The Tattooist of Auschwitz

Barbra Streisand va lansa un single pentru serialul The Tattooist of Auschwitz

SkyShowtime ne eanunță că Barbra Streisand, cântăreață, compozitoare, actriță, scriitoare și regizoare, câștigătoare a premiilor Emmy®, Grammy®, Oscar® și Tony®, a înregistrat o melodie nouă intitulată Love Will Survive, dedicat...

Viasat History difuzează al treilea sezon din seria Bettany Hughes' Treasures of the World

Viasat History difuzează al treilea sezon din seria Bettany Hughes' Treasures of the World

Bettany Hughes, istoric, autor, prezentator și profesor premiat, revine la Viasat History cu un nou sezon al seriei documentare Bettany Hughes: Comori / Bettany Hughes' Treasures of the World. ...

Ana Maria Pal a părăsit Survivor All Stars, iar concurenții rămași vor da, diseară, bătălia Imunității

Ana Maria Pal a părăsit Survivor All Stars, iar concurenții rămași vor da, diseară, bătălia Imunității

Unificarea. Momentul atât de așteptat de către toți cei rămași în competiție.

James Cameron și Paul Rudd ne aduc un serial captivant: Secretele caracatiței

James Cameron și Paul Rudd ne aduc un serial captivant: Secretele caracatiței

Folosesc instrumente, gândesc creativ, comunică cu alte specii și probabil pot visa. Veți putea vedea scene incredibile din viața unor nevertebrate unice în cea mai recentă producție Secretele caracatiței avându-l ca producător executiv pe...

Nimic nu mai este cum a fost în Clanul! Serialul a fost, aseară, în topul preferințelor celor de acasă

Nimic nu mai este cum a fost în Clanul! Serialul a fost, aseară, în topul preferințelor celor de acasă

În episodul de aseară, toate lucrurile au luat o întorsătură neașteptată!

Diseară, are loc UNIFICAREA la Survivor All Stars

Diseară, are loc UNIFICAREA la Survivor All Stars

Au luptat 13 săptămâni cu toate puterile. Au demonstrat că merită să fie printre cei mai buni și au depășit fiecare provocare.

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Au inspirat milioane de români prin gastronomie, au dărâmat granițele bucătăriei de acasă și, cu pasiune, au transformat fiecare farfurie într-o adevărată operă de artă.