10 proiecte de scurt metraj si tot atatia cineasti au ramas in cursa pentru premiul de 5.000 de euro, in cadrul concursului The Pitch din cadrul Festivalului International de Film NexT (7-11 aprilie 2016).

Ei vor participa la o finala, in cadrul careia trebuie sa impresioneze un juriu de profesionisti.  

Juriul va fi format din Sebastien de Lame, EMEA Sales & Marketing Manager la ShortsTV, cineastul si artistul vizual Stefan Constantinescu si criticul de film Ileana Birsan

Cei 10 cineasti selectati pentru finala the Pitch sunt, in ordine alfabetica, Alberto-Florentin Niculae (Touch), Alexandru Mironescu (The Chasm), Andreea Elena Lacatus (Between the edges of the day), Bogdan Benea (Exit), Carla Fotea (Private Party), George ve Ganaeaard (Alarm), Ioana-Maria Mischie (untitled project), Ligia Ciornei (Do you believe in God?), Raluca Ungureanu (untitled project) si Serban Racoviteanu (Don’t pick up the phone).

Ce urmeaza pentru ei? Cei 10 vor participa la o finala live, cu doua runde si cu public, care va avea loc luni, 11 aprilie, incepand cu ora 13.00, la Ceainaria Carturesti. 

In prima runda, vor avea la dispozitie 1 minut pentru a expune cat mai clar juriului ideea lor de scurt metraj. Expertii vor analiza si un show reel propus de fiecare participant. Apoi vor alege cele 5 idei despre care vor sa afle mai multe. 

Cei 5 cineasti ramasi in competitie se vor intoarce pe scena si vor raspunde la intrebarile juriului. Cea mai buna idee va primi 5.000 de euro. Filmul castigatorului trebuie sa fie produs intr-un an sau finantarea va fi retrasa. 

De asemenea, finalistii vor participa si la NexT Short Film Market, in completarea concursului The Pitch

Fiecare va avea o discutie de 45 de minute cu scriitorul, scenaristul si script doctor-ul Florin Lazarescu, vineri, 8 aprilie, si sambata, 9 aprilie. De asemenea, ei isi vor prezenta proiectele in fata producatorilor romani si straini duminica, 10 aprilie. 

Cei 10 concurenti vor avea 5 minute la dispozitie pentru a-si expune cat mai clar proiectele. Producatorii isi vor nota ideile pe care vor sa le analizeze in profunzime si apoi vor vorbi cu creatorii acestora. 

Detalii despre concursul The Pitch si participarea la NexT Short Film Market pot fi consultate pe nextfilmfestival.ro. 

Regulamentul complet al concursului The Pitch poate fi consultat pe site-ul www.shorts.tv.  

ShortsTV este primul canal global in HD dedicat scurt metrajelor, disponibil in peste 40 de milioane de case din Statele Unite si Europa. ShortsTV achizitioneaza anual productii de calitate – animatii, live action si documentare – de la cele mai importante festivaluri din lume.

Biletele si abonamentele pentru cea de a zecea editie a Festivalului International de Film NexT se pot achizitiona online de pe www.eventbook.ro.

Festivalul International de Film NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturala NexT.