Desi noi mai avem de asteptat inca un pic pana sa-i vedem in actiune (premiera in Romania fiind pe 8 august), va putem spune ca Gardienii Galaxiei au fost un adevarat hit la box-office. 

Pana in momentul de fata (cand incasarile finale nu s-au stabilit inca) pelicula a facut nu mai putin de 94 de milioane de dolari doar in SUA, batand astfel recordul pentru cele mai mari incasari facute in primul weekend de la lansare de catre un film lansat in august.

Incasarile peliculei, aproape la fel ca cele facute de Capitanul America: Razboinicul iernii in primul weekend (95 mil $), sunt cu atat mai spectaculoase cu cat, fata de restul personajelor filmelor Marvel de pana acum, Gardienii sunt relativ necunoscuti chiar si printre cititorii de benzi desenate. 

In afara SUA, Gardienii au mai facut incasari de aproximativ 66.5 milioane de dolari.

Pelicula, regizata de James Gunn, ii are in distributie pe Chris Pratt, Zoe Saldana, Dave Bautista si Lee Pace, iar Bradley Cooper si Vin Diesel si-au imprumutat vocile personajelor Rocket Rackoon si Groot.

Noi asteptam cu nerabdare ziua de 8 pentru a vedea aventurile prin care trec personajele.

Gardienii Galaxiei / Guardians of the Galaxy este distribuit in Romania de Forum Film. Aici puteti vedea un top al filmelor din acest weekend.