Începând de azi spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final.
Filmul se va lansa în cinema pe 24 noiembrie și este cel de-al treilea lungmetraj regizat de Liviu Mărghidan.
Încă puțin și putem vedea pe marile ecrane Napoleon, una dintre cele mai așteptate lansări cinematografice ale anului, în regia lui Ridley Scott, cu Joaquin Phoenix și Vanessa Kirby în rolurile principale.
Filmul danez Zâna florilor și trolul de piatră / Roselil og stentroldeneste câștigătorul competiției celei de-a XV-a ediții.
MMXX, cel mai nou film în regia lui Cristi Puiu, va putea fi văzut începând de vineri, 10 noiembrie, în cinematografele din țară.
Jeanne du Barry, povestea fascinantă a curtezanei care a scandalizat anturajul regelui Ludovic al XV-lea, ajunge în cinematografe din 10 noiembrie.
Disney lansează astăzi campania de sărbători, intitulată Fie ca dorințele să ți se împlinească, ce se concentrează pe magia dorințelor la 100 de ani de activitate.
Lungmetrajul îi are pe Judith State și Dragoș Olaru în rolurile principale.
Filmul regizat de Vlad Petri a avut Avanpremiera de Gală la București.
Traseul pentru Anatomia unei prăbușiride la un film din competiție la marele câștigător de Palme d’Or de anul acesta este la fel de surprizător ca și firul epic al poveștii din film.
Dezvăluind o parte din culisele vieții de actor, filmul Visul, comedie regizată de Cătălin Saizescu, după un scenariu semnat de Gabriel Gheorghe, va ajunge în cinematografele din toată țara la mijlocul lunii decembrie 2023.
Transilvania Film anunță intrarea în cinematografele din toată țara a celui mai recent film regizat de legendarul Oliver Stone: Nuclear / Nuclear Now.
Mircea Bravo, regizorul Cristian Ilișuan și actrița Alexandra Spătărelu invită toți cinefilii din Reșița și Caransebeș pe 13 octombrie la evenimentele speciale destinate filmului Nuntă pe bani.
Omagiu adus comediei bulevardiere, noul film al al cunoscutului regizor François Ozon duce feminismul modern în Parisul anilor ‘30.
Serialul are premiera pe National Geographic marți, 10 octombrie, la 21:00.
Drama suprarealistă Mammalia, regizată de Sebastian Mihăilescu, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 22 septembrie 2023, fiind distribuită de microMultilateral.
Premiera de gală a filmului documentar Playbackva avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București.
Vorbește cu mine / Talk to Me este debutul horror al fraților australieni Danny și Michael Philippou,creatori de conținut pe Youtube cu miliarde de vizualizări și multipremiați pentru activitatea lor.
Jawan, cel mai nou film cu superstarul Shah Rukh Khanîn rol principal, poate fi văzut în perioada 15-21 septembrie, ora 20:30 la Cinema City AFI Cotroceni din Bucureşti (Bvd. Vasile Milea nr. 4).
Trailerul de la Nuntă pe bani e aici! Noua comedie a lui Mircea Bravo se lansează în cinematografe pe 10 octombrie.
Pagina 6 din 26
COMICS & BOOKS
TV & STREAMING
MOVIE NEWS