În cele patru zile de festival, iubitorii cinematografiei nordice pot urmări 14 pelicule de lungmetraj, care prezintă diversitatea și aspecte inedite din spațiul nordic, în viziunile artistice ale cineaștilor din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia.
„Selecția de anul acesta este poate cea mai bună de până acum. Avem un program bogat și divers de filme premiate la festivaluri internaționale de profil, ce acoperă o multitudine de genuri. Fie că optați pentru romance (Girl picture) sau pentru dramă (cum ar fi A Perfect Normal Family, sau Backyard Village), pentru un film horror (Lamb) sau istoric (Amundsen), pentru o biografie (Sonja: The White Swan), un film pentru copii (Supermarsu 2) sau un documentar (Maija Isola), veți intra într-un spațiu cinematografic atipic și captivant”, a declarat Vlad Rotaru, directorul artistic al festivalului.
Vă invităm de joi până duminică la următorul program:
- Joi – Opening Night
- Vineri – Thriller Night
- Sâmbătă – Kids Morning & Drama Evening
- Duminică – Kids Morning & Girl Power Evening
Filmele sunt subtitrate în limba română și în limba engleză.
Festivalul este organizat cu sprijinul Ambasadei Regale a Danemarcei la București, Ambasadei Republicii Finlanda la București, Consulatului Republicii Islanda în România, Ambasadei Norvegiei în România și Ambasadei Suediei la București.
Prima ediție a #NordicFF a avut loc în 2018 la București, fiind urmată de alte două ediții la București (2020, 2022) și două ediții retrospective la Sibiu și Chișinău (2019).
În luna septembrie a acestui an, Nordic Film Festival a fost găzduit pentru prima dată în Timișoara.
Biletele vor fi disponibile în curând online și la casieria Cinema Elvire Popesco, Bd. Dacia Nr. 77.
Programul festivalului și informații: Facebook, Instagram și TikTok.
CineFan.ro vă prezintă programul complet al evenimentului:
Cinema Elvire Popesco
Joi 23 noiembrie 2023
ora 18:30 Backyard Village (Dramă - Islanda - 2021 - Durata: 1h 32m, r. Marteinn Thorsson).
Neputând să treacă peste faptul că a fost abandonată de mamă la o vârstă fragedă, Brynja, o femeie de 40 de ani, se adăposteşte într-o cabană dintr-un sat situat în afara Reyakjavikului. Acolo se împrieteneşte cu un bărbat de 50 de ani pe nume Mark, un turist englez, care trece şi el cu propria sa tragedie. Cuplul vulnerabil format din cei doi încep să-şi împărtăşească trăirile şi sentimentele de până atunci, formând o legătură care îi va ajuta să treacă peste problemele lor în viaţă.
Ora 20:30 Amundsen (Istoric - Norvegia - 2019 - Durata: 2h 05m, r. Espen Sandberg)
Exploratorul norvegian Roald Amundsen porneşte într-o călătorie plină de peripeţii pentru a explora târâmul îngheţat al Polului Nord. După ce citeşte un ziar despre dispariţia lui Roald Amundsen la Polul Nord, fratele său, Leon, îşi părăseşte locuinţa pentru a căuta adevărul.
Vineri 24 noiembrie 2023
Ora 18:30 Bufniţe / Owls (Dramă - Islanda - 2021 - Durata: 1h 29m, r. Teitur Magnússon)
Un văduv tânăr este forţat să-şi înfrunte trecutul după ce ajută un străin să iasă dintr-o relaţie abuzivă.
Ora 20:30 Mielul / Lamb (Horror - Islanda - 2021 - Durata: 1h 46m, r. Valdimar Johannsson).
Un cuplu islandez trăiește cu turma lor de oi pe o fermă frumoasă, dar izolată. Când descoperă un nou-născut misterios pe terenul lor, decid să-l păstreze și să-l crească ca pe al lor. Această dezvoltare neașteptată și perspectivele unei noi familii le aduc multă bucurie înainte de a-i distruge în cele din urmă.
Sâmbătă 25 noiembrie 2023
Ora 11:00 Luis şi Luca - Misiune pe Lună / Louis And Luca - Mission On The Moon (Film de copii - Norvegia - 2018 - Durata: 1h 20, r. Rasmus A. Sivertsen).
În timpul cursei internaţionale către lună, misiunea Norvegiană este condusă de renumitul inventator Reodor, din satul Pinchcliffe. Împreună cu cei doi astronauţi curajoşi, Luca şi Magpie, ce ar putea să meargă prost? Multe lucruri, de fapt - în timpul misiunii, mai mulţi pasageri secreţi sunt descoperiţi, planuri ascunse ies la iveală şi nimic nu merge cum ar fi trebuit.
Ora 13:00 Regina Comediei / Comedy Queen (Dramă - Suedia - 2022 - Durata: 1h 33m, r. Sanna Lenken).
Sasha, o adolescentă de 13 ani decide să fie un comediant de stand-up. Mai mult decât atât, ea vrea să-şi facă tatăl, care plânge în duş de fiecare dată când crede că nimeni nu-l aude, să râdă. Acasă, totul îi reaminteşte de mama ei, care nu mai este în viaţă, iar lacrimi ameninţătoare ard în spatele ochilor ei. Dar Sasha refuză să plângă. În secret, ea scrie o listă cu tot ce trebuie să facă pentru a supravieţui pierderii: să se tundă la zero, să nu mai citească cărţi, să refuze cel mai drăgălaş căţel din lume, şi mai presus de toate, să devină o Regină a Comediei.
Ora 15:00 O familie perfect normală / A Perfect Normal Family (Dramă / Danemarca / 2020 / Durata: 1h 37m, r. Malou Reymann).
Emma nu ştie cum să reacţioneze la auzul veştii că propriul tată vrea să trăiască pentru restul vieţii sale ca şi femeie. Thomas se schimbă cât de repede posibil în Agnete: o femeie care poartă rochii elegante şi care nu mai prezintă niciun interes pentru meciurile de fotbal. Cine este acest nou tată? Poate Emma să-i mai spună lui Agnete aşa? Atât tatăl, cât şi fiica se străduiesc să menţină ceea ce au avut până atunci, în timp ce se resemnează cu noile schimbări.
Ora 17:00 Înainte de îngheț / Before The Frost (Dramă - Danemarca - 2018 - Durata: 1h 44m, r. Michael Noer).
La cumpăna secolului al XIX-lea, în urma unor circumstanțe neprielnice legate de venirea unei alte ierni geroase, fermierul Jens are de făcut cea mai grea alegere din viaţa sa. Dacă vrea ca familia lui să supravieţuiască iernii, acesta trebuie să-şi uite obligaţiile morale, cât şi ceea ce are el mai de preţ pe lume şi să cadă la o înţelegere cu vecinul său bogat, în încercarea de a-şi proteja familia.
Ora 19:30 Emigranții / The Emigrants (Istoric - Suedia - 2021 - Durata: 2h 28m, r. Erik Poppe).
Karl Oskar este un fermier sărac din Småland la mijlocul secolului al XIX-lea. Când recolta nu dă roade şi foame pune stăpânire, acesta decide să emigreze în America, tărâmul făgăduinţei, împreună cu soţia sa, Kristina, şi copiii lor, pornind către un viitor incert şi necunoscut.
Filmul este bazat pe cartea scrisă de Vilhelm Moberg (publicată în 1949) care înfăţişează viaţa câtorva emigranţi, care părăsesc Suedia pentru Statele Unite ale Americii între anii 1840-1850.
Duminică 26 noiembrie 2023
Ora 11:00 Super porcușorul de guineea 2 / Super Furball 2 (Film de copii - Finlanda - 2022 - Durata: 1h 30m, r. Joona Tena).
Pentru a salva întreaga lume, Super Furball trebuie aibă mai întâi grijă de albine. Cu toate acestea, pentru avea grijă de albine, Super Furball trebuie să-l salveze pe cel mai groaznic bătăuş al şcolii. Urmăriţi-l pe eroul nostru în această poveste antrenantă, plină de lucruri pe care numai supereroii le pot face, călătorii în timp, dar şi porcuşori de guineea!
Ora 13:00 Maija Isola (Documentar - Finlanda - 2021 - Durata: 1h 36m, r. Leena Kilpeläinen).
În zilele noastre, modelele de ţesături ale Maijei Isola au cucerit întreaga lume. Dar cine a fost Maija Isola? Care au fost valorile care au stat la baza vieţii sale nomade şi ce moştenire ne-a lăsat ea noua? Documentarul prezintă viaţa Maijei, o călătoare înfocată care a trăit în mai multe oraşe şi mai multe ţări de-a lungul vieţii sale. Prezentat sub formă de material de arhivă, îmbinat cu elemente de reconstituire istorice, cât şi cadre de animaţie, pelicula se axează pe viaţa artistei, cât şi sursele ei de inspiraţie, moştenirea ei, dar şi secretul din spatele ţesăturilor sale inspirate din natură.
Ora 15:00 Sonia: Lebăda Albă / Sonja: The White Swan (Biografie - Norvegia - 2018 - Durata: 1h 53m, r. Anne Sewitsky).
Povestea Sonjei Henie, una dintre cele mai bune atlete din lume şi inventatoarea patinajului artistic, decide să plece la Hollywood în 1936 pentru a deveni un star de cinema. Primul ei film cucereşte box office-ul de la acea vreme, vânzând cele mai multe bilete în întreaga lume din 1937. Sonja devine cea mai bogată femeie a vremurilor sale, întotdeauna înconjurată de fani, iubiţi şi familie, niciodată fiind singură. În timp ce îmbătrâneşte, îşi pierde locul din lumina reflectoarelor, însă aceasta refuză să se dea bătută. Totul se năruie când aceasta cade, fiind beată, patinând în Rio de Janeiro.
Ora 17:30 Girl Picture (Romance - Finlanda - 2022 - Durata: 1h 40m, r. Alli Haapasalo).
Mimmi şi Rönkkö sunt cele mai bune prietene, întotdeauna susţinându-se reciproc. Ele vor să trăiască o viaţă plină de aventuri, încărcată cu noi experienţe şi pasiuni. Pe de altă parte, Emma şi-a dedicat întreaga viaţă patinajului artistic. Nimic nu poate sta în calea ei spre succes. Până în ziua în care cele trei fete se întâlnesc, iar viaţa le pune pe noi drumuri, spre alte direcţii. În timp ce Mimmi şi Emma se îndrăgostesc pentru prima oară, Rönkkö porneşte în căutarea plăcerii. Trei zile de vineri e tot ce au nevoie pentru a răsturna lumile lor cu susul în jos.
Ora 20:00 Hilma (Biografic / Suedia / 2022 / Durata: 2h, r. Lasse Hallström).
Explorând viaţa enigmatică a Hilmei af Kint, un pionier al artei abstacte, care a fost omagiată şi recunoscută drept un geniu al artei abia după moartea sa, filmul începe cu Hilma ajunsă la bătrâneţe, meditând asupra vieţii după ce fraţii săi refuză să o vadă. În timp ce se uită la un autobuz pe fereastră, faţa lui Olin ne arată o femeie care percepe trecutul cu regret şi pierderi, dar care încă se ţine de o fărâmă de speranţă pentru scopul ei în viaţă.
Biletele disponibile aici: https://eventbook.ro/festival/nordic-film-festival?page=1