Celebrul regizor si producator Steven Spielberg s-a aratat nemultumit de duritatea unor scene care apar la televizor in prime-time, si spune ca posturile de televiziune ar trebui sa se gandeasca mai mult la copii si la efectul pe care acestea le-ar putea avea asupra lor.
"In ziua de azi trebuie sa fim cat se poate de responsabili, si nu numai fata de copiii nostri, ci si fata de copiii prietenilor sau vecinilor nostri", a spus Spielberg. El a dat si cateva exemple: o reclama la CSI, cu "sange si oameni disectati", dar si o scena din serialul sau favorit, Heroes, cu un om taiat pe din doua, moment in care a simtit nevoia sa-si trimita copiii in alta camera.
"Sunt un parinte foarte ingrijorat", a mai spus Spielberg.