La 33 de ani de la premiera lung metrajului Inghititorul de sabii -  unul dintre filmele de referinta realizat inainte de ’89 – actorii Razvan Vasilescu, Mircea Albulescu si Dorina Lazar se regasesc pe genericul noului film regizat de Alexa Visarion: Ana

Filmul va avea premiera in Romania vineri, 12 decembrie, la Cinematograful Studio.

Ana este un film inchinat memoriei marelui actor Stefan Iordache, care s-a stins din viata in urma cu sase ani.

Din distributia filmului mai fac parte: Dorel Visan, care a colaborat cu Alexa Visarion in teatru si film, dar si András Demeter si Cristina Draghici, aceasta din urma facandu-si astfel debutul in lung metraj. 

In primavara acestui an, filmul a avut avanpremiera mondiala la Salonic, in deschiderea Zilelor Francofoniei, fiind proiectat, de asemenea, la Atena si la Institutul Cultural Roman din New York.

Ana este povestea unui barbat in pragul batranetii, a unei tinere ajunsa printr-o intamplare nefericita prostituata in Italia si a unui adolescent incercat de viata, care reusesc sa comunice, sustinuti in dialogul lor de legenda „Mesterului Manole”. Un film despre prezent, care nu te lasa sa uiti trecutul.

Despre Ana, regizorul Alexa Visarion spune: „Singuratatea este tema majora in creatia mea, alaturi de ambiguitatea apelor umane si de degradarea ce ne ameninta constant. Cand eram tanar credeam ca autoritate inseamna putere, si ca disciplina si ordinea inseamna responsabilitate. 

Acum stiu ca dragostea poate sa ne implineasca si artistul trebuie sa il caute necontenit pe omul care a fost candva liber. Ana este un capitol din opera deschisa pe care o traiesc si prin care ma marturisesc.”

Mircea Albulescu, Razvan Vasilescu si Dorel Visan despre Ana

Mircea Albulescu:Ana certifica inca o data calitatile de cineast ale lui Alexa Visarion. In masura in care in acest film sunt reprezentate, in imagini esentializate, asa cum marturiseste chiar regizorul, „existenta, pragurile si raspantiile venite din copilarie, frica, detentia tatalui, teama de risipire si ratare, atacul agresiv al nimicniciei... suferinta si bolile celor dragi... batranetea care nu iarta pe nimeni.” Am pornit la drum impreuna, pe scena si in film, si ma bucur ca Ana da valoare prieteniei noastre artistice.”

Razvan Vasilescu: „Cred ca am fost un actor norocos. Multumesc Cerului ca am avut noroc mare sa incep primele ore in viitoarea mea meserie cu profesori de teatru adevarati. Alexa Visarion, profesorul meu, m-a invatat sa fac din arta interpretarii o stiinta, asa ca matematica. Personajul la el trebuie sa fie individualitatea aparte, complexa, care sa descopere incet, incet, pas cu pas, o fiinta nascuta dintr-o multime de calitati şi cantitaţi masurate matematic, alcatuite muzical armonic ca intr-o crima perfecta, fara pata si urma de autor. Aici e aici! Aici e nebunia! Aici e arta! Si Alexa Visarion are aceasta nebunie.”

Dorel Visan: Alexa Visarion nu poate fi comparat decat cu el insusi. Face parte din cei putini si mari. Mare artist, mare regizor, mare profesor, mare prieten, mare om. Multi au invatat de la el un tel nobil in viata: orice actiune sa faci dupa puterea propriului tau talent. Fapta lui de acum este Ana, un film pe care va invit sa aveti rabdare, intelepciune si suflet pentru a-l vedea.”

Biografie Alexa Visarion

Alexa Visarion este regizor  si scenarist de teatru si film. A regizat filmele, Inainte de tacere, Inghititorul de sabii, Napasta, Punct si de la capat, Vinovatul si Luna verde. 

A primit numeroase premii, printre care Premiul Academiei Romane, acordat pentru intreaga creatie teatrala si cinematografica si Premiul UNITER pentru intreaga activitate artistica.

Ana este o productie Paradox Film, sustinuta de Centrul National al Cinematografiei, Societatea Romana de Televiziune cu suportul RO DE Film.