Noua emisiune O pradă mortală: Întoarcerea vikingilor urmărește cum trecutul familiei Hansen poate salva viitorul acesteia.

Căpitanul Sig Hansen se întoarce la Discovery într-o emisiune nouă din seria O pradă mortală / Deadliest Catch.

O pradă mortală: Întoarcerea vikingilor / Deadliest Catch: The Viking Returns are premiera la Discovery vineri, 28 octombrie, la ora 21:00.

Pentru prima dată în 25 de ani, pescuitul de Red King Crab este oprit în Alaska, iar Căpitanul Sig Hansen, veteran al Mării Bering, este forțat să caute oportunități în altă parte. Decizând să riște totul, el pune ochii pe o nouă zonă de pescuit în care King Crab este o specie invazivă: locul în care familia sa își are rădăcinile, Norvegia.

Călătorind către un alt continent și întorcându-se în locul în care s-a născut tatăl său, Sig speră nu doar să acopere pagubele cauzate de sezonul de pescuit pierdut, ci să și clădească un imperiu al pescuitului mai vast decât și-ar fi putut imagina vreodată strămoșii săi.

Totuși, pe măsură ce fiica sa, Mandy, care îi este și ajutor pe vas, încearcă să își întemeieze propria familie, planul de a lua-o de la zero în țara strămoșilor lor devine o călătorie neașteptată pentru a-și redescoperi propriile rădăcini și de a întări moștenirea pe care o vor transmite următoarei generații de pescari.

Alături de Mandy, de soțul ei, Clark, dar și de fosta sa mână dreaptă, Jake Anderson, Sig trebuie să caute în trecut pentru a găsi cheia către viitorul lor, astfel încât să se asigure că moștenirea pe care tatăl lui a lăsat-o va trece testul timpului. Va putea familia Hansen să reușească asemenea înaintașilor sau va permite acestor mări chinuitoare să o destrame? 

O pradă mortală: Întoarcerea vikingilor / Deadliest Catch: The Viking Returns – din 28 octombrie, vinerea la ora 21:00, la Discovery.

O prada mortala Intoarcerea vikingilor


Din aceeasi categorie...

Nimic nu mai este cum a fost în Clanul! Serialul a fost, aseară, în topul preferințelor celor de acasă

Nimic nu mai este cum a fost în Clanul! Serialul a fost, aseară, în topul preferințelor celor de acasă

În episodul de aseară, toate lucrurile au luat o întorsătură neașteptată!

Diseară, are loc UNIFICAREA la Survivor All Stars

Diseară, are loc UNIFICAREA la Survivor All Stars

Au luptat 13 săptămâni cu toate puterile. Au demonstrat că merită să fie printre cei mai buni și au depășit fiecare provocare.

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Au inspirat milioane de români prin gastronomie, au dărâmat granițele bucătăriei de acasă și, cu pasiune, au transformat fiecare farfurie într-o adevărată operă de artă.

SkyShowtime lansează trailerul pentru miniseria A Gentleman in Moscow

SkyShowtime lansează trailerul pentru miniseria A Gentleman in Moscow

Seria limitată, în care joacă Ewan McGregor, este bazată pe romanul bestseller scris de Amor Towlesși va fi disponibilă în exclusivitate pe SkyShowtime din 18 aprilie.

National Geographic ne invită într-o călătorie fascinantă spre viitor odată cu lansarea NASA: Culisele Inovațiilor

National Geographic ne invită într-o călătorie fascinantă spre viitor odată cu lansarea NASA: Culisele Inovațiilor

National Geographic invită telespectatorii într-o călătorie fascinantă spre viitor odată cu lansarea seriei NASA: Culisele Inovațiilor. Premiera documentarului va avea loc pe 16 aprilie, ora 21:00.

Un documentar filmat în România, în premieră la Viasat Nature

Un documentar filmat în România, în premieră la Viasat Nature

Viasat Nature difuzează în premieră luni, 15 aprilie, de la ora 21.00 programul Transilvania: Urșii din spatele casei, un documentar filmat în pădurile din Transilvania, pe urmele celui mai fascinant mamifer omnivor: ursul brun. ...

Premieră Viasat History - Povestea Annei Frank: Capitolul neștiut

Premieră Viasat History - Povestea Annei Frank: Capitolul neștiut

Povestea Annei Frank: Capitolul neștiut / No Asylum: The Untold Chapter of Anne Frank's Story în premieră Viasat History, sâmbătă 13 aprilie.

History Channel pregătește serialul docu-reality Vânătorii de Comori: România

History Channel pregătește serialul docu-reality Vânătorii de Comori: România

HISTORY Channel România, parte din A+E Networks EMEA, anunță o nouă serie docu-reality de șase episoade, intitulată Vânătorii de Comori: România.

Lia - Soţia soţului meu de la Antena 1 a fost reînnoit pentru sezonul 4 și ultimul al seriei

Lia - Soţia soţului meu de la Antena 1 a fost reînnoit pentru sezonul 4 și ultimul al seriei

Vara aceasta, povestea din Camera 609 dezvăluie marele deznodământ.

Bebe Măcelaru mesaj dur pentru Costoiu, diseară, în Clanul

Bebe Măcelaru mesaj dur pentru Costoiu, diseară, în Clanul

Doar câteva ore ne despart de cel de-al 8-lea episod din serialul Clanul, unde lucrurile vor scăpa de sub control.

Star Trek, Jack Ryan şi The Rookie: Feds, în luna aprilie la AXN România

Star Trek, Jack Ryan şi The Rookie: Feds, în luna aprilie la AXN România

Momente pline de adrenalină, eroi din viața reală și noi episoade pline de acțiune, suspans și dramă vor fi difuzate în aprilie la AXN.

The Walking Dead: Daryl Dixon, în premieră la AMC în luna aprilie

The Walking Dead: Daryl Dixon, în premieră la AMC în luna aprilie

Unul dintre cele mai îndrăgite personaje din universul filmelor cu zombi, Daryl Dixon, are parte de propriile aventuri în noul serial în premieră la AMC, începând cu 8 aprilie, de la ora 22:00.

In Memoriam Amza Pellea la Cinemaraton

In Memoriam Amza Pellea la Cinemaraton

Duminică, 07 aprilie, și luni, 08 aprilie, televiziunea Cinemaraton, parte a  Grupului Clever, dedică memoriei lui Amza Pellea 2 zile și 2 nopți cu 25 de filme românești în care marele nostru actor a fost protagonist. ...

Megogo și Warner Bros. Discovery își extind parteneriatul și lansează un nou abonament cu televiziunile HBO și Cinemax

Megogo și Warner Bros. Discovery își extind parteneriatul și lansează un nou abonament cu televiziunile HBO și Cinemax

MEGOGO, un serviciu media specializat în televiziune online, își extinde biblioteca de canale TV.

Marius Manole prezintă o emisiune la Acasă

Marius Manole prezintă o emisiune la Acasă

În luna martie, postul ACASĂ a devenit program generalist, cu un conținut extins publicului larg.

Noaptea Albă a Filmului Românesc, alături de regizorul Corneliu Porumboiu

Noaptea Albă a Filmului Românesc, alături de regizorul Corneliu Porumboiu

În luna aprilie, Noaptea Albă a Filmului Românesc este dedicată unuia dintre cei mai titraţi regizori români contemporani, cu o anvergură internaţională. Corneliu Porumboiu.

Serialul Apples Never Fall / Merele nu cad niciodată, va fi disponibil exclusiv pe SkyShowtime începând cu 23 aprilie

Serialul Apples Never Fall / Merele nu cad niciodată, va fi disponibil exclusiv pe SkyShowtime începând cu 23 aprilie

Noul serial dramă, Apples Never Fall / Merele nu cad niciodată, va fi disponibil pentru vizionare exclusiv pe platforma SkyShowtime începând cu data de 23 aprilie.

DIVA ne aduce Festivalul de iubire al primăverii

DIVA ne aduce Festivalul de iubire al primăverii

Fiți pregătiți să călătoriți în locuri însorite și să găsiți iubirea adevărată în fiecare weekend de la 16:00!

O nouă seară dificilă pentru Faimoși, după ce au pierdut Imunitatea, la Survivor All Stars

O nouă seară dificilă pentru Faimoși, după ce au pierdut Imunitatea, la Survivor All Stars

Lupți. Zi de zi. Pentru victorii care aduc recompense, dar în special pentru cele care aduc Imunitatea.

Noutățile lunii aprilie 2024 în AntenaPLAY

Noutățile lunii aprilie 2024 în AntenaPLAY

AntenaPLAY continuă să le ofere abonaţilor o gamă variată de conținut și în luna aprilie, incluzând o colecție impresionantă de filme, seriale și competiții sportive, menite să satisfacă orice preferințe. ...

Concurenții se confruntă cu cele mai puternice trăiri la Survivor All Stars

Concurenții se confruntă cu cele mai puternice trăiri la Survivor All Stars

Viața într-o emisiune care te scoate total din zona de confort nu este niciodată ușoară. Victoriile te ridică, iar înfrângerile te duc în momente grele, în care stai să te gândești ce va urma pentru tine.

Dorința, cea mai nouă animaţie Disney este disponibilă de azi pe Disney+

Dorința, cea mai nouă animaţie Disney este disponibilă de azi pe Disney+

Cât de puternică poate fi o dorință? Este un lucru pe care telespectatorii îl pot afla vizionând filmul Dorința / Wish, disponibil acum pe Disney+.

În luna aprilie este sărbătoare la Pro Cinema!

În luna aprilie este sărbătoare la Pro Cinema!

Pe 19 aprilie se împlinesc două decenii în care PRO CINEMA le-a adus celor de acasă unele dintre cele mai apreciate filme de dragoste sau dramă producții premiate, comedii și cele mai interesante povești pline de suspans, adrenalină și acț...

Pro TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă

Pro TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă

Show-ul care demonstrează că împreună putem construi speranță, care arată că magia încă există și că poate fi redată cu ajutorul celor din jur, Visuri la cheie, revine cu un nou sezon!

Serialul columbian Durere și vindecare continuă cu episoade noi, în aprilie, exclusiv la Diva

Serialul columbian Durere și vindecare continuă cu episoade noi, în aprilie, exclusiv la Diva

A doua serie din Durere și vindecare / Enfermeras (2019-2022) continuă și în luna aprilie, de la ora 15:50, exclusiv la DIVA, de luni până vineri fiind difuzate câte două noi episoade.