Cel de-al treilea lungmetraj semnat de regizorul Emanuel Pârvu, Trei kilometri până la capătul lumii, se află în prezent în faza de post-producție după ce a fost filmat la finalul anului trecut la Sfântu Gheorghe și Dunavăț.
Familiar, cel de-al cincilea lungmetraj regizat de Călin Peter Netzer, va putea fi văzut de vineri, 26 ianuarie, în cinematografele din peste 20 de orașe din țară.
Personalități media, actori și bloggeri părinți au văzut în avanpremieră filmul Marocco, alături de copiii lor adolescenți.
În aceasta săptămână, vă invităm la o noua ediţie a emisiunii noastre de cultură cinematografică, unde îl avem ca invitat pe regizorul și actorul Emanuel Pârvu.
Prima ediție Sunscreen Film & Arts Festival începe joi, pe 8 septembrie, în Constanța și promite patru zile pline de filme, cine-concerte, muzică, dar și întâlniri cu unii dintre cei mai îndrăgiți artiști străini și români ai momentului.
Festivalul Internațional de Film Transilvania și Editura Școala Ardeleană vă invită la lansarea cărților apărute în Colecția TIFF Cinefil:
Prezentat în secțiunea New Directors, filmul Marocco(titlul internațional Mikado) al regizorului Emanuel Pârvu a avut premiera mondială aseară la Festivalul de Film de la San Sebastian.
Regizorul Emanuel Parvu a inceput filmarile la Partea nu prea fericita a lucrurilor - debutul sau in lung metraj.
Scurt metrajul Meda, in regia lui Emanuel Parvu, a fost selectat in cadrul programului As Long as It Takes: Short, al Festivalului International de Film de la Rotterdam.
Festivalul International de Film Independent ANONIMUL va invita miercuri, 13 august, incepand cu ora 20.30, la Centrul de Ecoturism Rowmania, pe Dambovita, la un eveniment special, realizat alaturi de Asociatia Ivan Patzaichin – MILA 23.
Scurt metrajul Artain regia lui Adrian Sitaru a fost selectionat in sectiunea Orizzonti din cadrul Festivalului International de Film de la Venetia, sectiune ce se centreaza pe promovarea si premierea celor mai inovative si avangardiste productii din industria cinematografica.
Invitatul CineFanului din aceasta saptamana este actorul, regizorul si scenaristul Emanuel Parvu. Emanuel a scris special pentru voi care este recomandarea lui de suflet! Ii dam cuvantul si ii multumim inca o data ca a acceptat invitatia noastra!
TV & STREAMING
EVENIMENT
MOVIE NEWS