Cel mai așteptat serial al momentului, Secrete de familie, va avea marea lansare pe 30 august, la Kanal D, și promite să devină hit-ul acestei toamne.

Secrete de familie / Yargi / Family Secrets poartă semnătură producătorilor unui alt serial fenomen, Dragoste infinită, și a cunoscut deja succesul în peste 25 de teritorii, obținând cote de piață impresionante în țările în care a fost difuzat, de peste 20%. 

Fie că este vorba despre țara de origine, Turcia, sau de SUA, Israel, Puerto Rico, Federația Rusă, Cipru, Grecia, Spania e.t.c. , povestea serialului Secrete de familie i-a încântat pe privitori printr-o combinație captivantă de intrigă puternică, personaje memorabile și distribuție excepțională.

Povestea serialului propune o incursiune emoționantă într-un labirint al luptei pentru adevăr și justiție, pe fundalul unei povești intense de dragoste.  Un procuror (interpretat impecabil de celebrul Kaan Urgancıoğlu) și o tânără avocată (interpretată de Pinar Deniz) încearcă să descopere ițele încurcate ale unei crime; îi unesc valorile în care cred cu putere, dar și dragostea care se înfiripă între cei doi.

Kaan Urgancıoğlu este deja foarte iubit de publicul din România datorită interpretării  impresionante din Dragoste infinită / Kara Sevda / Infinite Love, serialul fenomen difuzat tot la Kanal D, iar Pınar Deniz, o actriță talentată și carismatică, a cucerit și ea publicul român cu rolul plin de sensibilitate din Patria mea ești tu, serial difuzat tot la Kanal D.

„Este un serial extrem de puternic, o combinație de intrigă polițistă și poveste de dragoste. Sunt fericită că am un rol atât de complex, cel al unei femei puternice, care lupta pentru a afla adevărul, într-un caz complicat de crimă. În același timp duce propriile-i lupte... Vă invit să descoperiți o poveste care pe mine m-a cucerit de la primele pagini ale scenariului”, a declarat Pinar Deniz.

„Este un serial care te ține, realmente, cu sufletul la gură. Scenariul este plin de suprize și construit pornind de la adevăruri general umane, de la valori pe care eroii serialului se zbat să le scoată la lumina. Adevărul este ceea ce unește, mai presus de orice, personajele principale, iar iubirea capătă o forță uriașă în lupta pentru adevăr”, a spus Kaan Urgancıoğlu.

Nu pierdeți, din 30 august, de miercuri până vineri, de la ora 20:00, serialul Secrete de familie, o istorie complicată despre adevăr, despre mistere bine păzite, despre sacrificiu și dragostea care prinde viață pe un adevărat câmp de lupta.

Mai multe detalii despre noul serial turcesc Secrete de familie vor fi furnizate, în perioada următoare, prin comunicate de presă şi informații pe toate proprietățile Dogan Media Internațional.


Din aceeasi categorie...

Serialul Despre bani și sânge, bazat pe o poveste adevărată incredibilă, se vede în exclusivitate din 13 mai în Focus Sat app

Serialul Despre bani și sânge, bazat pe o poveste adevărată incredibilă, se vede în exclusivitate din 13 mai în Focus Sat app

Focus Sat anunță o nouă premieră în România, serialul Canal+ Despre bani și sânge / D’argent et de sang (2023). Cele 12 episoade vor putea fi urmărite integral din 13 mai în biblioteca VOD din Focus Sat app. ...

Au început filmările la sezonul 2 din Wednesday

Au început filmările la sezonul 2 din Wednesday

Netflix anunță începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului Wednesday în Irlanda și câteva personaje noi care se alătură distribuției.

E! pe covorul roșu la Met Gala 2024

E! pe covorul roșu la Met Gala 2024

Ediția din 2024 a Met Gala se apropie. E! aduce pe micul ecran spectacolul oferit de celebritățile ce vor etala ținute conform temei de anul acesta "Garden of Time".

Sărbători Pascale celebrate cu un maraton de filme românești la Cinemaraton

Sărbători Pascale celebrate cu un maraton de filme românești la Cinemaraton

Duminică, 05 mai, în ziua Paștelui, și luni, 06 mai, Cinemaraton TV, parte a grupului Clever Media, a pregătit un program special, un adevărat maraton al bucuriei dedicat telespectatorilor.

Sa lansat FilmMania - un nou canal TV pentru cinefilii din România

Sa lansat FilmMania - un nou canal TV pentru cinefilii din România

FilmMania a fost lansat în cadrul portofoliului de filme al AMC Networks International Central and Northern Europe [AMCNI CNE] în selecția mai multor operatori majori de televiziune cu plată prin intermediul rețelelor de cablu digital și prin s...

Un nou sezon Atletico Textila, vara aceasta, în exclusivitate, pe Voyo!

Un nou sezon Atletico Textila, vara aceasta, în exclusivitate, pe Voyo!

Singurul serial unde fotbalul și comedia fac casă bună este aproape de revenire!

Filme pline de mister, în fiecare joi la Diva

Filme pline de mister, în fiecare joi la Diva

Colecția Filme pline d mister este difuzată săptămânal de la ora 20:00 și include patru povești cu accente culinare, peisaje captivante și amenințări mortale (iar primele trei sunt premiere).

Diva sărbătorește Sezonul Nunților în primele trei weekenduri din luna mai

Diva sărbătorește Sezonul Nunților în primele trei weekenduri din luna mai

"O viaţă fară dragoste e ca un an fără vară” scria autoarea Jenna Evans Welch în cartea Love & Gelato: Vacanță la Florența (2016).

Cine sunt Vânătorii de comori, protagoniștii noului serial de la History Channel

Cine sunt Vânătorii de comori, protagoniștii noului serial de la History Channel

Vânătorii de Comori: România, noua serie docu-reality de șase episoade de la HISTORY Channel, va avea premiera marți, 14 mai, de la ora 21:00.

Netflix prezintă primele imagini și teaser-ul pentru Senna

Netflix prezintă primele imagini și teaser-ul pentru Senna

În acest prim teaser al Senna, seria limitată ce va avea premiera în a doua jumătate a anului 2024, vom revedea victoria istorică a pilotului de Formula 1 Ayrton Senna, alături de comentariul celebrului comentator sportiv Galvão Bueno, la...

Înapoi în Groapa. Ediția TV. În această vară, la Pro TV și pe Voyo!

Înapoi în Groapa. Ediția TV. În această vară, la Pro TV și pe Voyo!

În curând, vara aceasta, PRO TV aduce o veste bună, pentru toți fanii serialului!

Întâlnirea dintre Clanul și Groapa a fost în topul preferințelor celor de acasă!

Întâlnirea dintre Clanul și Groapa a fost în topul preferințelor celor de acasă!

Aseară, am văzut două lumi care s-au intersectat: CLANUL și GROAPA. Bebe Măcelaru i-a cerut ajutorul lui Sandu Vlahu, iar Magda a ajuns la Zina – care, neașteptat, a trecut peste cuvântul soțului ei și i-a oferit informațiile de care avea...

SkyShowtime anunță primul parteneriat în Europa Centrală și de Est cu DIGI România

SkyShowtime anunță primul parteneriat în Europa Centrală și de Est cu DIGI România

DIGI România va lansa serviciul complet SkyShowtime – care include cele două canale liniare premium  – disponibil tuturor abonaților de televiziune digitală.

Clanul ajunge în Groapa

Clanul ajunge în Groapa

Începe numărătoarea inversă! Utimele episoade din Clanul ne vor arăta finalul poveștii și cum se va încheia parcursul fiecărui personaj.

Angie Tribeca și Mike & Molly vin din luna mai la Warner TV

Angie Tribeca și Mike & Molly vin din luna mai la Warner TV

Serialele de comedie Angie Tribeca, cu Rashida Jones în rol principal, și Mike & Molly, cu Melissa McCarthy și Billy Gardell, au premiera în luna mai la Warner TV. ...

Cinci lucruri mai puțin știute despre NASA

Cinci lucruri mai puțin știute despre NASA

NASA, Administrația Națională Aeronautică și Spațială, a uimit întotdeauna, generație după generație, prin inovațiile sale și descoperirile remarcabile făcute explorând spațiul cosmic.

Serialul Povești nespuse, disponibil în AntenaPlay

Serialul Povești nespuse, disponibil în AntenaPlay

Povești nespuse / Annemin Sırrıdır Çocuk - serialul care a cucerit o lume întreagă ajunge în România.

Seară de Cannes la Cinemaraton dedicată regizorului Cristian Mungiu

Seară de Cannes la Cinemaraton dedicată regizorului Cristian Mungiu

Sâmbătă, 27 aprilie, Cinemaraton are onoarea să-l sărbătorească pe unul din cei mai importanți cineaști români, regizorul Cristian Mungiu.

Serialul Vinovaţi de iubire, o poveste despre puterea vindecatoare a dragostei, în curând, la Kanal D

Serialul Vinovaţi de iubire, o poveste despre puterea vindecatoare a dragostei, în curând, la Kanal D

Urmând tradiţia de a oferi telespectatorilor săi cele mai bune seriale turceşti, Kanal D aduce, în curând, în faţa publicului o nouă producţie emoţionantă, Vinovaţi de iubire / Masumlar Apartimani, în care dragostea şi puterea sa vinde...

Iulian Postelnicu și Alexandru Papadopol în Brigada Nimic - un nou serial, din 20 mai, la PRO TV și pe VOYO!

Iulian Postelnicu și Alexandru Papadopol în Brigada Nimic - un nou serial, din 20 mai, la PRO TV și pe VOYO!

Un nou serial începe luni, 20 mai, la PRO TV și pe VOYO. Brigada Nimic este o comedie savuroasă în care patru polițiști luptă împotriva lumii interlope din București.

În luna mai, seria polițistă Crimă în... continuă la Diva, cu 4 filme în premieră

În luna mai, seria polițistă Crimă în... continuă la Diva, cu 4 filme în premieră

Amatorii de povești polițiste și detectivi cu mintea brici au motive de bucurie în luna mai.

Paramount va reprezenta în exclusivitate vânzările de publicitate ale SkyShowtime

Paramount va reprezenta în exclusivitate vânzările de publicitate ale SkyShowtime

SkyShowtime continuă să fie un lider bazat pe valoare, lansând pe 23 aprilie un nou abonament susținut de reclame.

Diseară, în Clanul, Sergiu, omul de bază a lui Bebe Măcelaru, e gata să-l trădeze

Diseară, în Clanul, Sergiu, omul de bază a lui Bebe Măcelaru, e gata să-l trădeze

A început numărătoarea înversă! Sunt ultimele episoade din CLANUL și fiecare trebuie să-și găsească drumul și să-și plătească păcatele.

Barbra Streisand va lansa un single pentru serialul The Tattooist of Auschwitz

Barbra Streisand va lansa un single pentru serialul The Tattooist of Auschwitz

SkyShowtime ne eanunță că Barbra Streisand, cântăreață, compozitoare, actriță, scriitoare și regizoare, câștigătoare a premiilor Emmy®, Grammy®, Oscar® și Tony®, a înregistrat o melodie nouă intitulată Love Will Survive, dedicat...

Viasat History difuzează al treilea sezon din seria Bettany Hughes' Treasures of the World

Viasat History difuzează al treilea sezon din seria Bettany Hughes' Treasures of the World

Bettany Hughes, istoric, autor, prezentator și profesor premiat, revine la Viasat History cu un nou sezon al seriei documentare Bettany Hughes: Comori / Bettany Hughes' Treasures of the World. ...