După premiera de succes din Franța (unde este difuzat de CANAL+), noul serial western Django va fi difuzat pentru prima dată în luna aprilie și în alte țări europene, inclusiv în România prin intermediul Focus Sat.

Producția filmată integral în România este un western original cu o distribuție incluzivă, care cuprinde nume celebre precum Matthias Schoenaerts, Noomi Rapace, Lisa Vicari, Nicholas Pinnock și promite să ofere o experiență TV de neuitat.

O co-producție Sky Atlantic și CANAL+, serialul Django este inspirat de filmul italian omonim regizat de Sergio Corbucci (din 1966), un western spaghetti care i-a lansat cariera actorului italian Franco Nero și care l-a inspirat pe Quentin Tarantino să creeze Django dezlănțuit (2012). După lansarea din Franța prin intermediul CANAL+, cele 10 episoade vor avea premiera și în alte țări europene, precum România, Ungaria, Belgia, Țările de Jos și nu numai.

Din 24 aprilie serialul este disponibil publicului român în aplicația Focus Sat și la Focus Sat TV (câte două noi episoade în zilele de luni și joi de la ora 21:30). Chiar și cei care nu sunt încă clienți Focus Sat pot vedea serialul testând gratuit aplicația Focus Sat timp de 7 zile.

Acțiunea serialului Django are loc în Vestul Sălbatic (în anii 1860-1870) și spune povestea lui Django, un pistolar taciturn și enigmatic care ajunge în New Babylon, un oraș al proscrișilor în care toate rasele și credințele sunt acceptate. Bântuit de uciderea familiei sale în urmă cu opt ani, în timpul Războiului Civil, Django află ca Sarah, fiica lui, este încă în viață și că a supraviețuit masacrului.

Fusese salvată de John Ellis, întemeietorul orașului, un bărbat de culoare, care a crescut-o  alături de cei trei fii ai lui. Dar Sarah, acum o femeie în toată firea, îi cere tatălui ei să plece. Se teme că prezența lui îi pune în pericol noua famile și orașul. Însă Django nu vrea să își piardă fiica pentru a doua oară.

Având o distribuție cu nume sonore serialul Django promite să ne ofere o poveste plină de răsturnări de situație care alternează cu momente de emoții profunde. Premiat pentru rolurile sale din The Danish Girl și Rust and bone, actorul belgian Matthias Schoenaerts interpretează rolul titular. Nicholas Pinnock, cunoscut pentru rolul său din Captain America: The First Avenger, îl joacă pe aliatul său, John Ellis – fondatorul orașului New Babylon.

Sarah este interpretată de Lisa Vicari, cunoscută din serialul Dark. Noomi Rapace (nominalizată la premiul BAFTA, pentru rolul din producția originală scandinavă The Girl with the Dragon Tatoo) este necruțătoarea Elizabeth Thurmann, care nu se va opri până nu va avea inima lui John Ellis în propriile mâini.

Regizorii serialului sunt Francesca Comencini (Gomora), David Evans (Downtown Abbey) și Enrico Maria Artale (Romulus). Aceștia au conceput Django ca pe un western psihologic, feminist și contemporan. În viziunea Francescăi Comencini rolurile sunt inversate pe fundalul unei societăți în care diversitatea este văzută de unii ca o oportunitate pentru viitor, iar de alții ca o amenințare.

Un protagonist masculin care se luptă cu emoțiile sale, un personaj antagonist feminin care se dovedește a fi cea mai înverșunată apărătoare a ordinii patriarhale. Noua abordare a Vestului Sălbatic este pusă într-un context incredibil de actual. Toate acestea sunt învăluite într-un stil vizual captivant și înzestrate cu un ritm frenetic, printre împușcături, spânzurări și peisaje minunat de sălbatice.

Cele 10 episoade au fost filmate integral în România, în perioada mai-noiembrie 2021, în numeroase regiuni din țară: în zona Brașovului (în craterul vulcanului stins din satul Racoş), Râșnov, Zărnești, în studiourile Castel Film, Frame Studios și Buftea Studios, în Dobrogea (Munții Măcin, Cheile Dobrogei, malul Mării Negre), la Vulcanii noroioși, dar și în împrejurimile Bucureștiului, la Potigrafu și Călugăreni.

Filmările au durat 27 de săptămâni (153 de zile și nopți) și s-au construit platouri în 20 de locuri complet naturale (inclusiv 54 de case). Craterul vulcanului Racoș a fost transformat complet în orășelul western New Babylon. Echipa a folosit lemn vechi – cumpărat de la sătenii din zonă, pentru a păstra patina timpului și a ține cont de sustenabilitate – și metode arhaice, vechi de 150 de ani, pentru a ridica 54 de construcții de lemn de tip western. Scenografii au lucrat aproape trei luni la construcția complexă și au reconstituit cu acuratețe stilul clădirilor din Vestul Sălbatic american.

Django este o producție impresionantă, cu 7.000 de figuranți și o echipă internațională compusă din peste 600 de tehnicieni, oameni de producție și actori europeni (din România, Belgia, Suedia, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, Ucraina, Croația, USA și Canada), reprezentând o investiție totală de 40 milioane de euro.

Echipa de producție din România a fost cea de la Frame Film, condusă de Andrei Boncea, Claudia Stavrositu și Adrian Codoi. Frame Film este o companie românească de producție de film și televiziune creată de Andrei Boncea și Dragoș Buliga, co-producătorii unora dintre cele mai mari producții cinematografice realizate în România în ultimii 10 ani, precum Codul asasinului / The Protege (în regia lui Martin Campbell, regizorul filmelor din seria James Bond - GoldenEye și Casino Royale, cu Samuel L. Jackson, Michael Keaton și Maggie Q), Vânătorul de spirite / The Wanderers (regia Dragoș Buliga, cu Armand Assante și Lior Ashkenazi) și producătorii serialelor de televiziune Atletico Textila, Triplusec, Ai noștri, Las Fierbinți.

În 24 aprilie primele episoade ale serialul Django vor intra în Biblioteca VOD din aplicația Focus Sat și vor putea fi vizionate oricând și de oriunde, de pe orice tip de dispozitiv smart. Iubitorii serialelor europene pot explora Biblioteca VOD din aplicația Focus Sat în care vor descoperi universul captivant Canal+ Original cu personaje aclamate internațional, alături de sute de alte filme, seriale și documentare.

Cei care nu sunt clienți Focus Sat au posibilitatea să testeze gratuit aplicația Focus Sat timp de 7 zile.


Din aceeasi categorie...

Prima Comedy se lansează oficial

Prima Comedy se lansează oficial

Dacă vesel se trăiește, Prima Comedy se urmărește. Cel mai nou canal de televiziune din portofoliul Clever Media aduce pe micul ecran umor la cote maxime.

Disney+ anunță un noul serial original - Ed Sheeran: The Sum of it All

Disney+ anunță un noul serial original - Ed Sheeran: The Sum of it All

Cele patru episoade ale serialului documentar vor avea premiera globală, miercuri, 3 mai, pe Disney+

Serialul Prețul fericirii revine cu episoade noi, din 29 martie, la Kanal D

Serialul Prețul fericirii revine cu episoade noi, din 29 martie, la Kanal D

Îndrăgitul serial Prețul fericirii / Yasak Elma revine în casele milioanelor de telespectatori cu noi episoade din fascinanta poveste a familiei Argun.

Paris Police 1905 - Din 30 martie în exclusivitate la Focus Sat TV

Paris Police 1905 - Din 30 martie în exclusivitate la Focus Sat TV

În 30 martie, Focus Sat aduce în exclusivitate în România noua producție Canal+ Original Paris Police 1905 (sezonul 2 al serialului noir francez Paris Police 1900).

Sărbătorește Primăvara Iubirii la Diva

Sărbătorește Primăvara Iubirii la Diva

Primăvara aceasta, DIVA sărbătorește cu o serie specială de producții TV.

Fanii își iau rămas bun de la Monica Raymund, în sezonul 6 din Pompierii din Chicago

Fanii își iau rămas bun de la Monica Raymund, în sezonul 6 din Pompierii din Chicago

Pe 22 martie, la ora 16:50, DIVA va difuza primul episod din al șaselea sezon al serialului american Pompierii din Chicago / Chicago Fire (2012-prezent).

Steven Yeun și Ali Wong în primul trailer al serialului BEEF

Steven Yeun și Ali Wong în primul trailer al serialului BEEF

Netflix ne prezintă primul trailer al serialului Râcă / BEEF, o comedie neagră ce va putea fi văzută pe platformă în luna aprilie.

Familia Borgia, Gomora şi Sisi, serialele care îi vor încânta pe telespectatorii Kanal D2

Familia Borgia, Gomora şi Sisi, serialele care îi vor încânta pe telespectatorii Kanal D2

Kanal D2 se pregăteşte să vină în faţa telespectatorilor cu oferta variată a unei televiziuni generaliste, iar în componenţa programelor sale, ce vizează diferite categorii de public şi preferinţe, se înscriu şi serialele. ...

Bosch, un nou serial polițist, din 27 martie, la AXN

Bosch, un nou serial polițist, din 27 martie, la AXN

Serialul polițist, Bosch, inspirat din romanele celebrului scriitor Michael Connelly, poate fi urmărit din 27 martie, în fiecare luni seara, de la ora 22.00, cu episoade duble, pe AXN.

Când putem vedea pe SkyShowtime serialul Grease: Rise of the Pink Ladies

Când putem vedea pe SkyShowtime serialul Grease: Rise of the Pink Ladies

SkyShowtime a confirmat astăzi data lansării noului serial Grease: Rise of the Pink Ladies.

Platforma de streaming TV5MONDEplus este disponibilă acum și în română

Platforma de streaming TV5MONDEplus este disponibilă acum și în română

Un milion de case din România urmăresc deja canalul TV TV5MONDE Europe în fiecare săptămână.

Disney+ lansează primul teaser al sezonului 3 din Crime în imobil

Disney+ lansează primul teaser al sezonului 3 din Crime în imobil

Primul teaser trailer al sezonului 3 al aclamatului serial original de comedie, Crime în imobil / Only Murders in the Building a fost difuzat în timpul celei de-a 95-a ediții a Premiilor Oscar®.

Cronica Cârcotașilor se întoarce miercuri cu un sezon nou

Cronica Cârcotașilor se întoarce miercuri cu un sezon nou

Primăvara le aduce telespectatorilor Prima TV o veste bună: Cronica Cârcotașilor revine cu sezonul 47, unul mai amuzant și mai savuros.

Martie - Titlurile de neratat din Warner Bros. Discovery

Martie - Titlurile de neratat din Warner Bros. Discovery

Iată ce puteți vedea în luna martie la televiziunile din cadul Warner Bros Discovery.

The Croods: Family Tree este premiera de neratat la Minimax, în luna martie

The Croods: Family Tree este premiera de neratat la Minimax, în luna martie

Un nou serial care continuă aventurile din filmele Familia Crood începe pe 11 martie, la Minimax.

Editie specială Jocul cuvintelor cu Dan Negru, în această seară, de 8 martie

Editie specială Jocul cuvintelor cu Dan Negru, în această seară, de 8 martie

Dan Negru celebrează Ziua Internațională a Femeii, cu o ediție specială a emisiunii Jocul cuvintelor cu Dan Negru, difuzată în această seară, de la 22:30, la Kanal D. 

Focus Sat prezintă: Filme de dragoste românești emblematice

Focus Sat prezintă: Filme de dragoste românești emblematice

În prima lună a primăverii, Focus Sat TV a programat trei pelicule autohtone perfecte pentru îndrăgostiții de toate vârstele.

Aurelian Temișan, invitat la emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai

Aurelian Temișan, invitat la emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai

Aurelian Temișan, celebrul artist român, este invitatul ediției de duminica aceasta, de la ora 22:30, al emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai, emisiune difuzată la Kanal D.

Sezonul 3 din Premisa unui dezastru mută investigația pe apă

Sezonul 3 din Premisa unui dezastru mută investigația pe apă

Din 16 martie, în fiecare joi, de la ora 21:00, DIVA difuzează – în premieră în România – câte două episoade din cel mai recent sezon din serialul Premisa unui dezastru / Departure.

Weekend de Oscar cu filme de referință la Warner TV

Weekend de Oscar cu filme de referință la Warner TV

15 lung metraje distinse cu cea mai râvnită statuetă din industria cinematografiei vor fi difuzate de Warner TV în avanpremiera celei de-a 95-a gale de decernare a Premiilor Academiei Americane de Film.

Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!

Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!

Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!, care va putea fi urmărit în curând, la Antena 1.

Miley Cyrus & Disney se reunesc pentru o producție muzicală originală Disney+

Miley Cyrus & Disney se reunesc pentru o producție muzicală originală Disney+

Disney+ sărbătorește lansarea celui de-al optulea album, Endless Summer Vacation al artistei Miley Cyrus printr-o produție originală specială denumită Miley Cyrus ‒ Endless Summer Vacation (Backyard Sessions). ...

Câștigătorii Nickelodeon Kids’ Choice Awards 2023

Câștigătorii Nickelodeon Kids’ Choice Awards 2023

Nickelodeon’s Kids’ Choice Awards 2023 și-a desemnat câștigătorii în acest weekend, pe 4 martie, la Microsoft Theatre din Los Angeles

History Channel celebrează poveștile femeilor care au scris istorie cu o donație de cărți pentru 25 de școli din România

History Channel celebrează poveștile femeilor care au scris istorie cu o donație de cărți pentru 25 de școli din România

History Channel dedică luna martie femeilor care au făcut istorie, continuând să sprijine studiul istoriei în sistemul educațional din România cu o nouă campanie de donație de cărți destinată elevilor și profesorilor din 25 de școli rom...

Fatal Attraction - In această primăvară, doar pe SkyShowtime

Fatal Attraction - In această primăvară, doar pe SkyShowtime

Cu Joshua Jackson și Lizzy Caplan în rolurile principale, Fatal Attraction, serial format din opt episoade, va putea fi urmărit exclusiv pe SkyShowtime în primăvara acestui an.