Vineri, 15 aprilie 2016, la Cinema Muzeul Taranului Roman, Asociatia Miscarea pentru Actiune si Initiativa Europeana a lansat filmul Sunetele Bucurestiului / Sounds of Bucharest, regizat de Mihai Grecea.

Evenimentul de lansare s-a desfasurat in prezenta regizorului, a echipei de productie si a protagonistilor filmului: Fiona Dutu, Reeana Singh, Mustafa Oz si Vlad Bolocan

Proiectia a fost continuata de o sesiune Q&A, prin intermediul careia spectatorii au putut sa descopere mai multe despre protagonisti, dar si sa isi manifeste aprecierea fata de atasamentul lor pentru Romania.

“Cu ajutorul personajelor pe care le-am ales am putut sa aratam ca noile minoritati, cum sunt denumite nationalitatile care traiesc alaturi de noi in Bucurest in ultimii ani, imbogatesc orasul, aduc niste lucruri noi orasului la care de putine ori ne gandim, aduc o pata de culoare, un sunet nou” a declarat Mihai Grecea.

Proiectia le-a oferit ocazia protagonistilor sa se cunoasca, atat prin vizionarea filmului cat si personal. 

Astfel au aflat ce au in comun in ceea ce priveste relatia cu Bucurestiul, dar si ce ii diferentiaza ca atitudine. 

Vlad Bolocan a spus “Mi-am dat seama de ce zic prietenii mei din Bucuresti ca moldovenii sunt incrancenati”, in timp ce Mustafa Oz considera ca “Noi, in Bucuresti suntem ca budinca lui Noe, de care vorbeam in film, un amestesc cu de toate (linte, fructe), ciudat dar gustos si interesant”.

Filmul documentar Sunetele Bucurestiului / Sounds of Bucharest surprinde povestea a opt cetateni straini reprezentanti ai comunitatilor de: moldoveni, britanici, libanezi, fracezi, turci, italieni, indieni, respectivi chinezi, stabiliti in Bucuresti dupa 1990.

Regizat de Mihai Grecea, filmul prezinta istoria fiecarui strain ce a optat pentru Romania, motivatia alegerii acestei tari, respectiv oras, parcursul integrarii in comunitate, pentru o mai buna intelegere a mecanismului de integrare a noilor locuitori ai Bucurestiului. 

Filmul scoate la iveala identitatea bucuresteana, observata mai mult sau mai putin obiectiv de ochiul strain, care descopera treptat elementele constitutive ale acesteia.

Atasamentul fata de Romania al celor 8 protagonisti este remarcabil, si poate surprinzator pentru romanul care paraseste tara in cautarea de mai bine. Intr-un context in care Romania se depopuleaza treptat si fara prea multe perspective de intoarcere, altii aleg aceeasi Romanie drept casa.

Filmul Sunetele Bucurestiului / Sounds of Bucharest a fost realizat in cadrul proiectului Noile minoritati din municipiul Bucuresti, realizat de Asociatia Miscarea pentru Actiune si Initiativa Europeana si finantat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein si Guvernul Romaniei, in cadrul programului PA17/RO13 Promovarea diversitatii in Cultura si Arta in cadrul Patrimoniului European.