Invitata acestei saptamani pe CineFan este actrita Olimpia Melinte, pe care o puteti vedea la cinema in filmele Canibal - pelicula ce i-a adus o niminalizare la premiile Goya si in comedia #selfie. Olimpia are pentru voi o recomandare speciala pe care a scris-o cu drag pentru voi. Iata mai jos textul Olimpiei careia ii multumim ca a acceptat invitatia noastra.

"Am tot incercat sa fac o selectie printre filmele preferate, e tare greu sa te agati doar de unul. 

Dar tot invartindule in mintea mea si repozitionandule m-am oprit la The Return / Vozvrashchenie (r. Andrey Zvyagintsev) si asta pentru ca Zvyagintsev nu e Tarkovsky si totusi stie cum sa se joace cu linistea si cu sunetele marunte si reuseste sa stabileasca o legatura puternica intre creatie si spectator, The Return are o aura speciala iar povestea cu substrat religios te urmareste mult timp dupa terminarea filmului. 

Am fost mereu atrasa de universul rusesc de felul lor dea crea si de a pune pe hartie sau pe pelicula idei.

O poveste a reintegirii in care un tata incerca sa-si recastige copii, intr-o Rusie in care pentru a fi barbat trebuie sa stii sa-ti folosesti pumnii, iar umanitatea si sensibilitatea sunt doar dovezi ale lasitatii. 

O societate condusa de barbati, foarte pragmatica, pentru care jocurile copilariei sunt doar niste mofturi. E un film in care poezia si pragmatismul se imbina perfect. 

Zvyagintsev este un fin observator al comportamentului uman si reuseste sa creeze personaje si imagini memorabile. Este o lectie de actorie si o modalitate buna de a intra intr-un alt univers."