Trei kilometri până la capătul lumii, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectat în Competiția Oficială a celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes care va avea loc între 14 și 25 mai.

Trei kilometri până la capătul lumii este povestea lui Adi este un adolescent de 17 ani, dintr-un sat din Delta Dunării, care, prin eforturile părinților săi, învață la Tulcea. Venit acasă în vacanța de vară, Adi se simte bine alături de familia sa și de prietena lui cea mai bună, Ilinca. Atunci când familia este confruntată violent cu un adevăr pe care nu îl pot nici ințelege, nici accepta, dragostea necondiționată pe care Adi ar trebui să o primească de la părinții săi dispare brusc, iar lui Adi îi rămâne o singură soluție.

Competiția Oficială la Cannes este ceva ce, ca regizor, probabil visezi toată viața, locul în care îți dorești sa îți fie văzute filmele, unde dorești să fii. Sunt atât de multe "cărări" pe care, la un moment dat, o poți lua – de la ideea filmului la scenariu, de la locații la filmarea propriu-zisă, de la actorie la montaj, încât nici nu mai știi exact de unde s-a legat. Sigur de la Dumnezeu. Un mare mulțumesc tuturor celor implicați, am făcut împreună o echipă minunată și iată și prima noastră (mare) recunoaștere.a spus Emanuel Pârvu.

Anul trecut, în septembrie, filmam în Deltă, la Sfântu Gheorghe. Astăzi, primim această veste cu o enormă bucurie, veste pe care o împărțim cu fiecare din cei care care ne-au stat alături în munca la acest film. Cred că nu ne-am fi putut dori o premieră mondială pentru filmul nostru, alta decât la Festivalul de la Cannes, iar să știm că munca noastră va fi în Competiția Oficială în compania unor filme de Coppola, Cronenberg sau Lanthimos este ca un premiu în plus. Va fi cu siguranță o experiență extraordinară la Cannes, însă suntem cu gândul și la momentul în care publicul din România va vedea acest film pe marile ecrane, probabil toamna aceasta.a adăugat Miruna Berescu.

Filmul produs de Miruna Berescu, prin casa de producție FAMart, îi are în rolurile principale pe Bogdan Dumitrache, Laura Vasiliu, Ciprian Chiujdea (aflat la debut în lungmetraj), Ingrid Micu-Berescu, Valeriu Andriuță.

Este cel de al treilea lungmetraj semnat de Emanuel Pârvu, după debutul Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor care a primit 2 premii la Festivalul de Film de la Sarajevo în 2018, pentru cel ma bun regizor și cel mai bun actor principal (Șerban Pavlu) și lungmetrajul Marocco, selectat la Festivalul de la San Sebastian 2021.

Trei kilometri până la capătul lumii este regizat de Emanuel Pârvu după un scenariu semnat de Emanuel Pârvu și Miruna Berescu, imaginea filmului este semnată de Silviu Stavilă, montajul de Mircea Olteanu, iar scenografia și costumele de Bogdan Ionescu.

Din distribuție mai fac parte actorii: Adrian Titieni, Richard Bovnoczki, Alina Berzunțeanu, Vlad Brumaru și Radu Gabriel.

Filmul este produs de Asociația FAMart cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și este finanțat de Publicis Groupe Media Bucharest, MMS Communications Romania, OTP Bank Romania, Conceptual Lab by Theo Nissim. Post-producția a fost asigurată de Chainsaw Europe Studio.

Mai multe informații despre film dar și despre experiența echipei la Cannes vor fi postate pe paginile de Facebook: https://www.facebook.com/treikilometri și Instagram: https://www.instagram.com/treikilometri ale filmului.


Din aceeasi categorie...

Caravana Zilele Filmului Românesc 2024 își începe călătoria prin țară la București, Arad și Pucioasa

Caravana Zilele Filmului Românesc 2024 își începe călătoria prin țară la București, Arad și Pucioasa

Vor putea fi văzute filme semnate de Cristian Mungiu, Radu Jude, Radu Muntean, Ana-Maria Comănescu și Ioana Mischie.

Este Film Festival 2024 anunță scurtmetrajele din Competiție

Este Film Festival 2024 anunță scurtmetrajele din Competiție

ESTE FILM Festival, care va avea loc în perioada 29 mai - 2 iunie 2024, la Sibiu, anunță selecția oficială a celei de-a 5-a ediții a Competiției.

Hit Man și Kinds of Kindness la American Independent Film Festival 2024

Hit Man și Kinds of Kindness la American Independent Film Festival 2024

Kinds of Kindness, al lui Yorgos Lanthimos, cu Emma Stone și Willem Dafoe, are premiera la București în cadrul AIFF 8 îndată după premiera mondială de la Cannes. ...