Primaria Municipiului Bucuresti in parteneriat cu Teatrul Metropolis si Cocor ne invita sambata, 30 mai 2015, ora 11:00, in Piata Timpului, in prezenta Primarului General al Municipiului Bucuresti - Prof. Dr. Sorin Oprescu, la ceremonia omagiala de decernare a stelelor pentru intreaga activitate in domeniul teatrului si filmului a artistilor Alexandru Arsinel si Ion Dichiseanu

De asemenea, cu acest prilej, se va oferi o stea, in memoriam, actorului si regizorului Sergiu Nicolaescu.

Proiectul “Aleea Celebritatilor” se reia la initiativa domnului Primarului General al Municipiului Bucuresti - Prof. Dr. Sorin Oprescu, iar decernarea stelelor se va face in prezenta colegilor, prietenilor si a rudelor artistilor.

“Suntem onorati sa sustinem in continuare proiectul Aleea Celebritatilor, sa sustinem arta si cultura romaneasca, alaturi de Teatrul Metropolis si Primaria Municipiului Bucuresti. In luna mai vom omagia trei mari artisti ai scenei si filmului: Alexandru Arsirel, Ion Dichiseanu si Sergiu Nicolaescu (postum). Pentru harul si devotamentul lor, pentru memorabilele roluri, le multumim.” declara Daniel Stoica, actionar Cocor.

In cadrul evenimentului, actorii vor primi cate o stea de aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.

ALEXANDRU ARSINEL

Alexandru Arsinel s-a nascut in comunca Dolhasca, jud. Suceava, in 4 iunie 1939. Incurajat de mama sa, se prezinta la examenul de admitere la Facultatea de Teatru din Bucuresti. 

La absolvirea facultatii, promotia 1962 - Irina Petrescu, George Stilu, Cristina Deleanu, Ion Andrei, Constantin Diplan, Ilarion Ciobanu - pleaca la Targu Mures unde se deschide sectia romana la Teatrul Maghiar.

In 1964, da concurs la Teatrul de Revista “Constantin Tanase”, joaca alaturi de Puiu Calinescu in spectacole de teatru de revista si face cuplu pe scena cu Stela Popescu, dand viata cupletelor scrise de Puiu Maximilian. In prezent este directorul acestei institutii.

Are o bogata activitate in teatru, film, televiziune si teatru radiofonic. Pentru intreaga activitate artistica in teatrul de revista precum si cea manageriala a luat numeroase premii, medalii, ordine, dintre care amintim: Premiul Special UNITER pentru Teatrul de Revista (2000); Ordinul Meritul Cultural in grad de Comandor - "Arta Spectacolului", „in semn de apreciere a intregii activitati si pentru daruirea si talentul interpretativ pus in slujba artei scenice si a spectacolului” (2004).

 

ION DICHISEANU

Ion Dichiseanu s-a nascut la Adjud, in 20 octombrie 1933, a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, Facultatea de Teatru din Bucuresti, in 1959. 

Fiind student la Politehnica a fost indrumat spre actorie de catre nepoata lui George Vraca. Dupa absolvire, a plecat cu toata promotia la Teatrul din Botosani.

Este cunoscut datorita activitatii sale artistice in cadrul Teatrului Nottara, precum si pentru numeroasele roluri care l-au consacrat in cinematografie, teatru TV si teatru radiofonic.

A primit Premiul ACIN pentru rolul din filmul Clipa (1979) si a fost decorat cu Ordinul national Serviciul Credincios in grad de Cavaler, (2002), „pentru prestigioasa cariera artistica si talentul deosebit prin care au dat viata personajelor interpretate in filme, dar si pe scena, cu prilejul celebrarii unui veac de film romanesc”.

In 1995 a publicat volumul de versuri „Frumoasa spaniola, frumoasa suedeza” la Editura Arc. A fost ales Cetatean de Onoare al Adjud-ului.

 

SERGIU NICOLAESCU

Sergiu Florin Nicolaescu s-a nascut in 13 aprilie 1930, la Targu Jiu si a decedat in 3 ianuarie 2013, la Bucuresti. A fost regizor, scenarist si actor. 

A debutat ca regizor in 1959 cu filmul de fictiune de scurt metraj Scoicile nu au vorbit niciodata. Dupa succesul la Cannes cu scurt metrajul Memoria Trandafirului a devenit cunoscut in tara prin filmele istorice: Dacii (1966) si Mihai Viteazul (1970), Nemuritorii (1974), Osanda (1976), Zile fierbinti (1976), Razboiul independentei (1977), dar si pentru Nea Marin miliardar (1979), Ultima noapte de dragoste (1980), Noi, cei din linia intai (1986), precum si pentru seria de filme politiste care il aveau ca personaj principal pe Comisarul Moldovan.

A publicat mai multe carti, precum si o autobiografie “Viata, destin si film”, la Editura Universitara.