Seria limitată Max Originals vorbește despre povestea lui Michael Peterson, scriitorul anchetat pentru moartea soției sale, Kathleen, și procesul de 16 ani care a urmat.

În interviul publicat cu sprijinul HBO Max (mulțumim pe această cale - Anca Maco), Vincent și Tim vorbesc despre experiența de la filmări, rolurile interpretate (Jean-Xavier de Lestrade, realizatorul documentarului The Staircase, respectiv Bill Peterson, fratele lui Michael Peterson) într-un proiect inspirat de o poveste reală, alături de protagoniștii Colin Firth și Toni Collette.

Ce v-a atras la The Staircase?

VV: În primul rând, a fost ocazia de a lucra cu acest grup uimitor de actori. A fost o nebunie pentru mine să fiu în scene cu cineva precum Colin Firth; ăsta a fost un vis devenit realitate pentru mine. Știam de asemenea și documentarul – mi-a plăcut la nebunie – așa că pentru mine decizia a fost simplă. Ce mi-a plăcut la documentar e că de obicei știi după ce-l vezi dacă cineva e vinovat sau nu. La finalul acestui documentar, nu știam deloc. Eram complet confuz și îmi aduc aminte că aveam o conversație cu soția mea care era convinsă că el era criminalul, în timp ce eu nu eram deloc. A fost ca și cum se întâmpla un alt film în sufrageria mea, în timpul discuției despre filmul pe care abia îl văzusem.

TG: Trăim în această perioadă în care au loc polemici extraordinare legate de rețelele de socializare și cu toți care arată cu degetul; aceasta e lumea în care trăim. Există ceva în revelația glorioasă a documentarului că e imposibil să înțelegem adevărul și să atingem o idee de dreptate și ce înseamnă asta, încât cred că această revelație îmbogățește experiența umană, mai ales acum, când ne place atât de mult să judecăm. E o cultură care e foarte „te-am prins!” și iubesc ideea că suntem toți vinovați și suntem toți nevinovați și e foarte dificil să știm de fapt.

Tim Guinee

Tim, erai familiarizat cu documentarul?

TG: Nu! Am văzut că Parker Posey juca în proiect și făcusem vreo două filme împreună, așa că am sunat-o și am întrebat-o: „Parker, ce e cu chestia asta?” și ea mi-a zis: „Dumnezeule, e grozavă. Trebuie să te uiți la ea!”, așa că am dat probă și am luat rolul.

A rămas neclar dacă Michael Peterson este un ucigaș cu sânge rece sau un bărbat nevinovat – aveați o opinie înainte de proiect și cum a fost influențată această opinie de participarea voastră la proiect?

VV: Eram foarte confuz înainte să mă implic în proiect și acum sunt chiar mai confuz. În fiecare zi aveam o teorie nouă. Există o poveste pe care mi-a spus-o Jean-Xavier, despre perioada când era în Durham, North Carolina, și filma documentarul. Sunetistul, directorul de imagine și cu el stăteau în același apartament și, după fiecare zi de filmare, aveau această ceartă masivă despre dacă el era făptașul sau nu. În fiecare zi! Deci chiar și acești tipi care au fost părtași la poveste atunci nu știau care e adevărul. După toți acești ani, pentru noi, e și mai dificil. Odată la două săptămâni, eu și Tim ne întrebam: „ai auzit despre acel detaliu?” Și, chiar și la final, niciunul dintre noi nu știa ce să creadă.

TG: Ar fi fascinant pentru mine să știu dacă există măcar un actor în distribuție care crede că știe. Bănuiala mea e că niciunul dintre noi nu știe. Era cearta constantă. Vincent și cu mine am vorbit cu oamenii cu care filmam și cred că și noi eram la fel de confuzi ca toată lumea; nu a existat claritate pentru nimeni. De asemenea, nu sunt convins că s-a petrecut o crimă. Asta pare să fie întrebarea: a comis el crima? Cred că ea ar fi putut să alunece și să cadă; s-ar putea să fi fost un accident, chiar nu știu. Să plasezi soția în poveste ca un personaj central cu care petrecem timp – și dezvoltând un atașament față de ea pe care nu-l ai deloc în documentar – e o decizie de scriitură glorioasă, inteligentă din partea lui Antonio Campos și Maggie Cohn.

Vincent Vermignon

Vincent, cum l-ai descrie pe regizorul de documentar Jean-Xavier?

VV: Jean a făcut un documentar înainte de The Staircase numit Murder on A Sunday Morning și a câștigat un Oscar. Acel documentar a explorat viața unui tânăr de culoare dintr-un mediu sărac, care era nevinovat dar acuzat de crimă, așa că el era interesat după acest film să acorde atenție unei alte zone sociale și cum sistemul judiciar ar putea avea impact asupra cuiva. Jean este foarte preocupat de dreptate și mi-a spus că scopul lui principal era să rămână obiectiv tot timpul. Ce am încercat eu să fac a fost să găsesc distanța potrivită dintre personaje, pentru că trebuia să rămân neutru, dar în același timp să inspir încredere – la un moment dat a trebuit să pun membrilor familiei câteva întrebări complicate.

Cât timp ai petrecut cu Jean-Xavier și cum te-a ajutat?

VV: E producător executiv al show-ului, așa că am vorbit mult cu el la telefon și i-am pus o mulțime de întrebări. L-am întrebat: „există ceva ce nu-ți dorești să fac atunci când te interpretez?” și el mi-a spus: „Vincent, am încercat cât de bine am putut să rămân neutru”. Nu mi-a spus că a reușit să rămână neutru, dar mi-a spus să fac tot ce pot ca să rămân neutru, așa că asta am încercat să fac. Nu era vorba să fiu obiectiv tot timpul, ci să fac tot ce pot pentru a fi obiectiv.

TG: Lucrul acela pe care l-a făcut Vincent, cum a rămas pe margine mi se pare extraordinar și foarte generos ca actor. Există mulți actori care s-ar fi asigurat că regizorul de documentar era în centru tot timpul, dar în loc să facă asta, Vincent a ajutat la construirea realității din proiect și asta a fost grozav.

Tim, cum l-ai descrie pe Bill Peterson, fratele lui Michael?

TG: Bill a fost interesant pentru mine, pentru că, dacă te uiți la documentar, el pare cel mai rezervat și circumspect. cred că probabil a înțeles pericolul adus de documentar și la ce ar putea duce din punct de vedere legal în viața fratelui lui, așa că nu am avut deplină încredere în Bill cel din documentar. Sunt foarte curios despre minutul în care se oprește camera și cum se comportau cu toții.  

Ce fel de documentare sau pregătire te-a ajutat cel mai mult?

TG: Am avut fantastica ocazie de a vorbi cu Bill și a fost foarte deschis și incredibil de direct. Ce mă uimește pe mine la Bill este că a luat decizia de a-și apăra fratele. Există ceva la profunzimea cu care a fost alături de fratele lui care mi se pare extraordinară. El locuia în Reno, Nevada, și avea o familie, dar a venit acolo, în Carolina de Nord, pentru Michael. Ceva ce am observat în timp ce mă uitam la serial este că există atât de multă iubire în acea familie și legături atât de strânse – la un nivel care mi se pare extraordinar – pe care nici eu nu le am în propria mea familie.

Care a fost cel mai important lucru pentru tine când vine vorba de interpretarea ta?

TG: Cred că a existat o statornicie în felul în care și-a apărat fratele care a fost foarte importantă pentru mine. Celălalt lucru a venit de la o poveste pe care mi-a spus-o Bill. S-a dus în Vietnam după fratele lui și l-a sunat pe fratele lui în seara de dinainte de plecare și i-a zis: „Am mari emoții”, iar Michael l-a întrebat: „de ce ai emoții” și el a răspuns: „păi, aș putea să mor acolo”, iar Michael i-a zis: „păi, ăsta nu e cel mai rău lucru care ți s-ar putea întâmpla”. Am doi frați și ăsta e exact genul de lucruri stupide pe care ni le spunem unul altuia. Căldura unui simț al umorului ca acesta și intimitatea profundă de a putea face glume ca asta au fost foarte semnificative pentru mine. Cred că Bill era un tip căruia Michael îi putea spune lucruri pe care nu le putea spune nimănui altcuiva, așa că a trebuit să găsesc un mod de a reprezenta asta.