In aceasta editie de CineClub avem ocazia sa-l intalnim pe unul dintre cei mai premiati tineri regizori romani si cel care anul acesta este pentru a doua oara nominalizat la Oscarurile europene - Premiile Academiei Europene de Film 2011.

Astfel vom urmari scurt metrajele Examen, Tarziu, Scurta plimbare cu masina, Renovare, Derby, iar la finalul proiectiei regizorul Paul Negoescu va raspunde intrebarilor voastre.

Evenimentul are loc vineri, 15 aprilie 2011, ora 18,00 la mansarda Casei Baiulescu (Livada Postei) din Brasov.

Paul Negoescu este nascut in Bucuresti in 1984 si a absolvit Facultatea de Film din cadrul UNATC I.L. Caragiale, sectia de regie film precum si un masterat in regie film la aceeasi facultate.

In prezent isi pregateste lucrarea de doctorat si este preparator universitar la catedra de regie film. A regizat mai multe scurt metraje selectionate in peste 240 de festivaluri, care au castigat peste 30 de premii internationale.

A fost de trei ori selectionat in competitia Festivalului de Film de la Berlin si a fost de doua ori nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film.

A fost membru in diferite jurii ale unor festivaluri internationale si concursuri de scenarii.

Este membru al Academiei Europene de Film si totodata directorul artistic al Festivalului de Film Timishort.

Examen. Nominalizat la Premiile Gopo 2007 la 2 categorii Cel mai bun scurt metraj si Tanara Speranta pentru Tudor Aaron Istodor si castigator a 12 premii internationale. A fost selectat in peste 40 festivaluri internationale din lume.

Tarziu este scurt metrajul de absolvire al regizorului. Selectat la Festival de Film de la Berlin Berlinale Shorts 2008 precum si la 10 alte festivaluri internationale. Nominalizat la Premiile Gopo 2008 pentru Cel mai bun scurt metraj.

Scurta plimbare cu masina. Selectat la 10 festivaluri internationale, printre care cel de la Slamdance.

Renovare. Selectat la Festivalul International de la Berlin 2009, Nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film 2010, GoEast Wiesbadem, Sofia, B-EST, NexT. Premiul Robert Bosch pentru Co-Productii.

Derby. Selectat la Festivalul de Film de la Berlin 2010, Nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film 2010, selectat in peste 30 de festivaluri dintre care Karlovy Vary, Londra - cel mai important festival de film din Marea Britanie, Sarajevo, Vancouver, Vila do Conde, Rio de Janeiro, Hamburg.