Cinema Studio

  • Filmele propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film strain de Romania, Republica Moldova, Ungaria, Rusia, Turcia, Polonia, Italia, Belgia si Canada vor fi proiectate la Cinema Studio din Bucuresti, intre 9 si 15 ianuarie 2015, in saptamana dinaintea anuntarii nominalizarilor la cea de-a 87-a editie a premiilor Academiei Americane de Film.

  • Castigatorii trofeelor la TIFF 2014ajung pe ecranele din Bucuresti intre 10 si 19 iunie, intr-o retrospectiva organizata la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu si J’ai Bistrot. 

    Cea de-a 13-a editie a Festivalului International de Film Transilvania s-a incheiat duminica seara, in spatiul Unirii Open Air, care s-a dovedit neincapator pentru miile de spectatori dornici sa vada premiera filmului 12 ani de copilarie / Boyhood (r. Richard Linklater). 

  • Filmele de la TIFFse vad la Bucuresti intre 10 si 19 iunie, intr-o retrospectiva organizata la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu si J’ai Bistrot. 

    Circa 50 de titluri din selectia Festivalului International de Film Transilvania (30 mai - 8 iunie, la Cluj-Napoca) vor fi proiectate pentru spectatorii din Capitala.

  • Uniunea Cineastilor din Romania va acorda premiile sale anuale, luni 5 mai, ora 18.00, la Cinema Studio, in cadrul Galei Premiilor Uniunii Cineastilor

    Acest eveniment reprezinta aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizari cinematografice si de televiziune ale anului 2013.

  • Festivalul Filmului European are loc anul acesta in perioada 9 – 15 mai la Bucuresti si 16 – 18 mai la Targu-Mures. 

    Festivalul este organizat de Institutul Cultural Roman impreuna cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, sub egida EUNIC, cu sprijinul ambasadelor si centrelor culturale ale tarilor europene. 

  • Uniunea Cineastilor din Romania va acorda premiile sale anuale, luni 5 mai, ora 18.00, la Cinema Studio, in cadrul Galei Premiilor Uniunii Cineastilor. 

    Acest eveniment reprezinta aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizari cinematografice si de televiziune ale anului 2013.

  • Trofeul Cinepolitica 2014 i-a fost acordat duminica seara, la Cinema Studio, filmului Piata / Al Midan / The Square, in regia lui Jehane Noujaim, un documentar percutant despre protestele din Egipt. 

    Cea de-a treia editie a Festivalului International de Film Cinepolitica s-a incheiat cu proiectia superproductiei Inapoi in 1942 / Back to 1942, propunerea Chinei la Oscar, dupa sase zile in care cateva mii de spectatori au vazut filme la Cinema Studio, Cinema Union si Cinema Elvira Popescu. Gala de inchidere a fost prezentata de directorul festivalului, Copel Moscu.

  • Vineri seara, la Cinema Studio, a fost aplaudat, in cadrul competitiei, lung metrajul Filth, in regia lui Jon S. Baird, cu un James MacAvoy intr-o forma de zile mari.
     
    La ora 21, publicul s-a inghesuit pentru La danza de la realidad, primul film regizat de veteranul Alejandro Jodorowsky dupa o pauza de 23 de ani (biletele pentru acest film au fost epuizate inca din a doua zi a festivalului). Proiectia a avut loc in prezenta protagonistului Brontis Jodorowski, fiul regizorului, si a fost urmata de o sesiune extinsa de intrebari si raspunsuri.
     
    Astazi, de la ora 11.00, la Cinema Studio, continua competitia cu cel de-al treilea film, Uriasul cel egoist / The Selfish Giant, mai putin o adaptare dupa Oscar Wilde si mai mult o fabula sociala lirica si brutala, care paseste hotarat pe cararea batatorita pe vremuri de Ken Loach sau Alan Clarke si urmata, mai recent, de Lynne Ramsay sau Andrea Arnold.
  • La ora 19.00 va fi proiectat efervescentul Filth / Murdarie (regia Jon S. Baird), prima ecranizare dupa Irvine Welsh post-Trainspotting, care darama aplicat cam tot ce mai era de daramat in materie de tabu-uri si ordine – morala, corporala, politieneasca. Foarte probabil, rolul carierei pentru James McAvoy, premiat in 2013 la British Independent Film Awards.
     
    Tot in cadrul competitiei va fi reluat, de la ora 21.00, la NCRR, Short Term 12, in regia lui Destin Cretton – premiul pentru cea mai buna actrita (Brie Larson) la Locarno 2013.
  • Miercuri seara, 26 martie, la Cinema Studio, a avut loc Gala de deschidere a celei de-a zecea editii a Festivalului International de Film Bucuresti.
     
    Printre personalitatile prezente in sala s-au numarat: Diego Brasioli, ambasadorul Italiei, Maria Eliana Cuevas Bernales, ambasadoarea Chile, Calin Popescu Tariceanu, Ramona Badescu, Vlad Ivanov, Rodica Lazar, Silviu Stavila, Ada Condeescu, Serban Pavlu, Iulia Verdes, Irina Saulescu, Vali Hotea, Adrian Silisteanu, Andreea Valean, Ana Agopian, Mihai Bauman.
     
    In deschiderea Festivalului International de Film Bucuresti a rulat, in avanpremiera in Romania, productia italiana La grande bellezza / Marea frumusete, distinsa cu Oscar pentru film strain in 2014.
  • Cu ocazia celei de-a zecea editii, care va avea loc in perioada 26 martie - 2 aprilie 2014, Festivalul International de Film Bucuresti vine cu o noua imagine de marca, B-EST IFF devenind din acest an BIFF (Bucharest International Film Festival).
     
    Proiectiile BIFF vor avea loc la Cinema Studio, Sala Horia Bernea a Noului Cinematograf al Regizorului Roman (MTR), precum si in Sala Cervantes a Institutului Cervantes. De asemenea, cea de-a zecea editie aduce mai multe proiectii, mai multe filme si mai multi invitati de marca.
  • Filmul The Square (foto), nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun documentar, anul acesta, poate fi vazut in premiera in Romania, in Competitia celei de-a treia editii a Festivalului International de Film Cinepolitica, care va avea loc intre 8-13 aprilie, la Cinema Studio, Elvira Popescu si Union.
     
    Documentarul lui Jehane Noujaim (Control Room) surprinde schimbarile sociale din Egiptul ultimilor ani, prin intermediul povestilor personale, emotionante, ale unora dintre protestatarii din Piata Tahrir.
     
    Unul dintre ei este actorul Khalid Abdalla, protagonist in filme ca The Kite Runner, United 93 sau Green Zone care, inspirat de activismul tatalui sau, inchis in Egipt in anii 70 si plecat in exil, s-a intors din Londra pentru a se alatura revolutiei.
     
    Apreciat pentru stilul vizual, pentru forta si emotia lui, The Square a castigat Premiul publicului la festivalurile de la Sundance si Toronto, si a fost numit Cel mai bun documentar al anului 2013, de catre International Documentary Association, trofeu primit de Jehane Noujaim in ovatiile audientei.
     
    Filmul este unul dintre putinele finantate prin crowdfunding nominalizate la Oscar.
     
    De cronici extrem de favorabile s-a bucurat si un alt film din competitie, Neighbouring Sounds / O Som ao Redor, drama braziliana regizata de Kleber Mendonca Filho si propusa de Brazilia la Oscarul pentru Cel mai bun film strain, anul acesta. Provocator, filmul exploreaza schimbarile sociale recente din Brazilia, gratie relativei stabilitati politice si cresterii economice puternice.
     
    Viata cotidiana intr-un cartier middle-class din Recife ia o turnura neasteptata dupa sosirea unei firme independente de paza. Prezenta garzilor le ofera locuitorilor o oarecare senzatie de siguranta, dar le provoaca mai degraba anxietate, intr-o cultura bazata inca pe frica. „Un film remarcabil”, „iti taie rasuflarea”, scria Los Angeles Times despre Neighbouring Sounds, care a castigat peste zece premii in festivaluri.
     
    In competitia Cinepolitica va rula, in premiera in Romania, si un film proaspat adus de la Festivalul de la Berlin, din sectiunea Panorama: impresionantul I m Not Angry!/ Asabani Nistam!, de Reza Dormishian (Iran).
     
    Navid, un iranian de origine kurda din Teheran, este dat afara din universitate din cauza activismului sau politic si fortat sa-si gaseasca ceva de lucru, intr-o societate in care tinerii isi gasesc cu greu locul. Indragostit de o tanara cu aceleasi vederi politice, Navid e pe cale sa apeleze la o solutie extrema, pentru a se putea casatori cu ea. Un film emotionant despre cum politica afecteaza profund vietile personale.
     
    Din cauza acestui film, televiziunea de stat iraniana si-a intrerupt de patru ori emisia in direct, la Fajr Film Festival din Teheran, unde cineastii iranieni s-au aratat revoltati de excluderea sistematica a productiilor care nu respecta linia ideologica.
     
    Printre cele 8 titluri din competitia Cinepolitica 2014 se afla si un documentar despre abuzurile marilor companii farmaceutice, Fire in the Blood, regizat de Dylan Mohan Gray si narat de William Hurt, si Occupation: the 27th Picture, in regia croatului Pavo Marinkovic.
     
    Organizat de Asociatia Cultura si Imagine, Festivalul International de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” (UNATC) si de Universitatea Nationala de Arte (UNArte). Evenimentul este sprijinit de Centrul National al Cinematografiei (CNC).
     
    Site oficial: www.cinepolitica.ro
    Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival
  • Cu ocazia celei de-a zecea editii, care va avea loc in perioada 26 martie – 2 aprilie 2014, Festivalul International de Film Bucurestivine cu o noua imagine de marca, B-EST IFF devenind din acest an BIFF (Bucharest International Film Festival).
     
    Proiectiile BIFF vor avea loc la Cinema Studio, Sala Horia Bernea a Noului Cinematograf al Regizorului Roman (MTR), precum si in Sala Cervantes a Institutului Cervantes.
     
    De asemenea, cea de-a zecea editie aduce mai multe proiectii, mai multe filme si mai multi invitati de marca.
     
    Pe langa sectiunile traditionale - Competitie, Panorama si Filmele Copiilor - BIFF va inaugura sectiuni noi, la fel ca alte festivaluri europene, acestea fiind Focus (Chile in 2014) si Giornate Degli Autori (Venice Days).
     
    De asemenea, BIFF va puncta cu proiectii speciale citeva momente istorice importante: 100 de ani de la inceperea Primului Razboi Mondial si 125 de ani de la nasterea lui Charlie Chaplin.
     
    Mai mult de atat, va fi inaugurata si sectiunea de film documentar intitulata Film in Film, in cadrul careia va fi prezentat filmul surpriza a festivalului.
     
    Lung metrajul care va deschide cea de-a zecea editie a BIFF (Bucharest International Film Festival), proiectat in avanpremiera, este La Grande Bellezza(2013) al lui Paolo Sorrentino, nominalizat la premiile Oscar 2014 pentru Cel mai bun film strain.
     
    Jep Gambardella (jucat de Toni Servillo) - un barbat chipes in ciuda primelor semne de imbatranire - participa la viata sociala a orasului din plin. Merge la dineuri alese si este sufletul petrecerilor mondene. Ziarist de succes si seducator inveterat, Jep este autorul unei carti care, in tinerete, i-a adus un premiu literar, dar si reputatia de scriitor frustrat. Acum isi ascunde dezamagirea sub o atitudine mereu cinica, ceea ce il face sa vada lumea cu o amara luciditate.
     
    Obosit de stilul sau de viata, de multe ori Jep viseaza sa scrie din nou, bantuit de amintirile unei iubiri din tinerete de care inca se mai agata si-acum.
     
    Prezentat in premiera mondiala in competitia de la Cannes 2013, filmul lui Sorrentino a castigat 20 de premii, printre care patru premii ale Academiei Europene de Film - pentru Cel mai bun Regizor, Cel mai bun actor, Cel mai bun film, Cel mai bun monteur - si un Golden Globe pentru Cel mai bun film strain.
     
    Despre La Grande Bellezza New York Post spune ca “Exista in acest film o tristete exuberanta, tristete care il ridica la nivelul poeziei cinematice”, iar publicatia americana Variety puncteaza: “Sorentino continua sa abordeze subiecte importante folosindu-se de o combinatie de tuse groase si detalii minutioase. Pasiunea ce trece prin intelect a devenit semnul sau distinctiv, adecvat acestui tip de disectie de diversiuni lipsite de sens, care sunt obiectul activitatii unor Nero din zilele noastre, in timp ce Roma arde.
     
    La Grande Bellezza va fi distribuit pe ecranele romanesti de Independenta Film incepand cu 28 martie.
     
    Cea de-a zecea editie a BIFF, care va avea loc intre 26 martie si 2 aprilie, se desfasoara cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei (CNC) si sub Inaltul Patronaj al Altetei sale Regale Principele Radu al Romaniei.
  • Uma Thurman este unul din personajele secundare in cel mai recent film al lui Lars von Trier, Nymphomaniac, din a carui distributie fac parte actorii: Charlotte Gainsbourg, Stellan Skarsgard, Stacy Martin, Shia LaBeouf, Christian Slater, Jamie Bell, Willem Dafoe, Mia Goth, Sophie Kennedy Clark, Connie Nielsen, Michael Pas, Jean-Marc Barr, Udo Kier.

  •  

     

    TVR 2, TVR HD si TVRplus.ro difuzeaza luni, 13 ianuarie, de la ora 20.30, productia Zi ca-ti place!, realizata dupa piesa omonima a lui Valentin Nicolau, in regia lui Cornel Mihalache.
     
    Din distributie fac parte Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivascu, Marius Stanescusi Constantin Cojocaru.
     
    „Actiunea se petrece seara, tarziu, in garsoniera unei femei singure. Acolo exista un televizor si un pat. Uneori, pe orice canal ai da, privesti aceeasi emisiune, oricum te-ai cuibari in pat, el ramane gol.”
     
    Astfel isi incepe autorul Valentin Nicolau piesa de teatru (pentru scena sau ecran) Zi ca-ti place. Lucruri simple, relatii simple. O camera, o femeie, un pat si un televizor. De 25 de ani suntem sub supravegherea unui televizor. Cine are telecomanda in mana devine imparat. Telecomanda devine sceptru...
     
    „Filmul nostru nu e un documentar, cu toate ca foloseste imagini din arhiva. Nu e o fictiune doar pentru ca sunt sase actori frumosi. Filmul meu este ca viata noastra, un amestec de realitate si fictiune. Ce credem noi ca e aleatoriu e scris demult, ce vedem ca e perfect si fix este, poate, de o stranie improvizatie. Traim docu-fictionar. Suntem personaje intr-un docu-fiction. Si ne si place”, spune Cornel Mihalache.
     
    Docufictiunea Zi ca-ti place! a avut avanpremiera la finele saptamanii trecute la Cinema Studio, in prezenta catorva actori din distributie – Meda Victor, George Ivascu si Mircea Albulescu, dar si a echipei de productie.
     
    Au luat cuvantul in fata unui public numeros prof. univ. dr. Laurentiu Damian (Presedintele Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN), Demeter Andras (coordonator cu atributii de Director al Casei de Productie TVR), scriitorul Valentin Nicolau si regizorul Cornel Mihalache.
  • Gala de deschidere BIEFF aduce in premiera in Romania cel mai nou lung metraj al maestrului filmului experimental Terry Gilliam, The Zero Theorem.
     
    Proiectia va avea loc in prezenta regizorului la Cinema Pro, miercuri, 11 decembrie, si va fi precedata de un Masterclass sustinut de acesta la Cinema Studio. Evenimentul si prezenta regizorului in Romania sunt posibile datorita sprijinului generos oferit de British Council, JTI si MediaPro Distribution.
     
    Prezentat in premiera mondiala in cadrul prestigiosului Festival International de Film de la Venetia 2013, retro-futuristul science-fiction The Zero Theorem, filmat anul trecut in Bucuresti, este o satira acida, cu nuante orwelliene, la adresa lumii contemporane, dominata de computere si de marile corporatii.
     
    Amintind de Brazil, filmul poarta marcile specifice lui Gilliam: excentricitatea si umorul insolit, personajele burlesti si contrastele dintre futurismul low-tech si decorul clasic in descompunere. Intr-o lume a zgomotului si a claustrofobiei tehnologice, in care nu te poti ascunde nicaieri de reclamele ce te urmaresc pe strada – unele dintre ele promovand biserica lui Batman Mantuitorul – Qohen, un „zombie de cubicul”, inadaptat social si genial in materie de computere, se lupta cu credinta in propriul destin.
     
    Chinuit de angoase existentiale, asteapta un telefon ce ar trebui sa dea sens vietii sale, in timp ce lucreaza la „teorema zero”, un proiect misterios care sugereaza ca existenta in sine, intregul univers, Qohen inclusiv, nu au niciun sens.
     
    Celebra publicatie Screen Daily scrie: Franz Kafka continua sa traiasca si in secolul XXI si face film sub numele de Terry Gilliam. Stilul sau vizual inimitabil este din nou pus in practica, materializand scenariul lui Pat Rushin sub forma unei combinatii suprarealiste dintre vechi si nou, real si imaginar, futurist si arhaic.”(Dan Fainaru)
     
    Gilliam pune cateva intrebari esentiale – daca existenta are sens, cum se va rezolva criza contemporana a spiritualitatii, daca ne mai putem proteja spatiul privat intr-o lume a conectivitatii, daca mai putem trai cu adevarat momentul prezent sau suntem acaparati de lumea virtuala – pentru ca apoi sa se retraga, lasandu-l pe Qohen, si implicit pe spectator, sa se autoanalizeze cu atentie. Ca in cazul oricarei cautari existentiale, rezultatul nu poate fi decat surprinzator.
     
    Regizorul declara: „Sunt obsedat de provocarea de a fi singur. Cum poti sti cine esti, in vremurile astea cand nimeni nu traieste momentul? Toti comenteaza momentul – pe Twitter, pe Facebook. Suntem la cina, uite o poza cu farfuria – uite! In loc sa fie fie prezenti, bucurandu-se de cina si vorbind cu oamenii de la masa. Poate suna schizofrenic, dar simt ca are loc o fragmentare a vietilor noastre.”(Terry Gilliam, interviu de Mike Fleming Jr.)
     
    Terry Gilliam este unul dintre cei mai indrazneti regizori contemporani, avand intotdeauna curajul sa sfideze conventiile si sa experimenteze.
     
    Apreciat la nivel international pentru filme precum Brazil (nominalizat pentru Cel mai bun scenariu adaptat la Oscarurile din 1986), The Fisher King (castigator al premiului Leul de Argint la Venetia in 1991), sau Fear And Loathing In Las Vegas (nominalizat la Palme d’Or Cannes in 1998), filmele lui sunt de obicei comedii negre existentialiste care se termina cu o turnura tragicomica de situatie.
     
    Cea de-a 4-a editie a Festivalului International de Film Experimental Bucuresti BIEFF va avea loc in perioada 11-15 decembrie 2013, la Cinema Studio si Cinema Elvira Popescu, si este sustinuta de Centrul National al Cinematografiei, Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica, Universitatea Nationala de Arte, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, UCIN, British Council, Ambasada Regatului Tarilor de Jos, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundatiei Konrad Adenauer, Forumul Cultural Austriac, Institutul Cultural Roman, Institutul Francez, Goethe-Institut, Ambasada Finlandei, JTI, Dacia, Jameson, Noumax, 360 Revolution, Hotel Marshal, La Mama, Lente Cafe, Club Control, Libraria Bastilia, Smart Change, Alte Arte.