Evenimentul va avea loc pe 24 septembrie, la Cinemateca Eforie, imediat după premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Veneția.
Filmul hibrid la care cineastul Andrei Ujică a lucrat timp de peste un deceniu este gândit ca o reconstituire a weekend-ului 13 – 15 august 1965, la New York, marcat de sosirea trupei The Beatles în oraș cu ocazia primului lor concert pe Shea Stadium, și este narat din perspectiva a doi adolescenţi a căror voci sunt interpretate de tinerii actori americani Tommy McCabe și Therese Azzara.
Filmul este în întregime compus din materiale de televiziune din epocă, filme de 8 mm din arhive personale, precum și din imagini înregistrate în timpul concertului distribuite public ulterior în format de home movie.
Personajele apar ca desene semi-animate în film, acestea fiind realizate de artistul francez Yann Kebbi și integrate în mijlocul evenimentelor cu ajutorul efectelor vizuale. Scenariul, scris de Andrei Ujică, cuprinde informații biografice din jurnalul lui Judith Kristen, excerpte dintr-o relatare autoficțională a lui Geoffrey O'Brien, precum și fragmente din povestirea „Isabela, prietena fluturilor” de Andrei Ujică, publicată în 1972, tradusă pentru proiectul cinematografic de Philip Ó Ceallaigh.
Titlul filmului, TWST / Things We Said Today, provine de la una dintre piesele Beatles ce anticipează momentul când prezentul devine un trecut fantomatic, la care nu te mai poți întoarce, dar nici nu-l poți uita.
În TWST / Things We Said Today, „contextul în care se petrece concertul primește un nou contur. Realități ale anului 1965 sunt juxtapuse: expoziția mondială din New York, mediatizarea prin televiziune pe Coasta de Est a revoltei rasiale din cartierul Watts de la Los Angeles, străzile din Harlem și casele din suburbii, de la vilegiaturiști de pe Jones Beach la muncitori din piața de pește, mii de oameni au fost imortalizați: fiecare spațiu conturat separat, fiecare față și loc prezentate în mod egal, fiecare moment un centru.”, spune scriitorul Geoffrey O’Brien despre film.
It’s Not Me, cel mai nou film semnat de Leos Carax, premieră națională în închiderea BIEFF
Publicul BIEFF se va putea bucura, tot în premieră națională, și de cel mai nou film al aclamatului regizor francez, Leos Carax, It’s Not Me, care va fi proiectat pe 29 septembrie la Cinema Elvire Popesco în închiderea celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Experimental BIEFF.
Cunoscut pentru filme cult precum Mauvais Sang, Les Amants du Pont-Neuf, Holy Motors sau Annette și colaborările sale cu actori fetiș precum Denis Lavant sau Juliette Binoche, Leos Carax a câștigat o reputație de enfant terrible al cinemaului contemporan francez și moștenitor al Noului Val Francez, iar anul acesta s-a întors la Festivalul de Film de la Cannes cu cel mai nou film al său, It’s Not Me.
„Acest demers al lui Carax, la granița sublimă între teorie de cinema și criză a vârstei de mijloc (în termeni de carieră, căci se împlinesc 40 de ani de la premiera Boy Meets Girl) pleacă, pare-se, de la o întrebare pe care i-au adresat-o Centre Pompidou pentru o expoziție care nu s-a mai întâmplat niciodată – Unde te afli acum, Leos Carax?
Răspunsul e un sincer Nu știu, al cărui caracter complicat și confuz ne trece printr-un flux al conștiinței, care adună pe ecran varii materiale eterogene: o schiță de început cu regizorul însuși, disperat de lipsa de inspirație și totuși grafoman, scriind aproape prăbușit din pat; filme din cinemaul universal și cel francez, filmări personale ale lui Carax, fragmente din filmele sale, imagini cu lideri politici și meme-uri de pe internet, câteva secvențe ambigue filmate special pentru proiect (revine păpușa Annette), cântece de Nina Simone sau David Bowie – și scris, mult scris, în sprijinul exercițiului eseistic, dar și ca omagiu adus lui Godard, via Histoire(s) du cinéma (1989-90) și Le Livre d’image (2018).”, spunea criticul de film Dora Leu după proiecția filmului de la Karlovy Vary.
11 filme autohtone în Competiția Națională de Scurtmetraj
Este al patrulea an în care experimentele cinematografice autohtone cuceresc marile ecrane din București, în cadrul Competiției Naționale de Scurtmetraj a BIEFF. Unsprezece filme aparte, ale unor cineaști și artiști vizuali care provoacă ecranul, concurează anul acesta pentru Premiul Competiției Naționale de Scurtmetraj.
„Ceva se întâmplă cu cinemaul românesc. Nu cu mult timp în urmă, o competiție națională a BIEFF ar fi fost greu de crezut; o ediție ca aceasta, cu 11 scurtmetraje în Competiția Națională și cinci lungmetraje românești prezentate în diferite categorii, ar fi fost de neînchipuit.
Festivalul a ajuns deja la a patra ediție a Competiției Naționale; 2021, anul (pandemic) de început, pare să fi fost o cu totul altă epocă. De atunci și până acum, BIEFF face ceva într-adevăr neobișnuit pentru cultura română – privește cu mare atenție video eseuri, filme coregrafice, experimente în animație, suite foto, filme jurnal, artă video, found footage, nonficțiune și non-narațiune și le înțelege, cercetează și, mai ales, sărbătorește ca fiind cinema. Anul acesta, mai mult ca oricând, cinemaul Competiției Naționale ia tot atâtea forme câte filme.", spune Călin Boto, curatorul Competiției Naționale BIEFF 2024.
Selecționate din peste 85 de filme românești înscrise la această ediție, cele 11 scurtmetraje autohtone din competiție vor putea fi urmărite în cadrul a două programe distincte, ambele programate la Cinemateca Eforie, în datele de 27 și 28 septembrie.
În primul program competițional, publicul va putea vedea scurtmetrajul documentar Despre imposibilitatea unui omagiu, în regia Xandrei Popescu, care a avut premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Locarno. Xandra Popescu se întoarce la BIEFF cu portretul lui Ion Tugearu, unul dintre cei mai mari dansatori și coregrafi români, denumit „prințul baletului românesc”, prim-solist al Operei Naționale care de aproape 60 de ani dansează, coregrafiază și formează artiști din zona baletului, dar și a dansului contemporan.
În Furtuna, artistul Alex Mirutziu provoacă noțiunile de limbaj și reprezentare printr-un film sincron culturii contemporane a teaser-elor, reflectând asupra naturii tandre și maleabile a fizicului masculin. În scurtmetrajul nonficțional Vakhtanguri, Valeriu Adimei urmărește povestea unui cuplu queer din Tbilisi și încercarea lor de a găsi un loc căruia să îi spună acasă în Bruxelles.
Lucky Girl Syndrome surprinde un moment specific din viața autoarei Raya al Souliman, relocarea în altă țară și relația cu noul oraș, iar în Adio, încredere, Mădălina Zaharia face o analiză a noțiunii de „încredere” descompusă în termeni vizuali și lingvistici.
În cel de-al doilea program competițional dedicat filmelor românești, spectatorii se reîntâlnesc cu Teona Galgoțiu, câștigătoarea de anul trecut a Premiului Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj (Vreau să sparg sera), care revine la BIEFF cu cel mai nou scurtmetraj al său, Clare's Decision Not to Get Up, un protest împotriva nevoii de mișcare permanente.
În filmul lor coregrafic Repetiții pentru pace, artiștii vizuali Anca Benera și Arnold Estefan ne introduc în viața performativ-cotidiană din Cincu, un sat din centrul Transilvaniei, unde o bază militară NATO coexistă cu peisajul pastoral și modul de viață arhaic. Inspirat din istoria rețelelor de internet dintr-un orășel din România, Surge of Transference al lui Geo Barcan își imaginează sfârșitului capitalismului târziu și începutul unui viitor peer-to-peer offline, neguvernat de niciun software sau hardware.
Cu A Dying Leaf Should Be Able to Carry the Weight of the World, Thea Lazăr invită privitorul într-un tur al „Grădinii celor cinci continente” din Cluj-Napoca, acolo unde istoria neștiută a plantelor ne poate spune la fel de multe atât despre trecut, cât și despre viitor. În Asfalt, filmat în format Super 8, Bogdan Georgian Alexandru documentează munca de o viață a unui fost asfaltator, așadar povestea drumurilor pe care le parcurgem zilnic, iar în Saint George al cineastei Alle Dicu facem cunoștință cu trei tinere femei care, fascinate fiind de „peisajele” hazardului de pe suprafețe de marmură, se învață reciproc cum să privească.
Juriul care va evalua filmele incluse în competiția națională a BIEFF 2024 și va desemna câștigătorul premiului pentru cel mai bun scurtmetraj românesc va fi compus din Aleksandra Lawska, curatoare independentă de origine poloneză specializată în lucrul cu filmul de scurtmetraj și fostă colaboratoare a unor a unor festivaluri precum Short Waves Festival Poznan, Festival du nouveau cinéma de Montréal, Glasgow Short Film Festival, Lago Film Fest, Michel Rensen, programator de film și consultant de scenarii de origine olandeză, actualmente coordonator de program al festivalului Go Short Nijmegen și fost colaborator al unor festivaluri precum Cork International Film Festival, Leiden Shorts, Encounters Film Festival, și Radu Pervolovici, director al Fundației Culturale META, coordonator al Rezidenței internaționale de creație audiovizuală de la Slon, precum și al proiectului MagiC Carpets România, care se desfășoară sub forma unei rezidențe internaționale de creație experimentală audio-video.
Abonamentele BIEFF.14 au fost puse în vânzare și sunt disponibile, în număr limitat, pe eventbook.ro.