Cel mai nou serial original semnat de Ruxandra Ion, Ana, mi-ai fost scrisă în ADN, difuzat în fiecare joi, de la 20.30, la Antena 1, aduce pe micile ecrane o poveste captivantă despre curaj, destin și regăsire.

O tânără ambițioasă și determinată, abandonată la naștere, își descoperă mama într-un mod cu totul neașteptat, declanșând o serie de evenimente neaşteptate.

Karina Jianu, absolventă a U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” București, promoția 2024 (clasa prof. George Ivașcu), îi dă viață personajului principal, Ana Popa, despre care mărturisește că: Îmi place foarte mult că Ana prinde încredere în ea și are mai mult curaj de la episod la episod, în ceea ce privește dorința ei de a căuta adevărul. Cea mai mare provocare pentru ea este să se lupte cu dilema constantă de a alege între familie sau iubire”.

Pe scenă încă din facultate, Karina a jucat în piese de teatru precum Double Fiesta (regia Andrea Gavriliu), Iubiri senile (regia Michele Modesto Casarin) sau Dreptate pentru un criminal, dar și în scurtmetraje (Blocada, Noaptea de vineri a Milenei) și lungmetrajul Hoții de subiecte, ce urmează să fie lansat, iar rolul din cel mai nou serial de la Antena 1 aduce pe micile ecrane o adevărată învingătoare care impresionează prin simplitatea ei: Ana este precum un trandafir care prinde curaj să înflorească, povestește actrița.

Karina Jianu

Despre similitudinile dintre personajul pe care îl interesează și ea, Karina consideră că există multe asemănări, însă, din punct de vedere al anumitor reacții, aceasta recunoaște că: „Personajul mă obligă să nu ripostez în momente în care eu nu aș fi reacționat la fel”, continuând: Cred că sunt multe momente în care publicul se poate regăsi în Ana. Încercările la care este supusă sunt unele întâlnite într-un fel sau altul, la fel cum este şi comportamentul unor oameni asupra ei”.

Scenariştii proiectului, Radu Grigore, Bianca Mina şi Raluca Mănescu, atacă o temă desprinsă din realitate, îmbrăcată în emoţiile unei tinere care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete, condusă de bani, putere și decizii din trecut pe care mulţi le-ar dori îngropate în uitare.

Telespectatorii pot urmări cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1.


Din aceeasi categorie...

Noutățile lunii februarie 2025 la televiziunile Warner Bros. Discovery

Noutățile lunii februarie 2025 la televiziunile Warner Bros. Discovery

Februarie se transformă într-o lună spectaculoasă pentru telespectatorii Warner Bros. Discovery, unde romantismul se împletește perfect cu adrenalina sporturilor de iarnă.

AXN aduce în luna februarie emoții, râsete și actori emblematici de la Hollywood pe micile ecrane

AXN aduce în luna februarie emoții, râsete și actori emblematici de la Hollywood pe micile ecrane

În luna februarie, AXN pregătește telespectatorilor o selecție unică de filme de acțiune, drame, comedii romantice perfecte pentru Valentine's Day și interpretări impresionante ale legendarului Kevin Costner. ...

Dragoste fără hotare, serialul lunii iubirii, la Kanal D

Dragoste fără hotare, serialul lunii iubirii, la Kanal D

O poveste plină de pasiune, dar şi de pericole se desfaşoară într-un sat de la malul Marii Negre; în distribuţie, actori cunoscuţi publicului din România.

Serialul Drumul spre casă continuă la Diva cu sezonul 2

Serialul Drumul spre casă continuă la Diva cu sezonul 2

Serialul Drumul spre casă / The Way Home (2023-prezent) continuă cu sezonul doi la DIVA iar fanii vor putea urmări noi episoade începând cu 10 februarie, în serile de luni, de la ora 20:00.

Noutățile lunii februarie 2025 pe Netflix

Noutățile lunii februarie 2025 pe Netflix

Luna iubirii vine cu o selecție cât se poate de specială și variată de titluri.

Noutățile lunii februarie 2025 la Disney+

Noutățile lunii februarie 2025 la Disney+

Serviciul de streaming Disney+ este casa filmelor și a serialelor de la Disney, Pixar, Marvel,Star Wars, National Geographic și Star, și găzduiește în exclusivitate producțiile originale Disney+. ...

Nickelodeon aduce noi episoade din emisiunile preferate ale celor mici, în februarie 2025

Nickelodeon aduce noi episoade din emisiunile preferate ale celor mici, în februarie 2025

Nickelodeon continuă să ofere momente de distracție și aventură pentru copii, aducând episoade noi, precum și un eveniment special la început de an.

Noutăți MAX - februarie 2025

Noutăți MAX - februarie 2025

Februarie este luna în care sporturile de iarnă și vacanțele exotice se întâlnesc pe Max.

Antena 1 anunță concurenții sezonului 21 Te cunosc de undeva!

Antena 1 anunță concurenții sezonului 21 Te cunosc de undeva!

Artiștii cunoscuți și cei aflați la început de drum promit un show de neratat.

În această seară, de la 20:30, începe Survivor România 2025

În această seară, de la 20:30, începe Survivor România 2025

Așteptarea a luat sfârșit, în această seară, la 20:30, la PRO TV și VOYO începe Survivor România!

Premieră la Cinemaraton: Goana după aurul dacic

Premieră la Cinemaraton: Goana după aurul dacic

Duminică, 2 februarie, de la ora 21:00, Cinemaraton TV prezintă în premieră în România un documentar istoric exceptional, Goana după aurul dacic, în regia lui Andrei Nicolae-Teodorescu.

Filme pline de mister - Premierele lunii februarie la Diva

Filme pline de mister - Premierele lunii februarie la Diva

Seria specială Filme pline de mister continuă și în februarie, în fiecare seară de miercuri, de la ora 20:00.

Jaful secolului, regizat de Teodora Ana Mihai prezentat la Festivalul Film de la Rotterdam

Jaful secolului, regizat de Teodora Ana Mihai prezentat la Festivalul Film de la Rotterdam

Proiecțiile vor avea loc pe 31 ianuarie, 1, 2 și 8 februarie) - primele trei proiecții beneficiind și de discuții cu publicul la care vor participa regizoarea Teodora Ana Mihai și o parte din membrii echipei olandeze.

Experiențe unice la noul Happy Cinema Colosseum!

Experiențe unice la noul Happy Cinema Colosseum!

Miercuri, 29 ianuarie, a avut loc deschiderea oficială a celui mai nou cinematograf din rețeaua #HappyCinema – un multiplex premium situat în Colosseum Mall.

Junior, pe prima pagină din ziare, în Atletico Textila

Junior, pe prima pagină din ziare, în Atletico Textila

Toate par să meargă bine pentru Atletico Textila... Jucătorii se înțeleg între ei, nea Traian ascultă de Junior (Matei Constantin), iar antrenamentele merg ca unse.

Sezonul 15 Românii au talent începe în această seară!

Sezonul 15 Românii au talent începe în această seară!

A venit momentul! Românii au talent, cel mai iubit show de televiziune, își redeschide porțile pentru o călătorie surprinzătoare, în cel de-al 15-lea sezon!

Prima TV pregătește un nou format de quiz show dinamic, 50/50

Prima TV pregătește un nou format de quiz show dinamic, 50/50

Prima TV provoacă telespectatorii să ia parte la un nou quiz show, un concurs în care inteligența și viteza de reacție contează.

Amy Adams este Nightbitch într-un nou film pe Disney+

Amy Adams este Nightbitch într-un nou film pe Disney+

Filmul Cățeaua de noapte /  Nightbitch produs de Searchlight Pictures și regizat de Marielle Heller după un scenariu propriu este disponibil acum pe Disney+.

Transfer important la Atletico Textila!

Transfer important la Atletico Textila!

În fiecare sâmbătă, noi episoade ale serialului Atletico Textila sunt disponibile exclusiv pe VOYO!

Documentarul Căderea lui Diddy este acum disponibil pe Max

Documentarul Căderea lui Diddy este acum disponibil pe Max

Începând cu 28 ianuarie, platforma Max lansează Căderea lui Diddy / The Fall of Diddy, un nou serial documentar creat de producătorii seriei Partea întunecată a emisiunilor pentru copii / Quiet on Set. ...

Disney+ lansează astăzi un nou serial plin de mister și intrigi, Paradise

Disney+ lansează astăzi un nou serial plin de mister și intrigi, Paradise

Astăzi, Disney+ a lansat serialul original Paradise, in care creatorul Dan Fogelman (This is us) face din nou echipă cu actorul Sterling K. Brown.

Video: Las Fierbinți revine cu un nou sezon din 11 februarie

Video: Las Fierbinți revine cu un nou sezon din 11 februarie

Au trecut 13 ani de când țara o arde pe comedie. 13 ani și 25 de sezoane ce i-au transformat pe Bobiță, Celentano, Dalida, Firicel, Robi sau Dorel în cele mai îndrăgite personaje.

Carmen Ionescu, fascinată de rolul din serialul Ana, mi-ai fost scrisă în ADN

Carmen Ionescu, fascinată de rolul din serialul Ana, mi-ai fost scrisă în ADN

În fiecare joi, de la 20:30, telespectatorii pot urmări cel mai nou serial original semnat Ruxandra Ion, Ana, mi-ai fost scrisă în ADN.

Serialul Whiskey cu gheață / Whiskey on the Rocks este disponibil acum pe Disney+

Serialul Whiskey cu gheață / Whiskey on the Rocks este disponibil acum pe Disney+

Pe Disney+ este disponibil acum primul serial original din țările nordice Whiskey cu gheață / Whiskey on the Rocks, o satiră politică inspirată de evenimente reale.